Rămâi conectat

Actualitate

Tradiții și obiceiuri de Crăciun, sărbătoarea creștină care semnifică nașterea Domnului Iisus Hristos | blajinfo.ro

Publicat

în

Obiceiuri și tradiţii de Crăciun 2014, sărbătoarea creștină care semnifică nașterea Domnului Iisus Hristos | blajinfo.ro

Una dintre cele mai frumoase, iubite și apreciate sărbători creștine este Crăciunul, celebrat în fiecare an în data de 25 decembrie. Crăciunul este cea mai veche sărbătoare a omenirii care semnifică nașterea Domnului Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis pe Pământ să ajute oamenii sa devina mai buni, mai credincioși, mai îngăduitori si responsabili, mai toleranți și răbdători.

Obiceiuri de Craciun

Primii creștini nu celebrau nașterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând ca aceasta a avut loc in luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

Obiceiuri de Craciun si de Anul NouIn anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie si împăratul roman Aurelian a proclamat aceasta data “Natalis Solis Invicti”, festivalul nașterii invincibilului Soare.

In anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima data oficial data nașterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

In 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica sa fie “zi sfântă” într-o săptămâna de șapte zile si a introdus Pastele cu data variabila.

Cu toate acestea, cele mai multe tari nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legala decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou in ziua de Crăciun (25 decembrie), in imediata apropiere a solstițiului de iarna: in Franța pana in anul 1564, in Rusia pana in vremea tarului Petru cel Mare, iar in Tarile Romane pana la sfârșitul secolului al XIX-lea.

In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legala, in 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, in 1907.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis ca muzica este nepotrivita pentru o zi solemna cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, in secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc ii aparține lui Ritson si dateaza din 1410.

In 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poată fi cantate de cor si acompaniate la chitara. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care in prezent este cantata in peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine si in satele romanești. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate in aceasta zi sunt legate de cultul fertilității si de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

In unele sate se păstrează si un alt obicei: cel mai in vârsta membru al familiei trebuie sa arunce in fata colindătorilor boabe de grâu si de porumb. Bătrânii spun ca, daca boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, ca vor avea o recolta foarte buna in anul următor daca vor amesteca sămânța pe care o vor pune in brazda cu boabele folosite in ajun la primirea colindătorilor.

In satele de pe Valea Mureșului, Crăciunul este încă legat de anumite credințe populare care se păstrează si in prezent, iar obiceiul de a oferi daruri își are originile într-o legenda pe care numai bătrânii o mai cunosc.

In satul Harpia, daca primul care intra in casa de Crăciun este un bărbat, oamenii cred ca este un semn de bunăstare si sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii țin masa întinsa toata noaptea.

O alta poveste despre Crăciun, mai puțin cunoscuta, spune ca, in secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfântă Treime. In jurul anului 1500, oamenii au început sa vadă in bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis si au atârnat in el mere roșii, simbol al păcatului originar. In secolul al XVI-lea, însă, familiile creștine au început sa decoreze brazii cu hârtie colorata, fructe si dulciuri. Dar mai înainte, in secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau sa atârne brazii de Crăciun in tavan, cu vârful in jos, ca simbol al creștinătății.

Reprezentările lui Moș Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel ca intre imaginea acestuia in vechea cultura populara – de frate mai bogat si mai inimos al lui Moș Ajun – si imaginea contemporana – de personaj iubit de copii – exista mari diferențe.

Tradițiile contemporane despre “sfanțul” Crăciun, despre Moșul “darnic si bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt printre putinele influente livrești pătrunse in cultura populara de la vest la est si de la oraș la sat.

Din vechime se știe ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând ca este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat pașii spre fratele lui mai mic si mai bogat, Moș Crăciun. In unele legende populare si colinde, Moș Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui sau. In cultura populara românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii si zeii din basme, dar are si calități tipic umane. El este bătrân (are o barba lunga) si bogat (de vreme ce are turme si dare de mana).

Pe de alta parte, ideea de spiriduși de Crăciun vine din credința străveche ca gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiridușii au fost iubiți si urați, pentru ca, deși uneori se purtau cu bunăvoința, puteau foarte ușor sa se transforme in ființe răutăcioase si nesuferite, atunci când nu erau tratați cum se cuvine. Percepția cea mai răspândita era ca ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioși, fie drăguți. In Evul Mediu, in loc sa ofere daruri, spiridușii mai degrabă așteptau sa le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridușii au devenit prieteni ai lui Moș Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Tuile, Tullius si Rydberg, au combinat cele doua trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei ii prezentau pe spiriduși puțin răutăcioși, dar buni prieteni si ajutoare de nadejde ale lui Moș Crăciun. Unii spun ca sunt 13 spiriduși, alții sunt convinși ca este vorba de noua, alții – de șase. Intra-o vreme se credea ca Moș Crăciun si spiridușii săi se simt foarte bine in casa lor de la Polul Nord. In 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea “A Visat From St. Nicholas” (cunoscuta si ca “The Night Before Christmas”), in care el l-a descris pe Mos Craciun ca pe un spiridus bătrân si bland, care zboara in jurul lumii intr-o sanie trasa de opt reni. In 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o harta a lumii si urmarind calatoria Mosului de la Polul Nord in Statele Unite, deci se presupunea ca acolo, in îndepărtatul Nord, locuiește bătrânul cel bun. Dar in 1925 s-a descoperit ca nu exista reni la Polul Nord, așa ca toți ochii s-au întors spre Finlanda, unde exista multe astfel de animale.
In 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul national de radio finlandez, a declarat ca Mosul locuiește pe un munte in Laponia. Astazi pare aproape sigur însă ca Moș Crăciun si cei 11 spiriduși ai lui stau bine ascunși undeva pe muntele Korvatunturi in Laponia, Finlanda, in apropiere de granita cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiridusi, este paznicul credincios al satului lui Mos Crăciun.
Cum reuseste acesta sa se miste atat de repede, intr-o noapte, din Laponia pana in casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multa vreme in urma, Moș Crăciun si spiridușii săi au descoperit formula speciala, secreta, a prafului magic pentru reni, care ii face sa zboare. Acest praf magic este împrăștiat peste fiecare ren cu puțin timp înainte de a pleca din Laponia, in ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face sa zboare întreaga noapte in jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.

Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducatorul celorlalti opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer si Vixen. Cand Rudolph era pui, nasul sau a fost atins de Magia Crăciunului si de atunci este stralucitor si rosu.
Pe teritoriul romanesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, printre care se mai numără Pastele si Rusaliile.

Traditii de Craciun

In tradiția populara se spune ca Fecioara Maria trebuia sa-l nască pe fiul lui Dumnezeu si umbla, însoțita de Iosif, din casa in casa, rugând oamenii sa-i ofere adăpost. Ajunsa la casa bătrânilor Crăciun si Craciunoaie, aceștia nu o primesc pentru a nu le “spurca” locuința prin nașterea unui copil conceput din greșeala. Ajunsa la capatul puterilor, Maria a intrat in ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii. Craciunoaia a auzit-o si i s-a facut mila, astfel incat a ajutat-o in rol de moasa. Crăciun a aflat, s-a supărat si i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frica, a fugit de acasă. Craciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apa, l-a încălzit si l-a dus sa spele copilul. Maria i-a zis sa încerce apa si când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. In alta varianta a povestii, Maria sufla peste mâinile Craciunoaiei si acestea cresc la loc.

In ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul si cu Steaua, pentru a vesti nașterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului si Anului Nou, nu este cunoscuta cu exactitate in istoria romanilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos impodobite, cantand “Steaua sus rasare” si “Buna dimineata la Mos Ajun!” si alte cantece, si sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si bani.

In ceea ce privește obiceiurile culinare, creștinii romani obișnuiesc sa tina post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheind-se in seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care preceda Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul si se prepara mâncăruri specifice, precum carnații, chișca, toba, răcituri, sarmalele, caltaboș, care, alături de tradiționalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Actualitate

Învierea Domnului 2026, în Catedrala Blajului – Sărbătoarea luminii și a vieții

Publicat

în

În noaptea Sfintelor Paști, credincioșii s-au adunat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj pentru a celebra, împreună cu clerul, marea taină a Învierii: lumina care învinge întunericul și viața care biruie moartea. Într-o atmosferă de profundă reculegere și bucurie, cântarea „Cristos a înviat!” a vestit nu doar un adevăr de credință, ci o realitate trăită, care străbate și transfigurează lumea.

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, la ora 23:00, Preafericirea Sa Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat Canonul Învierii, deschizând solemn ziua cea mare și sfântă. Lumina împărtășită credincioșilor a devenit semnul biruinței lui Cristos asupra întunericului, iar noaptea s-a transformat în prag al unei vieți noi, în care moartea nu mai are ultimul cuvânt.

Trăirea acestei celebrări a fost una profundă și vie: fiecare credincios a fost chemat să primească și să poarte mai departe lumina Învierii. În comuniunea rugăciunii, bucuria pascală a unit inimile tuturor în aceeași mărturisire a credinței: viața a biruit moartea, Cristos a înviat!

În dimineața zilei de duminică, 12 aprilie 2026, Duminica Învierii Domnului nostru Isus Cristos, Preafericirea Sa a celebrat Sfânta Liturghie, încununând sărbătoarea în Catedrala Blajului prin comuniunea euharistică. Răspunsurile liturgice, atât la Canonul Învierii, cât și la Sfânta Liturghie Arhierească, au fost oferite de Corul Catedralei „Sfânta Treime” din Blaj, ale cărui cântări au însoțit bucuria luminii ce nu apune.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa Claudiu a citit Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului, în care a subliniat că, prin Învierea lui Cristos, creștinii sunt chemați să trăiască drept fii ai luminii, în libertate, speranță și iubire. Într-o lume marcată de suferință și neliniște, Arhiepiscopul Major a îndemnat la păstrarea vie a credinței și la mărturisirea concretă a speranței, printr-o viață luminată de prezența lui Cristos cel Înviat. Totodată, a evidențiat importanța rugăciunii, a apropierii de Sfânta Scriptură și de Sfânta Liturghie, ca izvoare ale întăririi sufletești și ale întâlnirii vii cu Domnul. Privind la exemplul Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, credincioșii sunt încurajați să-și ridice privirea spre Dumnezeu, izvorul adevăratei speranțe, și să trăiască Învierea ca drum sigur spre viața veșnică.

Ziua Învierii Domnului rămâne astfel izvorul mântuirii și începutul vieții celei veșnice: lumina care risipește orice întuneric și viața care biruie pentru totdeauna moartea. În această lumină, cerul și pământul se unesc într-o unică și neîncetată cântare de biruință: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Zeci de credincioși greco-catolici au participat la procesiunea „Calea Crucii”, desfășurată în seara zilei de marți, 7 aprilie 2026, pe străzile Blajului

Publicat

în

În rugăciune și comuniune, credincioșii greco-catolici s-au adunat pentru a parcurge împreună Calea Crucii cu procesiune pe străzile Blajului, retrăind drumul suferinței Mântuitorului în aceste zile sfinte ale Săptămânii Mari.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, procesiunea a fost condusă de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Procesiunea a început la Capela Arhiereilor – Parohia Blaj II și s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” – Parohia Blaj I, străbătând străzile municipiului Blaj într-o mărturie vie de credință.

Purtând crucea și rostind împreună rugăciunile celor XV stațiuni, participanții și-au îndreptat inimile spre taina Învierii, contemplând Patimile Domnului și pregătindu-se sufletește pentru lumina biruinței asupra morții.

„Crucii Tale ne închinăm, Cristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!”

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Claudiu la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2026

Publicat

în

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,

dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.

Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!

Iubiți frați și surori în Cristos,

Sărbătoarea Sfintelor Paști ne pune în fața adevărului existenței noastre: noi, creștinii, suntem prin harul lui Cristos „fii ai lui Dumnezeu” și „fii ai învierii” (Lc. 20,36). Aceasta este identitatea și înalta noastră demnitate, fiindcă suntem renăscuți în Cristos pentru a trăi ca „fii ai Luminii” (In. 12,36). Sfântul Grigore de Nissa spunea că Învierea Domnului a inaugurat o nouă viață și un nou mod de a trăi. Cine este fiu al Învierii va trăi în lumină, iubire și speranță, iar nu în întuneric, nedreptate sau resemnare. Va fi liber și nu prizonier al păcatelor, al fricii sau al morții, așa cum ne încredințează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.

Cum să nu înțelegem, atunci, că faptul de a fi creștini se împlinește în misiunea de a deveni martori și vestitori ai lui Cristos? Să urmăm, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Petru de a fi mereu pregătiți să răspundem oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (cf. 1Pt. 3,15)! Iar mărturia noastră va fi cu adevărat convingătoare în măsura în care cei din jur vor putea vedea că nu doar vorbim despre lumină, ci că însăși lumina lui Cristos cel Înviat strălucește în gândurile și în faptele noastre.

O asemenea misiune, în lumea de astăzi, pare imposibil de îndeplinit. Cum am putea să mai dăm mărturie despre dragostea lui Dumnezeu într-un ceas al istoriei în care lumea, pe care Papa Francisc o numea „casa noastră comună”, pare mistuită de ură și de violență? Cum să vorbim despre lumină când întunericul se strecoară pretutindeni, invadând fiecare spațiu al vieții și așternându-se peste conștiințe, ca o umbră care nu mai vrea să se îndepărteze? Și, mai ales, cum și-ar mai putea croi drum speranța într-o lume sfâșiată de războaiele din jur și de cele dinlăuntrul nostru, de crizele economice, morale și existențiale, de neliniștile adânci și de o tot mai apăsătoare lipsă de perspectivă? Sub ochii noștri se desfășoară zilnic o litanie a deznădejdii, care este amplificată, pe toate ecranele, de imagini și de știri care ne pot ispiti să gândim că răul ar avea ultimul cuvânt. Cu toate acestea, Biserica ne învață că puterea luminii nu poate fi nimicită de întuneric deoarece Dumnezeu ne este alături chiar și atunci când totul pare pierdut. El aprinde flacăra speranței tocmai în ceasul încercărilor!

Dacă lumina unor stele demult apuse străbate nemărginirea universului pentru a străluci pe cerul nostru și a ne aduce bucurie, și dacă lumina înțelepciunii și a faptelor înaintașilor noștri ajunge peste veacuri până la noi pentru a ne inspira și călăuzi, cu atât mai mult lumina dumnezeiască a lui Cristos se va revărsa asupra noastră și va risipi orice umbră. De aceea, pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru frații noștri din Ucraina și din Orientul Mijlociu, rugăciunea noastră trebuie să se înalțe neîncetat, pentru ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască puterea de a nu ceda disperării și să-i ajute să întrezărească, printre norii negri ai suferinței, licărirea firavă a speranței.

Iubiți credincioși,

Dacă vrem ca mărturia noastră despre Cristos cel Înviat să fie credibilă, atunci este necesar ca noi înșine, în adâncul sufletului, să purtăm candelele speranței mereu aprinse. „Nimeni nu poate da ceea ce nu are”, obișnuia să repete Preafericitul Părinte Cardinal Lucian pentru a ilustra acest principiu al vieții creștine, fiindcă nimeni nu poate împărtăși altora lumina, dacă el însuși nu s-a făcut părtaș luminii, și nimeni nu poate aprinde în inima fratelui flacăra credinței, dacă inima sa nu arde de iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, cântarea „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le” trebuie să se înalțe azi de pe buzele noastre cu sfântă bucurie, dar mai ales să fie ecoul bisericii din sufletul nostru. În acel sanctuar lăuntric, unde Dumnezeu ne așteaptă, suntem invitați să coborâm în fiecare zi. Acolo, la căldura rugăciunii curate, la lumina neînserată a Sfintei Scripturi și sub adierea de viață făcătoare a Spiritului Sfânt, flacăra credinței primite la botez va crește și va străluci tot mai puternic pentru a ne încălzi inimile. Iar atunci când inimile noastre vor arde de acest foc sfânt, ni se vor lumina și ochii minții, pentru a vedea mai limpede ceea ce adesea scapă privirii omenești. Vom putea cunoaște planul mântuitor pe care Dumnezeu îl are cu noi și cu lumea întreagă, dincolo de orice amăgire și de toate perdelele de fum care încearcă să ascundă și să sufoce adevărul.

În acest pelerinaj sufletesc, care ne conduce la frângerea pâinii din Sfânta Liturghie, vom putea simți prezența mângâietoare a Mântuitorului și vom descoperi că niciodată nu suntem singuri. Aceasta a fost și experiența ucenicilor de la Emaus, care L-au întâlnit pe Cristos cel Înviat. Atât pentru ei, cât și pentru noi, Învierea a avut loc, însă depinde cu ce ochi o privim. În fața aceleași realități putem fi lipsiți de speranță și să spunem, asemenea celor doi ucenici, „noi nădăjduiam…” (Lc. 24,21). Aceste cuvinte, însă, exprimă povara unei speranțe rămase în trecut și care face prezentul atât de trist! Dar există și o altă cale, aceea de a asculta glasul Domnului care ne vorbește prin Sfintele Scripturi și de a lăsa ca Vestea cea Bună să ne atingă inima. Atunci și inimile noastre vor arde de bucurie (Lc. 24,32), iar la frângerea Pâinii, ochii sufletului vor ajunge să recunoască prezența tainică, dar reală, a lui Isus în mijlocul nostru. El ne va elibera din lanțurile descurajării și ne va dărui harul de a porni din nou la drum, plini de credință și de speranță.

Aceeași realitate și, totuși, două moduri diferite de a o vedea: una cu ochii lumii, cealaltă cu ochii Cerului. Iată marea provocare în fața căreia ne aflăm și noi: cu ce ochi alegem să îl privim pe Cristos? De această alegere depinde mântuirea noastră!

Dragii mei,

Poate cea mai frumoasă și prețioasă moștenire a Anului național dedicat Cardinalului Iuliu Hossu este această lecție a privirii ridicate dincolo de încercările lumii și ațintite asupra lui Cristos cel Înviat! Tocmai această perspectivă l-a ajutat pe Fericitul Martir să își păstreze speranța neclintită, chiar și atunci când în jurul său se adunau suferința, nedreptatea și întunericul. Tăria lui venea din faptul că nu își sprijinea inima pe cele trecătoare, pe această vale de lacrimi, ci pe dragostea lui Dumnezeu care îi deschidea Împărăția Cerurilor. Cu ochii credinței, el vedea dincolo de umbrele acestei lumi, încredințându-se total iubirii lui Dumnezeu care niciodată nu dezamăgește. Fericitul Iuliu Hossu știa că Mântuitorul nu-și abandonează niciodată Biserica și, de aceea, speranța lui trecea dincolo de timpul prezent și se așeza în lumina veșniciei. În cuvinte simple, dar atât de profunde, el mărturisea un adevăr care poate aduce pace și în sufletele noastre: „perspectiva o dă Domnul”, Domnul și nu oamenii! Nici nu putea să gândească altfel un vrednic fiu al Maicii Sfinte, cea care s-a încredințat pe deplin planului tainic al lui Dumnezeu, fără să ceară explicații și fără să pretindă garanții, rostind cu smerenie și desăvârșită ascultare: „fie mie după Cuvântul Tău” (Lc. 1,38).

Acum este rândul nostru să ne însușim această perspectivă divină, care ne schimbă modul de a privi viața, suferința și viitorul! Celebrarea Învierii Domnului din acest an să devină pentru fiecare dintre noi un pas mai conștient și mai plin de speranță pe calea Veșniciei, pentru care am fost creați și în care se împlinește viața noastră.

Vă încredințez pe toți ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirii Fericiților Episcopi Martiri, dorindu-vă tuturor să vă bucurați de Sfintele Sărbători în pace și să rămâneți pururi în lumina Domnului!

 

Cristos a înviat!

Cu arhierească binecuvântare,

+ Claudiu

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj