Rămâi conectat

Din Județ

Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani | blajinfo.ro

Publicat

în

Calendar creștin: Când cade Pastele ortodox 2023 și Paștele catolic 2023.  • Paște 2023 | blajinfo.ro

Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

Când cade Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani: 2023, 2024, 2025, 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2023 și în următorii ani:

Când pică Paştele Ortodox în anii 2023, 2024, 2025, 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Citește și: Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor

Când cade Paştele Catolic între anii 2023, 2024, 2025, 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 2 mai
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 8 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 28 aprilie

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.

Citește și: Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din Județ

Numărul de turiști din județ a crescut în luna decembrie a anului 2022 cu 41,7% față de luna aferentă a anului 2021 | blajinfo.ro

Publicat

în

Numărul de turiști din județ a crescut în luna decembrie a anului 2022 cu 41,7%  față de luna aferentă a anului 2021 | blajinfo.ro

În luna decembrie 2022, în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 12449 turiști, majoritatea au fost cazați în hoteluri (42,7%), pensiuni agroturistice (30,3%), pensiuni turistice (16,4%), înregistrându-se o scadere cu 170 persoane (-1,3%) faţă de luna anterioară si o crestere cu 3665 persoane (+41,7%) faţă de luna corespunzatoare din anul 2021.

Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat) înregistrate în decembrie 2022 a fost de 22503, mai mult cu 38 innoptari (+0,2%) faţă de luna anterioara si cu 6487 (+40,5%) faţă de luna decembrie 2021. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această lună a fost de 1,81 zile, față de 1,82 zile cea înregistrată în decembrie 2021.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna decembrie 2022 a fost de 16,9%, mai mare atat fata de luna anterioară (16,6%) si mai mare fata de luna corespunzatoare din anul anterior (15,6%), pe ţară înregistrându-se un indice de 25,8%.

În anul 2022 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 188993 turişti, înregistrându-se o crestere cu 23,4% faţă anul 2021; turiştii români deţin o pondere de 92,1% din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul județului Alba (188993 persoane), iar turiştii străini (14898 persoane) si reprezintă 7,9%. Aura Unirii, unul dintre cele mai noi hoteluri din Alba Iulia de 4 stele cu piscină și SPA este una unitățile de cazare deschise în județul Alba.

Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat) a fost de 345537 ( 27482 turisti straini ), mai mult cu 25,5% faţă de anul 2021, durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2022 fiind de 1,83 zile.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Din Județ

Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro

Publicat

în

Floriile 2023: Floriile Ortodoxe 2023 sunt în 9 aprile, iar Floriile Catolice 2023 în 2 aprilie. Duminica Floriilor 2023 – obiceiuri | blajinfo.ro

În Duminica Floriilor, românii ortodocși sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, în ultima săptămână din viața Sa pământească.

Astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor. Mai exact, sărbătoarea Floriilor este ultima zi de fericire, întrucât, imediat după aceasta, intrăm în Săptămâna Patimilor.

Citește și: Mesaje de Florii • Urări de Florii • Felicitări de Florii care pot fi transmise prin SMS de Florii

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE ORTODOXE 2023 și în următorii ani:

2023 – 9 aprilie
2024 – 28 aprilie
2025 – 13 aprilie
2026 – 5 aprilie
2027 – 25 aprilie
2028 – 9 aprilie
2029 – 1 aprilie
2030 – 21 aprilie

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE CATOLICE 2023 și în următorii ani:

2023 – 2 aprilie
2024 – 21 aprilie
2025 – 6 aprilie
2026 – 29 aprilie
2027 – 18 aprilie
2028 – 2 aprilie
2029 – 24 martie
2030 – 14 aprilie

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE PROTESTANTE 2023 și în următorii ani:

2023 – 2 aprilie
2024 – 21 aprilie
2025 – 6 aprilie
2026 – 29 aprilie
2027 – 18 aprilie
2028 – 2 aprilie
2029 – 24 martie
2030 – 14 aprilie

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE REFORMATE 2023 și în următorii ani:

2023 – 4 aprilie
2024 – 21 aprilie
2025 – 6 aprilie
2026 – 29 aprilie
2027 – 18 aprilie
2028 – 2 aprilie
2029 – 24 martie
2030 – 14 aprilie

Ce semnificație are duminica Floriilor

Duminica Floriilor sau a Stâlpilor este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Sărbătoarea este primită cu mare fast, întrucât simbolizează Intrarea Domnului în Ierusalim, orașul unde a început să fie celebrată. Această duminică îi pregătește pe credincioși de biruința lui Hristos asupra zilei de duminică care urmează, ziua Învierii. Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post.

Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani

Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere, a explicat pentru Mediafax, părintele Constantin Stoica.

Cu o zi înainte de această sărbătoare este sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos îndeplinește o altă minune și îl învie pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Tradiții de duminica Floriilor

Una dintre cele mai cunoscute tradiții este a ramurilor de salcie. Credincioșii duc ramurile la biserică, în dimineața de duminică, unde vor fi sfinție de către preot. După terminarea slujbei fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă, pe care le va păstra într-un loc curat, de regulă lângă o icoană.

Această salcie se consideră că are puteri nebănuite și în vreme de necaz sau boală va fi de ajutor celui care o folosește.

Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin, ramuri cu care Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea in Ierusalim.

Citește și: Ce nume sunt sărbătorite de Flori, în Duminica Floriilor

În ziua de Florii, multe gospodine coc atâtea pâini câți membrii are familia, însă sunt diferite, în funcție de vârstele celor din familie. Pâinile se împletesc din aluat de grâu și sunt ornate cu figurine sau cruci din același aluat. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.

Altă tradiție a acestei sărbători este aceea că fetele să fiarbă apă cu busuioc. Fetele merg la miezul nopții să fiarbă apa și să o pregătească pentru a se spăla pe cap cu ea a doua zi, pentru a avea un păr frumos și strălucitor. Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”

Superstiţii de Florii legate de vreme

Duminica de Florii se spune că aduce veşti despre cum va fi vremea de Paşte sau cum va fi timpul în vara care va urma. Aşa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.

Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul.

Obiceiuri de Florii

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.

În jur de 1, 5 milioane de români își sărbătoresc onomastica. Dintre cei sărbătoriţi, aproape 900.000 sunt femei, arată statisticile. Cele mai întâlnite nume la femei sunt Viorica, Florentina, Florica. Sunt și românce cu nume mai rare, precum Garofiţa, Micşunica, Panseluţa sau Crizantema.

Citește și: Obiceiuri de Florii •  Superstiţii de Florii • Tradiţii de Florii

La bărbați sunt sărbătoriți cei care poartă numele de Florin, Viorel, Florian, cel mai des întâlnite, precum și cei botezați Trandafir, Bujor, Mărgărit sau Crin.

Tradiția spune că așa cum va fi vremea de Florii, tot așa va fi și în prima zi de Paște.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Din Județ

PROGRAM de 1 Decembrie 2022, ZIUA NAȚIONALĂ, la Alba Iulia: PARADĂ militară, concerte și foc de artificii | blajinfo.ro

Publicat

în

PROGRAM de 1 Decembrie 2022, ZIUA NAȚIONALĂ, la Alba Iulia: PARADĂ militară, concerte și foc de artificii | blajinfo.ro

De Ziua Națională a României, pe data de 1 decembrie, Alba Iulia, se îmbracă în haine de sărbătoare, o sărbătoare a românilor de pretutindeni. La fel ca în fiecare an Mecca românească îi așteaptă cu brațele deschise pe toți cei care simt și iubesc românește.

PROGRAM de 1 Decembrie 2022, ZIUA NAȚIONALĂ, la Alba Iulia: PARADĂ militară, concerte și foc de artificii

24 NOIEMBRIE 2022

19.00 Stradivarius Opera – Dragostea pentru muzică ne unește sufletele
Recital pian și vioară – Andreea și Răzvan Stoica
Casa de Cultură a Studenților
Acces liber pe bază de invitație – în limita locurilor disponibile

25 NOIEMBRIE 2022

17.00 Artă și Istorie – Arc peste timp – Episcopul Unirii, Cardinalul Iuliu Hosu
Expoziție cu obiecte rare care i-au aparținut Cardinalului Iuliu Hosu
Muzeul Principia
*Eveniment organizat în parteneriat cu ALZIAR, Biserica Română unită cu Roma, Greco-Catolică și Asociația „Casa Colecțiilor” Turda

18.00 Tabăra internațională de pictură cu tema: „Artă în Cetatea Alba Carolina”, ediția I
Vernisaj
Galeriile Municipale de Artă

26 NOIEMBRIE 2022

11.00 Crosul Unirii – ediția a 53-a
Șanțurile Cetății Alba Carolina – Piața Amfiteatrului

29 NOIEMBRIE 2022

14.00 Din Alba Iulia, mesaje pentru România
Proiect educativ
Muzeul Principia
Acces liber – în limita locurilor disponibile

18.00 Theotokos – 35 ani
Concert aniversar
Casa de Cultură a Sindicatelor
Acces liber pe bază de invitație – în limita locurilor disponibile
*Eveniment organizat în parteneriat cu Centru de Cultură „Augustin Bena”

30 NOIEMBRIE 2022

09.30 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Ion I.C. Brătianu
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN și Instituția Prefectului Județul Alba

10.00 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Iuliu Maniu
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN și Instituția Prefectului Județul Alba

11.00 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Mihai Viteazul
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN și Instituția Prefectului Județul Alba

11.30 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN și Instituția Prefectului Județul Alba

12.00 Arborarea Drapelului Național al României
Piața Tricolorului, esplanada Catedralei Încoronării
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN, Instituția Prefectului Județul Alba și Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia

19.00 Gala Operetei Românești
Spectacol
Casa de Cultură a Sindicatelor
Acces liber pe bază de invitație – în limita locurilor disponibile

19.00 Enescu – Spirit redescoperit
Concert
Parohia Greco-Catolică Alba Iulia, cu hramul Spiritul Sfânt – Tolstoi
Acces liber în limita locurilor disponibile
*Eveniment organizat în parteneriat cu Biserica Română unită cu Roma, Greco-Catolică

1 DECEMBRIE 2022

11.00 Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun
Reconstituire istorică
Piața Cetății

12.00 Te Deum
Catedrala Încoronării
*Eveniment organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia

12.30 Tricolor pe cer – foc de artificii de zi
Catedrala Încoronării

13:40 Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori
Monumentul Unirii
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN și Instituția Prefectului Județul Alba

14:00 Ceremonie militară dedicată Zilei Naționale a României
Bulevardul 1 Decembrie 1918
*Eveniment organizat în parteneriat cu MAPN și Instituția Prefectului Județul Alba

14:45 Marea Unire a bucătarilor
Masa populară
Piața Cetății / Curtea Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

15:00 Citirea Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia și Rugăciune de mulțumire
Monumentul Unirii
*Eveniment organizat în parteneriat cu Biserica Română unită cu Roma, Greco-Catolică

17.00 Phoenix – Povestea
Proiecție de film, cu participarea fondatorului Nicolae Covaci
Casa de Cultură a Studenților
Acces liber pe bază de invitație – în limita locurilor disponibile

18.00 Pornirea iluminatului de sărbători
Latura de Vest a Cetății Alba Carolina

19.00 Irina Rimes X Damian Drăghici X Surorile Oșoianu, Zdob și Zdub
Concerte
Piața Cetății – scenă

22.00 La mulți ani, România!
Spectacol de artificii
Piața Cetății – scenă

7 DECEMBRIE 2022

18.00 „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale – Teatru
Cu Adrian Temișan, Monica Davidescu, Adrian Nartea, Ovidiu Cuncea, Monica Odagiu, Cosmin Vijeu, Radu Ștefan Bănică; regia Alexandru Nagy; o producție a Companiei de Teatru „Concordia”
Casa de Cultură a Studenților
Acces liber pe bază de invitație – în limita locurilor disponibile

*programul activităților poate suferi modificări

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj