Rămâi conectat

Sport

Campioana, calificare în finala Diviziei A1: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj s-a calificat, miercuri, în finala Diviziei A1, după 3-0 (25-17, 25-18, 25-23) acasă cu Corona Brașov, în al treilea meci al semifinalei întrecerii interne

În ultimul set s-a remarcat punctul realizat de libero-ul Diana Vereș, o situație rară lângă fileu. Un succes clar, spre deosebire de precedentele întâlniri, unele dramatice, încheiate cu 3-2 pentru gazde.

Partida a durat 77 de minute, iar cele mai multe puncte le-au realizat, iar Vittoria Piani și Ioana Baciu (câte 17), respectiv Evilania Martinez – 14.

Campioana din „Mica Romă” își va apăra titlul, fiind pentru al 12-lea an consecutiv în care „mândria Albei” se bate pentru trofeul suprem, cucerit de 8 ori.

Rivala CSO Voluntari este echipa cu care Volei Alba Blaj se va bate pentru supremație în ediția 2025/2026, întâlnindu-se echipele care și-au împărțit titlurile în ultimele 3 ediții.

Cu formația din Ilfov, Volei Alba Blaj s-a duelat de 7 ori, în 4 competiții diferite, Supercupa României, Divizia A1, Cupa României (semifinale) și Cupa CEV (semifinale), scorul general fiind de 5-4 pentru echipa lui Caprara.

Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din 5 întâlniri, în 19 și 20 aprilie (primele două la Blaj), 25 și 26 aprilie (la Voluntari) și 3 mai dacă se va ajunge la meciul decisiv.


Sport

Volei Alba Blaj își întărește lotul pentru noul sezon. Centrul Ioana Mănăilă (CSM Lugoj) a semnat cu vicecampioana României

Publicat

în

Volei Alba Blaj continuă campania de întărire a lotului pentru sezonul 2026/2027 și a obținut semnătura centrului Ioana Mănăilă, în vârstă de 21 de ani, care vine de la CSM Lugoj.

Noua jucătoare a vicecampioanei României și-a început cariera la Reșița, sub îndrumarea profesorului Eduard Niță, după care a evoluat la CSȘ Caransebeș, pregătită de Laura Andrei. În ultimele trei sezoane a făcut parte din lotul formației CSM Lugoj, acumulând experiență în Divizia A1.

„Pentru mine, plecarea la Volei Alba Blaj reprezintă o confirmare a muncii pe care am depus-o zilnic și faptul că nu am renunțat niciodată. Este o provocare mare, în care îmi doresc să mă autodepășesc și să demonstrez ceea ce pot. Sunt foarte încântată și nerăbdătoare să începem pregătirea și sunt gata să dau tot ce am mai bun”, a declarat Ioana Mănăilă pentru publicația caon.ro.

La Blaj, tânăra voleibalistă va concura pe postul de centru cu internaționala Bianca Grama.

Lotul prinde contur pentru sezonul 2026/2027

Vicecampioana României a păstrat o parte importantă din nucleul echipei. Universalul Vittoria Piani, liberoul Diana Vereș și centrul Viktoria Trcol vor continua la Blaj și în noul sezon. Din lot mai fac parte și româncele Bianca Grama, Mihaela Otcuparu și Eva Vizitiu.

Totodată, Volei Alba Blaj a realizat mai multe transferuri importante în această vară. La echipa din „Mica Romă” au ajuns extrema Nelmaira Váldez (Venezuela), coordonatoarea braziliană Kenya Malachias, aflată la prima experiență în Europa, și cubaneza Gretell Moreno, venită de la Volley Mulhouse Alsace.

Prin aceste mutări, Volei Alba Blaj își consolidează lotul cu obiectivul de a lupta din nou pentru titlul național și pentru un parcurs cât mai bun în competițiile europene.


Citește mai mult

Sport

Concluziile antrenorului Daniel Tătar după prima săptămână de pregătire: „Lotul este încă în formare”

Publicat

în

Pregătirea pentru noul sezon al Ligii a III-a continuă la CIL Blaj, iar echipa noastră a disputat deja primele două meciuri de verificare. Băieții au început seria amicalelor cu o victorie convingătoare, 4-1 în fața celor de la Sporting Cluj, iar ulterior au cedat, scor 2-5, în fața formației de Liga a II-a, CSC Șelimbăr.

Dincolo de rezultate, această perioadă este dedicată consolidării lotului și acumulării de minute în teren, în timp ce echipa continuă să prindă contur de la o zi la alta. Despre primele zile de pregătire și obiectivele următoarei perioade a vorbit antrenorul Daniel Tătar:

„Mă bucur că am început pregătirile și, după o primă săptămână de acomodare, ne așteaptă două săptămâni mai intense, în care vom avea și un meci de Cupă, pe care ne dorim să îl câștigăm. Nu este o perioadă ușoară pentru jucători, dar cu siguranță este una benefică pentru ceea ce urmează în campionat.

Lotul este încă în formare și sunt mulțumit de achizițiile făcute până în acest moment. Pe lângă valoarea și calitatea celor nou-veniți, mă bucură caracterul lor și sunt convins că ne vor ajuta să obținem rezultatele dorite.

Mai avem nevoie de trei-patru jucători care să ridice nivelul echipei și nu vrem să ne grăbim în alegeri. Sunt convins că va fi un sezon dificil, dar unul în care vom arăta bine. Avem și un staff tânăr, plin de entuziasm și dorință de muncă, iar speranța noastră este să luăm cele mai bune decizii”.

 

FOTO: Frătici Denis


Citește mai mult

Sport

Roxana Cordea (AC Mica Romă Blaj), medalie de bronz la Campionatele Naționale Under 23, la doar 16 ani

Publicat

în

Atleta Roxana Cordea, originară din Jidvei și legitimată la AC Mica Romă Blaj, a obținut medalia de bronz în proba de 5.000 de metri la Campionatele Naționale de Atletism Under 23, competiție desfășurată la Deva.

Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât sportiva are doar 16 ani și a concurat împotriva unor adversare mai experimentate, dintr-o categorie de vârstă superioară. Roxana a încheiat cursa cu timpul de 18:17.85, iar în proba de 1.500 de metri s-a clasat pe locul al patrulea, cu rezultatul de 4:58.44.

Clubul AC Mica Romă Blaj a obținut și alte rezultate importante la întrecerea națională. Lucian Florin Ștefan, legitimat în dublă legitimare la CSU Alba Iulia și Mica Romă Blaj, a cucerit medalia de argint în proba de 1.500 de metri, cu un nou record personal de 3:52.46, și a ocupat locul al patrulea la 5.000 de metri.

O altă medalie de bronz pentru clubul din Blaj a fost adusă de Andrei Casian Crașovan (CSȘ Caransebeș/Mica Romă Blaj), clasat pe locul al treilea în proba de 1.500 de metri, cu timpul de 3:53.56, cea mai bună performanță personală. Acesta a terminat pe locul al cincilea în proba de 800 de metri.

Sportivii din județul Alba au avut evoluții apreciate și prin David Bercheu (CS Unirea Alba Iulia), care a ocupat locul al patrulea în proba de 10.000 de metri, David George Cozma (CS Universitar Alba Iulia), clasat pe locul al patrulea la 800 de metri și pe locul al șaptelea la 1.500 de metri, precum și Viorel Ioan Medeșan (AC Mica Romă Blaj), care s-a clasat pe locul 11 la 800 de metri și pe locul 15 în proba de 400 de metri.

Rezultatele confirmă forma bună a sportivilor din județul Alba și, în special, potențialul Roxanei Cordea, care, la doar 16 ani, reușește să urce pe podiumul Campionatelor Naționale Under 23, una dintre cele mai importante competiții de atletism din România dedicate tinerilor.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj