Știri din zonă
Modernizarea Căminului Cultural din Obreja, aproape la final

La fața locului, muncitorii trag tare pentru ca munca începută cu o lună în urmă să își arate roadele în cât mai scurt timp. Valoarea investiției de la bugetul local a fost de aproximativ 200.000 lei cu TVA, iar potrivit primarului comunei Mihalț, Flavius Breaz, cât de curând se va proceda la reabilitarea curții interioare și a grupurilor sanitare și de la Căminul Cultural din Cistei. De altfel, clădirile celor două cămine au fost reabilitate aproximativ deodată, în timp record, administrația locală a comunei Mihalț reușind să-l inaugureze în luna martie a anului trecut pe cel de la Cistei, iar pe cel de la Obreja, în luna următoare, respectiv aprilie 2014. Lucrările au fost efectuate cu sprijinul Consiliului Județean Alba și prin eforturile susținute ale edilului din Mihalț, primarul Flavius Breaz. Acoperiș, curte, împrejmuire, lucrări interioare și exterioare complete, bucătărie, centrală termică, geamuri și uși termopan, achiziționare de mese și scaune, scenă mobilă pentru diferite evenimente, tot tacâmul așadar și la înalte standarde de calitate. Și iată că aceste două obiective nu au fost uitate în acest an, prin această ultimă etapă de reabilitare și a curților interioare atingându-se doritul grad de dotări și confort, dat fiind faptul că aceste cămine culturale, cu o capacitate de aproximativ 200 de persoane, sunt des folosite nu doar pentru evenimente cultural-artistice, dar și pentru cele care se succed în mod firesc în viața unui om: nunți, botezuri, cumetrii, parastase. Iar când ai aproape de casă un loc adecvat unde să îți ții evenimentul, costurile deplasării în altă localitate sunt evitate. Pe partea noastră așteptăm cu interes următoarea reprezentație la Căminul Cultural din Obreja a deja faimosului Ansamblu folcloric ”Banul Mihalcea” din Mihalț, care i-a bucurat pe localnici și musafiri la fiecare din inaugurările de anul trecut.
Știri din zonă
Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital
Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.
Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.
La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.
Știri din zonă
Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj
Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.
Știri din zonă
Cum s-a petrecut accidentul rutier din Bucerdea Grânoasă, în urma căruia un biciclist de 25 de ani a fost rănit grav
Un biciclist în vârstă de 25 de ani a fost grav rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 22:21, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul de 25 de ani, din Bucerdea Grânoasă, circula cu bicicleta pe o bretea de acces din strada Ion Maiorescu către strada Morii. Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu avea sistem de iluminare. La pătrunderea pe strada Morii, biciclistul ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, biciclistul a suferit răni grave. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 8 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


