Știri din zonă
Investiție de peste 1,5 milioane lei în modernizarea iluminatului public din comuna Jidvei
Primăria Jidvei a lansat recent în SEAP, procedura de achiziție pentru realizarea proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public din comună. Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.550.000 lei.
Ca şi obiective specifice care se urmăresc a fi atinse prin realizarea prezentei investiţii, ce vor influenţa direct viaţa locuitorilor şi bugetul local, amintim:
1. Reducerea consumului de energie electrică şi implicit al emisiilor de CO2.
2. Scăderea cheltuielilor generate de iluminatul public
3. Realizarea unui iluminat la care să respecte prevederile standardului european în iluminatul public SR EN 13201/2015 și ale standardelor din seria SR EN 60589 pentru Corpuri de iluminat.
4. Ameliorarea securității, siguranței şi confortului cetățenilor pe timp de noapte:
5. Diminuarea poluării luminoase, prin:
– amplasarea corespunzătoare a aparatelor de iluminat;
– folosirea corectă a distribuțiilor simetrice şi asimetrice, ale aparatelor de iluminat, în special în zonele unde parametrii principali măsurați sunt cei ai nivelului de iluminare;
– orientarea aparatelor de iluminat stradal propuse, să fie cât mai aproape de orizontală (înclinare maximă admisă de 150);
– evitarea supra-iluminării, evitarea depășirii zonei publice de iluminat;
– aparatele de iluminat trebuie să blocheze 90% din fluxul luminos pe direcția opusă iluminării;
– alegerea corespunzătoare a aparatelor de iluminat, astfel încât fluxul luminos să fie dirijat în proporție de 90%-100% către emisfera inferioară;
– evitarea dezordinii luminoase (grupări de aparate de iluminat multiple).
6. Folosirea materialelor ecologice pentru protecția mediului, prin:
– alegerea unor aparate de iluminat care sunt realizate din materiale reciclabile, ecologice, care respectă regulile de conservare ale mediului, iar în plus posibilitatea de alimentare ale acestora din surse de energie regenerabilă;
– realizarea tuturor echipamentelor aferente sistemului de iluminat vor fi din materiale reciclabile, care vor respecta normele de conservare a mediului.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Șona, prins la volan fără permis de conducere, în Sânmiclăuș
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Șona, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 25 iulie 2026, în jurul orei 21:20. Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au oprit pentru control autoturismul pe raza localității Sânmiclăuș.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Știri din zonă
Șofer din Mediaș, prins băut la volan în Sânmiclăuș. Avea o alcoolemie de 0,47 mg/l în aerul expirat
Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului pe raza localității Sânmiclăuș, comuna Șona.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în seara zilei de 23 iulie 2026, în jurul orei 20:04. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Nouă din localitatea Sânmiclăuș.
În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale.
Știri din zonă
Tânăr de 25 de ani din Șona, reținut după ce a fost prins băut și fără permis la volan
Un tânăr de 25 de ani din localitatea Șona a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în noaptea de 22 spre 23 iulie 2026, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 107, la kilometrul 63, pe raza localității Șona.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 23 iulie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În cursul zilei de 24 iulie 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



