Administrație
Parcarea amenajată în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici din Blaj a fost finalizată
Încă o parcare a fost construită în Municipiul Blaj în locul garajelor demolate în curtea interioară a blocurilor de locuințe din zona Pieței Mici din Blaj, a anunțat vineri, 5 iunie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
„Ne reîntâlnim din nou în zona Gării, în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici. Suntem la finalizarea lucrării. Ieri am marcat locurile de parcare.
Astăzi montăm gazonul pentru că trebuie să schimbăm un pic și aspectul zonei și să fie un pic de verde, nu putem doar cu dale și betoane.
Pomii pe care vom planta aici în gazon vor fi câțiva tei, dar nu putem să-i plantăm decât doar în luna octombrie, pentru că perioada anului în care ne aflăm nu este prielică pentru relocarea acestora și pentru plantarea lor.
Este o lucrare cu valoarea de aproximativ 200.000 de lei, pe care am realizat-o într-o lună și o săptămână. Dacă vă aduceți aminte, aici era plin de garaje, unele arătau destul de rău, destul de urât.
Am realizat un număr de 54 de locuri de parcare în întreaga curte interioară, și vom continua aceste lucrări de demolare a garajelor, urcând în sus spre blocul Turn. Avem locații mai mici, în acest an vom finaliza aceste locații cu 3 garaje, 4-5-6 garaje, după care anul viitor vom face aceeași lucrare, dar în cartierul de blocuri Andrei Mureșanu și la blocurile ANL și pe Câmpia Libertății.
Încet, încet încercăm să structurăm, să finalizăm, să modernizăm tot ceea ce înseamnă curțile interioare ale blocurilor, împrejurul bloculor, după montarea și a containerelor supra și subterane de gunoi.
Aceste parcări schimbă cu totul aspectul acestor zone care nu era chiar plăcut și nu era la standardul pe care noi ne-l doream. Toate aceste parcări care le facem în zona rezidențială, în următorii 2 ani de zile vor fi gratis, după care vom aplica o taxă simbolică pentru rezervarea lor, după un anumit program.
Deci până în 2028 – așa am discutat cu cetățenii în dezbaterele care le-am avut când am introdus sistemul de parcări – aceste parcări vor fi gratis și credem că e corect și este normal să fie așa”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar într-o postare în mediul online.
Administrație
Noua creșă din Lunca Ciufudului va fi finalizată în luna august. Primăria Blaj pregătește amenajările exterioare
Lucrările la noua creșă din cartierul Lunca Ciufudului se apropie de final, iar obiectivul ar putea deveni funcțional începând cu luna septembrie. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Blaj, în cadrul unei vizite pe șantier.
Potrivit edilului, constructorul estimează că investiția va fi finalizată în perioada 15–20 august. În paralel, administrația locală execută toate lucrările de amenajare exterioară necesare pentru punerea în funcțiune a noii unități.
„Ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă partea exterioară a investiției. Am îngropat rigola care traversa zona din fața creșei, urmează asfaltarea, amenajarea a trei stații de încărcare pentru autovehicule electrice și realizarea a aproximativ 15–16 locuri de parcare”, a declarat primarul.
Noua creșă este o unitate modernă, cu o capacitate de 70 de copii, construită prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a investiției este de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Autoritățile locale își propun ca noua creșă să își deschidă porțile în luna septembrie, după finalizarea lucrărilor și încheierea tuturor procedurilor necesare.
În declarația sa, primarul a apreciat programul național de construire a 120 de creșe derulat de Ministerul Dezvoltării și i-a transmis felicitări ministrului dezvoltării, Cseke Attila, pentru inițierea acestui proiect.
„Este un proiect care va rămâne în folosul comunităților din întreaga țară. Sunt investiții care răspund unei nevoi reale și care contribuie la dezvoltarea orașelor și la sprijinirea familiilor tinere”, a afirmat edilul.
Reprezentanții administrației locale au precizat că lucrările de amenajare exterioară vor continua în perioada următoare, astfel încât investiția să poată fi recepționată și dată în folosință cât mai curând.
Administrație
Parcare cu 82 de locuri la baza sportivă din Tiur. Proiectul a primit avizul de mediu
Direcția Județeană de Mediu Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru proiectul „Amenajare parcare publică autoturisme bază sportivă, localitatea Tiur, municipiul Blaj”, stabilind că investiția nu necesită evaluarea impactului asupra mediului.
Proiectul vizează amenajarea unei parcări publice pe strada Costache Negri, nr. FN, în zona bazei sportive din Tiur, investiția având rolul de a deservi participanții la competiții și evenimente sportive, precum și vizitatorii.
Parcarea va avea 82 de locuri, dintre care 76 pentru autoturisme, 4 locuri destinate persoanelor cu dizabilități și 2 locuri pentru autocare. Valoarea totală a investiției este de 1.044.223,87 lei, cu TVA inclus.
Potrivit documentației tehnice, parcarea va fi amenajată pe o suprafață totală de 3.200 de metri pătrați și va include platforme carosabile realizate din pavele prefabricate, zone pietonale asfaltate și pavate, precum și spații verzi.
Proiectul prevede și realizarea unui sistem de colectare și evacuare gravitațională a apelor pluviale prin rigole prefabricate, marcaje rutiere pentru delimitarea locurilor de parcare și a zonelor interzise, precum și construirea unui podeț tubular din beton armat pentru asigurarea accesului principal în incintă.
Din suprafața totală amenajată, aproximativ 240 de metri pătrați vor fi ocupați de spații verzi, iar restul va fi destinat zonelor de circulație, parcare și lucrărilor conexe.
Accesul principal în viitoarea parcare va fi realizat din Drumul Comunal DC34 (Strada Principală), pe latura sudică a amplasamentului, iar accesul secundar va fi asigurat din drumul pietruit existent pe latura estică. Documentația prevede păstrarea căilor de acces existente.
Conform proiectului, viteza de circulație în interiorul parcării va fi limitată la 5 km/h, pentru a asigura condiții sporite de siguranță și manevrabilitate.
Administrație
Un pas înainte pentru amenajarea falezei Târnavei Mari. Proiectul ar putea beneficia de finanțare europeană
Joi, la sediul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș din Târgu Mureș a avut loc o ședință de lucru dedicată armonizării a două proiecte de investiții importante pentru dezvoltarea municipiului Blaj.
Primul proiect, derulat de Administrația Bazinală de Apă Mureș, vizează creșterea gradului de protecție împotriva inundațiilor prin supraînălțarea lucrărilor de îndiguire și modernizarea sistemului de apărare existent în zona râului Târnava Mare.
Cel de-al doilea proiect aparține Municipiului Blaj și urmărește amenajarea urbană a zonei Veza. Investiția prevede transformarea malului stâng al râului Târnava Mare într-un spațiu modern de agrement, care va include o faleză pietonală, alei de promenadă, spații verzi, zone de relaxare, locuri de joacă pentru copii și o plajă urbană.
Potrivit reprezentanților administrației locale, în cadrul întâlnirii au fost identificate soluțiile necesare pentru ca cele două investiții să fie implementate în mod integrat, ca parte a unui proiect urbanistic complex.
În acest context, se conturează posibilitatea ca proiectul de amenajare a falezei Târnavei Mari să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul „Regiunea Centru”, în cadrul priorității dedicate Infrastructurii Verde-Albastre (IVA). Cererea de finanțare urmează să fie depusă până la data de 30 octombrie 2026.
Dacă proiectul va obține finanțare, investiția ar putea contribui atât la creșterea gradului de protecție împotriva inundațiilor, cât și la dezvoltarea unei noi zone de agrement și recreere pentru locuitorii municipiului Blaj.
-
Din Județacum 3 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 9 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



