Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Curtea Colegiului Național ,,I. M. Clain” din Blaj s-a arătat neîncăpătoare pentru elevii și cadrele didactice prezente la începerea noului an școlar 2016-2017

Publicat

în

im-clain-blaj-deschidere-an-scolar-sep-2016Ieri, 12 septembrie 2016, în  răcoarea plăcută a dimineții de toamnă, curtea Colegiului Național ,,I. M. Clain” Blaj  s-a arătat neîncăpătoare pentru elevii și cadrele didactice prezente la începerea festivității noului an școlar, unde au  participat, cu emoție, și numeroși părinți și bunici.

Pentru început s-a ținut o rugăciune de binecuvântare de către reprezentanții celor două culte: pr. prot. greco – catolic Ioan Fărcaș și pr. ortodox Vasile Benchea. A urmat cuvântul domnului director, prof. Ioan Tomoiagă, adresat mai ales proaspeților școlari din clasele pregătitoare, elevilor din clasele a V-a și bobocilor primului an de liceu. Acesta a urat tuturor  un an școlar prosper, în care,, să încununăm colegiul nostru cu importante distincții, aprecieri și mândria de a studia la una dintre cele mai importante școli ale județului!”. De asemenea, le-a dorit  succes elevilor din clasele terminale pe care examenele naționale să îi călăuzească acolo unde își doresc. În continuare, doamna dir. adj., prof. Rodica Jeican,  a prezentat mesajul inspectorului școlar general al ISJ Alba, Marcela Dărămuș.

La eveniment a fost prezentă și doamna viceprimar, prof. Mureșan Livia, care a dat citire mesajului domnului primar, ec. Gheorghe Valentin Rotar. Acesta și-a exprimat încrederea în realizarea unui învățământ de calitate prin munca elevilor și dăruirea profesorilor, asigurând în continuare sprijinul primăriei și al comunității locale pentru realizarea viitoarelor proiecte școlare. Un alt invitat a fost comisarul șef Low Tiberiu, comandantul Poliției Mun. Blaj, care a evidențiat faptul că există o bună colaborare între cele două instituții, obiectivul principal fiind realizarea unui climat de siguranță atât în  incinta colegiului, cât și în zona adiacentă acestuia.

Tot în cadrul ceremoniei, a ținut un emoționant discurs reprezentanta elevilor, Veronica Isailă, dorindu-le colegilor ,,ca oboseala orelor de muncă să fie alungată de plăcerea studiului, iar amintirile acestui eveniment să fie primite cu drag în suflet și păstrate acolo pentru totdeauna!

Cu ocazia bicentenarului comemorativ al corifeului Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, parafrazăm cuvintele marelui om de cultură, care a înființat la Blaj Școala normală de învățători și peste 300 de școli sătești cu predare în limba română, adresând un sincer îndemn tinerei generații: ,,Pui de Romani, purtați-vă bine și nu uitați și pe Șincai!”, a transmis purtătorul de cuvânt al colegiului, prof. dr. Claudia Oancea-Raica.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Anonim

    13.09.2016 la 23:35

    Mda, evident, din nou, numa’ bune si frumoase.
    Oare s-a uitat cineva la cosurile de baschet de pe terenu’ unde s-a tinut festivitatea? Ei bine, nu cred, desi ca si in poza se vede ca sunt subrede si mai ca stau sa cada…
    Ma mir cum de nu le-a fost rusine…sau sa nu ma mire? Oare ii pasa cuiva de elevi in general? Poate unora, ce-i drept, da, da’ sunt convins ca celor de sus, din pacate, nu prea.

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ-Cultură

Echipa Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, calificare la etapa națională a Olimpiadei „Tinerii Dezbat”

Publicat

în

Miercuri, 29 aprilie 2026, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a fost reprezentat cu succes la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” , etapa județeană din Alba, de către o echipă formată din elevii Baba Bogdana (clasa a X-a C), Sărătean Andrei (clasa a X-a D), Foca Sara (clasa a X-a D) și Olar Carina (clasa a IX-a D – rezervă), coordonați de profesorul Solomon Adrian.

Participând la secțiunea dedicată claselor a IX-a și a X-a, echipa colegiului din „Mica Romă” a avut un parcurs excepțional, reușind să câștige toate cele trei meciuri din faza grupelor și să se califice în finală de pe primul loc.

„În urma unui meci final intens și extrem de disputat, elevii noștri au obținut locul I pe județ, asigurându-și astfel calificarea la etapa națională. Aceasta se va desfășura în perioada 25–30 mai 2026, la Târgu Mureș. De asemenea, elevul Sărătean Andrei a fost distins cu mențiune secundă la categoria „Cel mai bun vorbitor”. Le transmitem felicitări tuturor pentru performanța deosebită, le dorim mult succes în etapa următoare și le ținem pumnii în continuare!”, au precizat reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ioan Vintilă, elev al Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, PREMIU SPECIAL la etapa națională a Olimpiadei de Religie (cultul ortodox)

Publicat

în

Ioan Vintilă, elev în clasa a VIII-a A a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Religie (cultul ortodox).

„Elevul Ioan Vintilă, din clasa a VIII-a A, a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Religie – Cultul ortodox, confirmând că performanța autentică se naște din pasiune, disciplină și valori asumate.

Sub îndrumarea atentă și dedicată a doamnei profesor Mariana Borșan, dar și cu sprijinul constant al familiei, parcursul său devine un exemplu viu al echilibrului dintre cunoaștere, credință și formare interioară.

Prin seriozitate, perseverență și o profundă înțelegere a valorilor creștine, el continuă un traseu al excelenței început cu determinare și dus mai departe cu maturitate.

Felicitări, Ioan Vintilă, pentru această reușită remarcabilă!

Felicitări, doamna profesor Mariana Borșan, pentru dăruire și profesionalism!

Mulțumim părinților pentru susținerea necondiționată!

Astfel de realizări ne reamintesc că educația adevărată modelează nu doar minți strălucite, ci și caractere puternice”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ioana Mariș, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie

Publicat

în

Între 17 și 19 aprilie 2026, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești, a avut loc proba B a Olimpiadei Naționale de Pedagogie-Psihologie (colegii și licee pedagogice).

Lotul din Alba a fost alcătuit din două eleve ale Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, care au promovat cu succes Proba A – proba scrisă, calificându-se pentru Proba B – proba orală:

Mariș Ioana – secțiunea Pedagogie, clasa a X-a, profesor coordonator – Iuliana Şarlea

Dicoi Andreea Maria – secțiunea Pedagogie, clasa a X-a, profesor coordonator – Iuliana Şarlea

Lotul a fost însoțit de prof. Rodica Nicoleta Matei.

„În urma desfășurării celor două probe ale etapei naționale, eleva Mariș Ioana, din clasa a X-a, a obținut un Premiu special, aducând colegiul nostru în rândul celor mai valoroase instituții de învățământ pedagogic din țară. Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru această performanță remarcabilă!”, au transmis reprezentanții colegiului din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj