Administrația publică a municipiului Blaj dorește să asigure un act medical superior pentru cei 50.000 de locuitori pe care îi deservește, a declarat la Unirea FM...
Miercuri, 24 mai 2017, consilierii județeni s-au întrunit în ședință într-un cadru festiv, în deplasare, de această dată în incinta Palatului Cultural din Blaj. A fost...
Subiectul unei săli polivalente la Blaj nu este unul nou. Dezideratul edilului Gheorghe Valentin Rotar de a completa lista obiectivelor necesare unui municipiu emancipat din toate...
Odată cu lucrările de reabilitare a Coridorului IV Paneuropean feroviar, tronsonul de cale ferată ce străbate Blajul (ruta Sighișoara – Simeria) a suferit modificări esențiale, modernizarea...
Primăvara acestui an a început, așa cum era de așteptat, cu lucrări în forță la infrastructura rutieră a Blajului, dar nici locurile de parcare nu au...
Administrația Blajului a izbutit cu succes, prin intervenții minime, să evoce arhitectura pierdută a clădirii istorice aflate în ruină. Prin adăugarea doar a unor funcțiuni minime...
Primăria Municipiului Blaj anunţă că au început înscrierile pentru ceremonia de premiere a cuplurilor din Blaj care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Înscrierile...
Câmpia Libertății din Blaj, locul unde în anul 1848, la Marea Adunare Națională, circa 40.000 de români au strigat ”Noi vrem să ne unim cu țara!”,...
Primăria municipiului Blaj a cerut Consiliului Județean Alba trei milioane de lei pentru reabilitarea Câmpiei Libertății, deoarece obiectivul, în care se va investi 5,2 milioane de lei,...
Consiliul Local Blaj a aprobat, în şedinţa de luni, 9 ianuarie 2017, noile tarife la activităţile de salubrizare din municipiul Blaj. Preţul pentru populaţie va fi...
Ultimele comentarii