Administrația locală din Municipiul Blaj anunță că până la sfârșitul anului în curs, lucrările la puntea pietonală de pe râul Târnava Mare vor fi finalizate în...
Reabilitarea Podului Vezii din Blaj este realizată, până în acest moment, în proporție de 40%. Autoritățile blăjene speră ca până la sfârșitul acestui an reabilitarea să...
La Blaj, numărul de mașini s-a triplat în ultimii 5 ani, dar locurile de parcare există. Pe strada Avram Iancu a fost creată una nouă, dar...
Consilierii județeni din Alba au aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Sală Polivalentă de sport cu capacitate...
Consilierii județeni vor supune la vot, în ședința din 28 iulie 2018, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Sală...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a fost obligată de CNSC să anuleze raportul procedurii privind licitația de concesionare a serviciilor de colectare și transport a...
Primăria Municipiului Blaj anunţă că au început înscrierile pentru ceremonia de premiere a cuplurilor din Blaj care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Înscrierile...
Sezonul estival 2018 la baza de agrement a Primăriei Blaj se va deschide oficial vineri, 1 iunie, odată cu redeschiderea ştrandului pentru adulţi şi a celor...
Un proiect de hotărâre, care aduce modificări în cazul unei Hotărâri a Consiliului Județean din luna ianuarie 2018, privind cofinanțarea reabilitării Monumentului istoric ”Ansamblul Câmpia Libertății...
Zilele trecute a fost deschisă circulației noua pasarelă peste calea ferată din zona Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 700.000 lei...
Ultimele comentarii