Știri din zonă
Cum s-a petrecut accidentul rutier de la Crăciunelu de Jos, în care trei autoturisme au fost avariate
Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 7 aprilie 2026, în localitatea Crăciunelu de Jos, iar momentul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în zonă.
Coliziunea a implicat două autoturisme și a avut loc pe strada 6 Martie. Din imagini, reiese că un șofer care încerca să pătrundă de pe o stradă secundară pe drumul principal a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar pe această arteră.
În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată într-un alt autoturism parcat. Cel mai probabil, vizibilitatea șoferului care încerca să intre pe drumul principal a fost afectată de autoturismele staționate în apropiere, a explicat un mator.
Un martor aflat în zona accidentului a explicat că, în acel loc, se produc frecvent evenimente rutiere nefericite, iar administrația locală nu se grăbește să ia măsuri concrete.
„Intersecția asta este mereu problematică… Primăria nu vrea să ia măsuri. Mașini parcate în intersecție mereu, iar vinovații mereu scapă fără nicio măsură! Sunt 3-4 accidente lunar acolo”, a explicat acesta.
Știri din zonă
Tânăr din Sibiu, reținut pentru furtul unei cabaline din Cenade. Prejudiciul este de 7.500 de lei
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Axente Sever, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că ar fi sustras o cabalină dintr-o anexă gospodărească din localitatea Cenade. Animalul a fost recuperat în urma unei percheziții domiciliare.
Un bărbat de 26 de ani, din localitatea Axente Sever, județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 16 octombrie 2026, fiind cercetat pentru furt calificat. Acesta este suspectat că ar fi sustras o cabalină dintr-o gospodărie din localitatea Cenade, județul Alba, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 7.500 de lei.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, fapta ar fi fost comisă în 10 septembrie 2026, când bărbatul ar fi luat animalul dintr-o anexă gospodărească a unui imobil din Cenade.
Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, au efectuat o percheziție domiciliară în localitatea Axente Sever.
În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit cabalina care ar fi fost sustrasă din Cenade, aceasta fiind recuperată.
Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Știri din zonă
Acțiune împotriva migrației ilegale în Jidvei. Polițiștii au verificat 40 de cetățeni străini și 11 autovehicule
Polițiștii din județul Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în comuna Jidvei. În cadrul controalelor, au fost verificați 40 de cetățeni străini cu drept de muncă în România, 11 autovehicule și două unități de cazare. Nu au fost constatate nereguli.
Acțiunea a avut loc în 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12:00–14:00, și a fost organizată de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări al Județului Alba.
Controale pentru prevenirea migrației ilegale în Jidvei
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat identitatea cetățenilor străini prin intermediul aplicației eDAC, utilizată pentru verificarea documentelor și a datelor de identitate.
În total, au fost verificați 40 de cetățeni străini care au drept de muncă în România, precum și 11 autovehicule. De asemenea, autoritățile au efectuat controale la două unități de cazare destinate cetățenilor străini.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma verificărilor nu au fost constatate nereguli.
Totodată, cetățenilor străini le-au fost reamintite normele de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.
Acțiunile de control vor continua
Reprezentanții autorităților anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale fiind considerate obiective prioritare.
Controalele urmăresc verificarea respectării prevederilor legale și prevenirea situațiilor care pot favoriza migrația ilegală.
Știri din zonă
Bărbat de 48 de ani din Valea Lungă, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Valea Lungă, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Blaj în favoarea fostei sale soții.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, măsura reținerii a fost dispusă la data de 14 octombrie 2026, de către polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 14:00, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta soție, în vârstă de 39 de ani, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecție emis la 21 septembrie 2026 de Judecătoria Blaj.
Bărbatul este cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena




Adi Geamanu
07.04.2026 la 16:22
Eu locunid pe strada bucerzii ies zilnic pe acolo in strada 6 martie si de fiecare data sunt masini oprite la magazin sau microbuze din care coboara muncitori sa isi ia si sa bea cafea de la automatul de cafea si sa fumeze cate o tigara la cafea. Am vazut si eu cel putin 6 accidente in acea intersectie si , chiar daca cei care iasa din drumul Bucerzii sunt vinovati ca nu au acordat prioritate, vina este q celor care stationeaza acolo neregulamentar si obtureaza total vizibilitatea in intersectie.In apropiere e scoala si dimineata copiii trec in fuga de la partea cealalta din masina parintilor , oprite tot neregulamentar ca e linie continua, si nu s-au montat niste bumpere sa se reduca viteza la 30 la ora ca se circula cu viteza chiar daca in fata primariei este trecere. Vinovatul principal este primaria ca nu a facut demersul sa fie obligati soferii sa reduca viteza , ca pe hula unde au fost puse bampere dupa ce au murit oameni din cauza vitezei cu care se cobora din Bucerdea, si nu s-au pus stalpisori ca sa nu mai poata opri masinile in fata magazinului si sa opreasca la profi sau in fata biserucii catolice ca e loc. Acolo unde e etatia trebuie o trecere de pietoni cu bumper de reducere la 30 km/ ora inainte si dupa trecere sa poata opri si sa treaca strada cei care coboara din autobuzele oprite iar in fata la magazin de la limita cu casa dlui Ganta pana la intersectie stalpi de beton sa nu se poata opri. Statie de oprire a autobuzului se poate face dipa poarta de intrare in scoala daca se ia gardul cu flori.