Rămâi conectat

Administrație

Consiliul Județean Alba va suplimenta cu aproape 700.000 de lei contribuția pentru reabilitarea Ansamblului Câmpia Libertății din Blaj

Publicat

în

Un proiect de hotărâre, care aduce modificări în cazul unei Hotărâri a Consiliului Județean din luna ianuarie 2018, privind cofinanțarea reabilitării Monumentului istoric ”Ansamblul Câmpia Libertății Blaj”, se află pe ordinea de zi a Consiliului Județean din 26 aprilie 2018.

Lucrările la Câmpia Libertății sunt aproape finalizate, însă prin acest nou proiect de hotărâre se solicită o contribuție suplimentară a Consiliului Județean, în valoare de 684.844 de lei, pentru terminarea tuturor lucrărilor.

Reabilitare Monumentul istoric „Ansamblul Câmpia Libertǎții Blaj”

Proiectul prevede cofinanţarea Județului Alba în sumă de 4.684.844,14 lei, pentru reabilitarea Monumentului istoric ”Ansamblul Câmpia Libertății Blaj”, din care:

• Amenajare Ansamblul Câmpia Libertăţii și împrejmuire în valoare de 3541775,00 lei, din care:

– valoarea lucrării – 3511095,00 lei

– valoare dirigenție șantier construcții – 23000,00 lei

– valoare dirigenție șantier instalații – 7680,00 lei

• Reamenajare zonă verde și realizare sistem de irigații automatizat Câmpia Libertății Blaj, în valoare estimată de 1143069,14 lei, din care:

– valoarea lucrării – 1110522,69 lei

– valoare asistență tehică – consultanță – 26775,00 lei

– valoare dirigenție șantier instalații – 5771,50 lei

Câmpia Libertǎtii este situată în lunca Târnavei Mari, în spatele catedralei și a școlilor, având o ȋnsemnǎtate aparte datorită Marii Adunări Naționale de la 3/15 mai 1848.

Se doreşte reamenajarea Câmpiei Libertății prin sistematizarea terenului, realizarea unor alei carosabile și pietonale, amplasarea mobilierului urban (bănci, corpuri de iluminat, cosuri de gunoi, cişmele și o fântâna arteziana), refacerea împrejmuirii și reamplasarea catargului.

Lucrǎrile principale propus a fi realizate prin proiect sunt: amenajare alei carosabile, amenajare alei pietonale, amplasare mobilier urban constând din corpuri de iluminat stradal,

iluminarea ansamblului monumental Gloria, bǎnci, catarg repoziționat, cişmele, coşuri de gunoi, fântânǎ artezianǎ, ȋmprejmuirea incintei prin reamenajarea gardului existent, refacerea porților de acces şi completarea ȋmprejmuirii unde este cazul, echiparea Câmpiei Libertǎtii cu utilitǎțile necesare (apǎ, canal, energie electricǎ).

În continuarea proiectului „Amenajare Ansamblul Câmpia Libertății si ȋmprejmuire”, prin includerea lucrărilor de „Reamenajare zonă verde și realizare sistem de irigații automatizat Câmpia libertății Blaj”, se dorește reabilitarea completă a Cămpiei Libertății Blaj – proiect ce depǎşeşte interesul local, fiind un proiect de interes național ce ține de istoria luptei românilor pentru unitate naționalǎ.

Prin realizarea acestui proiect se urmăreşte valorizarea monumentului istoric şi crearea unui spaţiu optim rezolvat din punct de vedere functional și estetic, realizând creșterea gradului de impact istoric, social și mărirea confortului urban.

Prin adresa Municipiului Blaj nr. 9.335/18 aprilie 2018, ȋnregistratǎ la registratura Consiliului Județean Alba cu nr. 7.734/19 aprilie 2018, se solicitǎ o contribuție ȋn valoare de 684.844,14 lei pentru finalizarea lucrărilor la obiectivele „Amenajare Ansamblul Câmpia Libertății și împrejmuire” și „Reamenajare zonă verde și realizare sistem de irigații automatizat Câmpia libertății Blaj”.

Câmpia Libertății este situată în lunca Târnavei Mari, în spatele catedralei și a școlilor, aici având loc Marea Adunare Națională din mai 1848. Obiectivul a primit acest nume după ce 40.000 de persoane au strigat, aici, ”Noi vrem să ne unim cu țara!”.

Istoria spune că tot aici, în 1911 s-au ținut serbările semicentenarului ASTREI la care au luat parte oameni de știință și cultură, în timp ce Aurel Vlaicu zbura cu propriul avion deasupra mulțimii. Pe această câmpie a aterizat și avionul care aducea vestea cea mare a reintrării României în război, pentru eliberarea Transilvaniei.

În 1973, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la Revoluţia din 1848, aici au fost dezvelite 24 de busturi ale unor personalități ale istoriei și culturii românești. În prezent sunt 26 de statui.

În 1977, pe Câmpia Libertății a fost ridicat Ansamblul monumental ”Gloria”, un monument de piatră, înalt de 18 metri, pe care este scris „La 15 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii, reprezentanţii poporului român au rostit răspicat dorinţa arzătoare a realizării unităţii naţionale a statului naţional român, visul de aur al unor veacuri de suferinţă şi luptă prin istoricele cuvinte: <Vrem să ne unim cu ţara>”. Monumentul mai este compus din statuile a trei tinere fete, turnate din bronz, care reprezintă cele trei mari provincii istorice româneşti: Moldova, Muntenia şi Ardealul.


Administrație

Parcarea amenajată în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici din Blaj a fost finalizată

Publicat

în

Încă o parcare a fost construită în Municipiul Blaj în locul garajelor demolate în curtea interioară a blocurilor de locuințe din zona Pieței Mici din Blaj, a anunțat vineri, 5 iunie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

„Ne reîntâlnim din nou în zona Gării, în curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici. Suntem la finalizarea lucrării. Ieri am marcat locurile de parcare.

Astăzi montăm gazonul pentru că trebuie să schimbăm un pic și aspectul zonei și să fie un pic de verde, nu putem doar cu dale și betoane.

Pomii pe care vom planta aici în gazon vor fi câțiva tei, dar nu putem să-i plantăm decât doar în luna octombrie, pentru că perioada anului în care ne aflăm nu este prielică pentru relocarea acestora și pentru plantarea lor.

Este o lucrare cu valoarea de aproximativ 200.000 de lei, pe care am realizat-o într-o lună și o săptămână. Dacă vă aduceți aminte, aici era plin de garaje, unele arătau destul de rău, destul de urât.

Am realizat un număr de 54 de locuri de parcare în întreaga curte interioară, și vom continua aceste lucrări de demolare a garajelor, urcând în sus spre blocul Turn. Avem locații mai mici, în acest an vom finaliza aceste locații cu 3 garaje, 4-5-6 garaje, după care anul viitor vom face aceeași lucrare, dar în cartierul de blocuri Andrei Mureșanu și la blocurile ANL și pe Câmpia Libertății.

Încet, încet încercăm să structurăm, să finalizăm, să modernizăm tot ceea ce înseamnă curțile interioare ale blocurilor, împrejurul bloculor, după montarea și a containerelor supra și subterane de gunoi.

Aceste parcări schimbă cu totul aspectul acestor zone care nu era chiar plăcut și nu era la standardul pe care noi ne-l doream. Toate aceste parcări care le facem în zona rezidențială, în următorii 2 ani de zile vor fi gratis, după care vom aplica o taxă simbolică pentru rezervarea lor, după un anumit program.

Deci până în 2028 – așa am discutat cu cetățenii în dezbaterele care le-am avut când am introdus sistemul de parcări – aceste parcări vor fi gratis și credem că e corect și este normal să fie așa”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar într-o postare în mediul online.


Citește mai mult

Administrație

De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.

În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.

Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.

Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.

Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.

Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.

Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.

Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


Citește mai mult

Administrație

25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”

Publicat

în

Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.

Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :

– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.

– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.

Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.

Informați suplimentare le puteți obține la:

– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).

– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj