Sport
Volei Alba Blaj a transferat-o pe croata Jelena Alajbeg și s-a despărţit de Mateaş şi Chausheva

Voleibalista, cunoscută de Darko Zakoc din perioada Galaţi nu este la prima experienţă în România şi evoluează pe postul de fals, întărind un compartiment considerat deficitar de antrenorii echipei din “Mica Romă”.
Jucătoarea a acuzat în ultima parte a anului trecut o accidentare la spate, care a obligat-o să ia o pauză competiţională, dar are în spate o carieră importantă, pigmentată cu trei titluri naţionale, câştigate în România (2010) şi Elveţia (2011, 2011, când a realizat eventul).
• A mai lucrat cu Zakoc la Galaţi
Pe cartea sa de vizită figurează cluburile OK Kastela (2006-2008), Palma Volley (2008-2009), Metal Galaţi (2009-2010), Volero Zurich (2010-2012), Severstal (2012-2013) şi în Turcia, la Ilbank Ankara (2013-2015). Pe de altă parte, gruparea pregătită de Darko Zakoc s-a despărţit de Carmen Mateaş (împrumutată în retur la SCMU Craiova) şi Silvana Chausheva (Bulgaria), ambele aduse în vară, cu ultima negociindu-se în aceste zile încheierea amiabilă a înţelegerii. “Este o opţiune a antrenorilor, prin care încerăm să ne întărim pentru realizarea obiectivelor pe care le avem în acest campionat”, a declarat preşedintele Sergiu Ştefănescu.
Formaţia blăjeană speră să rezolve cât mai repede formalităţile legate de transferul internaţional al croatei, sperându-se în utilizarea ei în partida din Champions League, din 27 decembrie, cu Rocheville Le Cannet. Debutul oficial în noul an este în 13 şi 14 ianuarie 2016, în Sala “Timotei Cipariu”, dublă în Cupa României, cu CSM Lugoj, iar în 20 ianuarie, partidă externă, în competiţia continentală, cu Nordmeccanica Piacenza.
Sport
Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov
Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.
„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.
Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.
Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.
La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.
Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.
Sport
Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”
Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.
„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.
Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.
Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.
Sport
Vicecampioana României, triumfătoare la „Nomikeia”: Volei Alba Blaj a învins în finală pe AO Thiras cu scorul de 3-0
Volei Alba Blaj a câștigat turneul internațional Nomikeia, desfășurat la Santorini, după o victorie categorică în finala cu formația gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15).
Vicecampioana României a încheiat cu dreptul ultima repetiție înaintea startului oficial al sezonului. Ediția a 13-a a competiției i-a revenit echipei din „Mica Romă”, care a controlat autoritar finala și a avut emoții doar în setul al doilea, adjudecat la limită, 27-25.
În semifinale, Alba Blaj a furnizat o victorie importantă împotriva campioanei Greciei, Panathinaikos Atena, participantă în Liga Campionilor. Ardelencele s-au impus cu 3-2 (19-25, 25-12, 25-20, 21-25, 15-13), după un meci spectaculos, în care au revenit de la 0-1 și au preluat conducerea cu 2-1.
Elina Rodríguez, cu 21 de puncte, și Sabine Haewegene, autoare a 16 puncte, au fost principalele realizatoare ale Blajului. În statistica echipei au mai punctat Vittoria Piani – 14 puncte și Alexandra Botezat – 13 puncte.
În cealaltă semifinală, AO Thiras a eliminat-o pe Corona Brașov, scor 3-2, după ce formația română a condus cu 2-0 la seturi. În finala mică, Panathinaikos s-a impus în fața Coronei, care a încheiat turneul pe locul al patrulea.
Pentru Volei Alba Blaj urmează debutul în Divizia A1. Prima etapă este programată miercuri, 14 octombrie, la Constanța, partida fiind mutată la solicitarea formației oaspete.
Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16:30, la Tulcea, Alba Blaj va disputa Supercupa României împotriva celor de la CSO Voluntari. Duelul pune în joc primul trofeu al sezonului și reeditează rivalitatea ultimelor ediții.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



