Sport
Volei Alba Blaj a perfectat un nou transfer! Extrema cubaneză Yanileydis Sanchez poate debuta miercuri, în partida cu „U” Cluj
Volei Alba Blaj a realizat un nou transfer, aducând-o în lot pe extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani), care a evoluat ultima dată în Rusia, la Amurskie Tigritsy. Noua jucătoare ar putea debuta în tricoul formației din „Mica Romă” miercuri, 11 noiembrie, de la ora 18:00, în partida cu Universitatea Cluj, programată în „Alba Blaj” Arena.
Vicecampioana României a fost nevoită să recurgă la această mutare din cauza problemelor de efectiv și, în special, a dificultăților întâmpinate la capitolul preluare. Situația a fost atât de complicată, încât în ultimele două partide postul de extremă a fost acoperit de libero-ul Diana Vereș.
Yanileydis Sanchez are experiență internațională, evoluând de-a lungul carierei în mai multe campionate. Înainte de aventura din Rusia, aceasta a mai jucat în Albania, la KS Tirana, în Kuweit, la Aalwa Alsabah SC, precum și în China, la Ho Chi Minh City. La Blaj, cubaneza va avea o conațională, coordonatoarea Gretell Moreno.
Problemele de lot au complicat startul de sezon
Debutul de campionat a fost unul dificil pentru Volei Alba Blaj, care a înregistrat trei înfrângeri consecutive: două în minimum de seturi, cu rivalele CSO Voluntari, în Supercupa României, și Dinamo, pe teren propriu, respectiv un eșec cu 2-3, în deplasare, la Brașov. Dincolo de rezultatele nefavorabile, problemele de efectiv au cântărit serios în evoluția echipei.
Primul impediment a fost sosirea cu întârziere a extremei ruse Ksenia Oprya, așteptată încă din luna august. Aceasta a debutat abia în etapa precedentă, în partida cu Rapid București, în care a reușit să puncteze de 15 ori.
A urmat accidentarea coordonatoarei braziliene Kenya Malachias, care va fi supusă unei intervenții chirurgicale la genunchi. În aceste condiții, conducerea clubului a adus-o, înaintea startului sezonului, pe Kristina Besman (30 de ani, 1,84 m), titulară în naționala Azerbaidjanului.
Lista problemelor medicale s-a mărit în Supercupa României, disputată la Tulcea, unde extrema venezueleană Nelmaira Váldez a suferit o accidentare gravă la genunchiul stâng, care o va ține departe de teren o perioadă îndelungată.
Nici situația argentiniencei Elina Rodriguez nu este una favorabilă. Extrema este indisponibilă de aproximativ două săptămâni, iar absența sa a accentuat dificultățile din compartimentul de preluare.
În acest context, transferul cubanezei Yanileydis Sanchez vine într-un moment important pentru Volei Alba Blaj, care are nevoie de soluții rapide pentru a depăși perioada dificilă și pentru a reveni pe traiectoria așteptată în campionat.
Sport
O victorie și două înfrângeri pentru Volei Alba Blaj U15 la cel de-al doilea turneu al Campionatului Național
Echipa U15 a clubului Volei Alba Blaj a încheiat cu un bilanț de o victorie și două înfrângeri participarea la cel de-al doilea turneu al Campionatului Național U15 – Seria G, desfășurat în weekend, la Ocna Mureș.
Formația pregătită de antrenorul Traian Mărginean a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în confruntarea cu gazdele de la CS Ocna Mureș. În celelalte două partide ale turneului, tinerele voleibaliste din Blaj au cedat cu același scor, 0-3, în fața formațiilor ACS Sport Total Alba Iulia și ACS Volleyball Forever Florești.
În urma rezultatelor înregistrate, Volei Alba Blaj U15 acumulează 6 puncte și ocupă locul al patrulea în clasamentul Seriei G. Lider este ACS Sport Total Alba Iulia, cu 15 puncte, urmată de ACS Volleyball Forever Florești, cu 9 puncte. Pe poziția a treia se află ACS Atomic Blaj, tot cu 6 puncte, formație care nu a participat la turneul de la Ocna Mureș.
Următorul turneu, organizat la Blaj
Următoarea etapă a Campionatului Național U15 – Seria G va avea loc în perioada 4-6 decembrie 2026, iar organizarea turneului va reveni clubului Volei Alba Blaj.
Alături de echipa gazdă, la competiția programată în „Mica Romă” vor participa ACS Atomic Blaj, ACS Sport Total Alba Iulia și ACS Volleyball Forever Florești.
Pentru tinerele voleibaliste din Blaj, turneul de pe teren propriu va reprezenta o nouă oportunitate de a acumula experiență competițională și de a progresa în cadrul Campionatului Național.
Sport
Vicecampioana, a doua victorie consecutivă: Rapid București – Volei Alba Blaj 1-3
Volei Alba Blaj continuă seria rezultatelor pozitive în Divizia A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” a obținut sâmbătă a doua victorie consecutivă în campionat, după ce s-a impus cu scorul de 3-1 (19-25, 25-18, 25-18, 25-21), în deplasare, în fața echipei Rapid București, într-o partidă contând pentru etapa a cincea.
Deși pornea cu prima șansă, echipa din Blaj a avut parte de o confruntare mai dificilă decât se anticipa, în special în debutul întâlnirii. Gazdele, aflate pe penultima poziție a clasamentului și fără nicio victorie în actuala ediție de campionat, au început curajos și au reușit să câștige surprinzător primul set, cu 25-19.
Replica formației din Blaj nu a întârziat însă să apară. Volei Alba Blaj a preluat controlul jocului și a câștigat următoarele două seturi cu același scor, 25-18, întorcând rezultatul în favoarea sa.
Nici actul al patrulea nu a fost lipsit de emoții. Rapid a încercat să prelungească partida și a reușit să egaleze la 20, însă echipa pregătită să obțină victoria a gestionat mai bine finalul setului, impunându-se cu 25-21 și închizând meciul după patru acte.
Un alt motiv de interes pentru suporterii echipei din Blaj îl reprezintă sosirea voleibalistei rusoaice Ksenya Opria, care a ajuns, în sfârșit, la formația din „Mica Romă”. Aceasta ar putea debuta în tricoul echipei blăjene chiar la următoarea partidă.
Pentru Volei Alba Blaj urmează o etapă intermediară, în care va evolua pe teren propriu împotriva formației „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie. Ulterior, echipa din Blaj va reveni în Capitală pentru confruntarea cu Știința Politehnica București.
Prin acest succes, Volei Alba Blaj își consolidează parcursul pozitiv și își continuă lupta pentru obiectivele stabilite în actualul sezon al Diviziei A1.
Sport
Daniel Tătar, după victoria cu Metalurgistul Cugir: „Suntem pe drumul cel bun”
Antrenorul echipei CIL Blaj, Daniel Tătar, s-a declarat mulțumit de victoria obținută în fața formației Metalurgistul Cugir, un succes important după o perioadă dificilă, în care echipa sa nu reușise să câștige timp de șase etape.
Tehnicianul a recunoscut că seria negativă a fost una complicată, însă a subliniat că evoluțiile echipei îi ofereau motive de optimism, chiar și în meciurile în care rezultatele nu au fost cele dorite.
„A fost o perioadă grea, o perioadă de șase meciuri în care nu am reușit să câștigăm. Totuși, jocul echipei și anumite momente din partidele în care nu obțineam victoria îmi dădeau speranțe că, având nevoie și de puțin noroc, vom reuși să câștigăm și să ieșim din această perioadă”, a declarat Daniel Tătar.
Referitor la desfășurarea partidei cu Metalurgistul Cugir, antrenorul CIL Blaj a evidențiat începutul foarte bun al echipei sale, care a reușit să deschidă scorul încă din primele minute.
„Așa este, am început foarte bine. Nu se putea mai bine! Am deschis scorul în minutul 1-2 și cred că acest lucru ne-a ajutat pe parcursul jocului. Am controlat prima parte a întâlnirii și am avut chiar o ocazie foarte mare de a face 3-0. Giro a făcut astăzi un joc foarte bun și a avut numeroase ocazii, dar cred că rezultatul este echitabil, pentru că și noi am avut șanse mari de a închide jocul. Dacă am fi făcut 3-0, cred că nu s-ar mai fi pus problema rezultatului final”, a explicat tehnicianul.
Daniel Tătar a remarcat, de asemenea, parcursul bun al echipei sale în confruntările cu formațiile din județul Alba, CIL Blaj reușind să obțină rezultate pozitive în majoritatea acestor dueluri.
„Am câștigat meciurile cu echipele din Alba, cu excepția celor disputate împotriva Universității, și cred că suntem pe drumul cel bun. Este un lucru pozitiv, pentru că ne-am apropiat de prima parte a clasamentului”, a afirmat antrenorul.
În continuare, CIL Blaj va avea parte de o nouă confruntare importantă, în deplasare, la Alba Iulia, împotriva Unirii, formație pe care Daniel Tătar o consideră una dintre echipele aflate într-o formă foarte bună.
„Urmează un meci foarte important la Alba Iulia, ca toate celelalte, de altfel. Va fi o partidă foarte dificilă, pentru că, așa cum știe toată lumea, Unirea este la un nivel foarte bun. Au început să lege tot mai bine relațiile de joc, au omogenitate și obțin rezultate foarte bune”, a concluzionat Daniel Tătar.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință



