Rămâi conectat

Sport

Vineri și sâmbătă, două amicale între Volei Alba Blaj și Corona Brașov, în „Alba Blaj” Arena

Publicat

în

În aceast final de săptămână, în „Alba Blaj” Arena era prevăzută desfășurarea Cupei Blajului, un turneu de pregătire a fost anunțată participarea echipelor Volei Alba Blaj, CSM București și Corona Brașov.

Din motive obiective, întrucât CSM București a anunțat că declină prezența, având numerose accidentări, iar programul competiției a suferit modificări majore. În condițiile în care timpul era insuficient pentru a invita o altă formație, Volei Alba Blaj și Corona Brașov vor disputa două partide de verificare, programul fiind următorul: vineri, 3 octombrie, la ora 16.00 respectiv sâmbătă, 4 octombrie, la ora 14.00.

Sunt ultimele repetiții înaintea debutului oficial, care înseamnă Supercupa României, disputa dintre Volei Alba Blaj – CSO Voluntari (sâmbătă, 11 octombrie, la ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena).

În același context, precizăm că Volei Alba Blaj a încheiat cu o victorie turneul de verificare de la Budapesta. A fost Volei Alba Blaj – Vasas Óbuda Budapesta 3-2 (16-25, 25-17, 25-22, 21-25, 15-13), cu o derulare spectaculoasă a scorului (0-1, 2-1, 2-2, 3-2). Din nou un meci de cinci seturi, încheiat de această dată cu victoria campioanei României și prima înfrângere a gazdelor, care astfel au încheiat pe locul al doilea (cu 5 puncte), ratând șansa de a-și adjudecat trofeul. Volei Alba Blaj: Costa 12 puncte, Trcol 11, Piani 9, Ivanova 17, Delic 14, Lyklema două, Vereș (libero); au mai intrat Otcuparu 17, Kreniczky.

Competiția de pregătire a fost câștigată de AO Thiras, cu 6 puncte, Volei Alba Blaj s-a clasat pe locul 3, cu 4 puncte, iar formația germană a fost ultima, cu 3 puncte. În precedentele două dispute, formația din „Mica Romă” a pierdut, în ordine, disputele cu Dresdner SC (Germania) și AO Thiras Santorini (Grecia), cu același scor, 2-3.


Sport

Vicecampioana României, debut cu dreptul în noua ediție a Diviziei A1: CSM Constanța – Volei Alba Blaj 0-3

Publicat

în

Volei Alba Blaj a debutat cu o victorie categorică în noul sezon al Diviziei A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” s-a impus în deplasare, în fața echipei CSM Constanța, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-21), în prima etapă a campionatului.

Partida a durat 76 de minute, raportul așilor a fost 5-1 în favoarea oaspetelor, iar al blocajelor 8-5 pentru Constanța. Cele mai multe puncte le-au strâns Elina Rodriguez – 18, Sabine Haewegene – 15, respectiv Jada Burse – 13. Volei Alba Blaj: Borrero Moreno – 5 puncte, Elina Rodriguez – 18, Ana Trcol – 6, Vittoria Piani – 10, Sabine Haewegene – 15, Alexandara Botezat – 6, Diana Vereș (l); în lot Bianca Grama, Kristina Bezman, Radosina Marinova, Ioana Mănăilă, Nelmaira Valzes, Anja Mezej (l).

Succesul de la Constanța reprezintă un început încurajator de sezon pentru formația ardeleană, care își îndreaptă acum atenția către primul obiectiv important al toamnei.

Sâmbătă, de la ora 16:30, la Tulcea, Volei Alba Blaj va întâlni campioana CSO Voluntari, în Supercupa României. Cele două echipe se vor lupta pentru primul trofeu al sezonului, într-un duel care se anunță mult mai solicitant pentru formația din Blaj.


Citește mai mult

Sport

Guillermo Naranjo Hernandez, antrenor Volei Alba Blaj: „Avem experiența care ne-a lipsit sezonul trecut”

Publicat

în

Volei Alba Blaj începe sezonul 2026/2027 cu un lot înnoit și cu obiective ambițioase. Antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez spune că echipa are potențial și consideră că plusul de experiență față de sezonul trecut ar putea conta în meciurile decisive.

Blajul a transferat 11 jucătoare. Din lotul precedent au rămas doar Piani, Vereș, Trcol și Grama. Pentru debutul oficial, Ksenia Oprya nu este încă disponibilă, fiind în așteptarea formalităților pentru viză, iar Malachias este accidentată. În ultimul moment, echipa a adus-o pe coordonatoarea Kristna Besman, din Azerbaidjan.

„Echipa este nerăbdătoare și entuziasmată să înceapă sezonul. Avem mult potențial, însă la antrenamente nu am avut cu adevărat ocazia să-l demonstrăm, pentru că nu am avut lotul complet”, a declarat tehnicianul, într-un interviu publicat de club. El a adăugat că echipa se pregătește cu multă concentrare pentru cele două partide importante din deplasare.

Naranjo Hernandez consideră că experiența acumulată poate face diferența în momentele cu presiune ridicată. „Cred că anul acesta avem acea experiență care ne-a lipsit în sezonul trecut”, a spus antrenorul.

Primul obiectiv al sezonului este Supercupa României, trofeu pe care Volei Alba Blaj îl va disputa din nou în compania formației CSO Voluntari. „Suntem bucuroși că avem o nouă șansă de a încerca să cucerim primul trofeu al sezonului. CSO Voluntari este o echipă foarte bună, care se va lupta din nou pentru trofee în România”, a afirmat acesta.

În etapa a doua, Blajul va întâlni Dinamo, în primul meci disputat pe teren propriu. Antrenorul se așteaptă la un adversar mai puternic decât în sezonul trecut, dar mizează pe avantajul oferit de propria sală. „Vom fi pregătiți și vom încerca să dăm tot ce avem mai bun”, a încheiat Guillermo Naranjo Hernandez.


Citește mai mult

Sport

Kristina Besman, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj

Publicat

în

Volei Alba Blaj începe miercuri, 14 octombrie 2026, parcursul în noul sezon al Diviziei A1. Formația ardeleană joacă în deplasare cu CSM Constanța, de la ora 18:00, înaintea duelului pentru Supercupa României, programat sâmbătă, la Tulcea, împotriva campioanei CSO Voluntari.

Partida de la Constanța a fost mutată pentru ca Blajul să rămână în Dobrogea înaintea confruntării din Supercupă, care va începe la ora 16:30. Cele două echipe, rivale în ultimii ani, se vor întâlni din nou pentru un trofeu.

Blajul a transferat-o pe Kristina Besman, coordonatoare în vârstă de 30 de ani, cu o înălțime de 1,84 metri și titulară a naționalei Azerbaidjanului. Sosirea sa vine în contextul în care Kenya Malachias urmează să fie operată la genunchi și va lipsi în perioada următoare.

Besman a evoluat în ultimele două sezoane în Rusia, la Omichka Omsk. În carieră, a mai jucat pentru Azerrail Baku, Azeryol Baku și Telekom Baku, în Azerbaidjan, pentru LP Viesti, în Finlanda, și pentru Tulitsa Tula și Yenisey Krasnoyarsk, în Rusia.

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez se așteaptă la un meci dificil în fața formației din Constanța și le-a cerut elevelor sale să rămână concentrate, fără să se lase distrase de apropiata Supercupă.

„CSM Constanța este o echipă foarte dificilă, care practică un volei de calitate. Joacă rapid și are voleibaliste bune pe banca de rezerve, pe toate posturile. În plus, este întotdeauna foarte greu să joci la Constanța. Trebuie să rămânem concentrate și să luăm fiecare meci în parte”, a declarat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez.

Blajul vizează toate trofeele interne în noul sezon și își propune, totodată, un parcurs cât mai lung în Cupa CEV. Antrenorul consideră că echipa are mai multă experiență decât în stagiunea precedentă.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj