Sport
Vineri de la ora 15.00, în Sala „Timotei Cipariu”: Volei Alba Blaj – Dinamo

Gruparea din “Mica Romă”, poziționată pe locul secund al ierarhiei (30 de puncte), la două puncte de CSM Târgoviște, liderul invincibil și principala pretendentă la titlu, are prima șansă în acest duel cu gruparea din Capitală.
De dispututele cu Dinamo București se leagă două repere ale anului trecut, evenimente petrecute, de asemenea, în Sala “Timotei Cipariu”, în 11 martie – ultimul meci al stagiunii anterioare (3-0 pentru gazde), “înghețată” ulterior din cauza pandemiei, respectiv în 31 octombrie – prima partidă a acestui campionat (3-1, o dispută echilibrată), după 7 luni de pauză în voleiul autohton. La Dinamo evoluează și trei foste eleve ale lui Darko Zakoc, Nneka Onyejekwe (ex-căpitanul gazdelor), Milagros Collar și Maria Karakasheva (venite vara anterioară), iar în distribuția amfitrioanelor va debuta cu acest prilej extrema Regan Hood Scott (37 de ani, fostă componentă a naționalei SUA), adusă în această iarnă.
• 17 victorii consecutive!
Volei Alba Blaj (foto, sursa Nicu Goga, Radio Blaj), unica reprezentantă a României în cupele europene, atât la masculin cât și la feminin, are 6 victorii consecutive (Divizia A1 și Cupa Challenge – unde a ajuns în semifinale) și un singur eșec, 2-3 la Medgidia împotriva rivalei de lângă Turnul Chindiei, în acest sezon. Ultima înfrângere înregistrată de ardelence împotriva echipei bucureștene s-a consemnat în urmă cu aproape 6 ani, în aprilie 2015, la Cheile Grădiștei, în semifinalele Cupei României, scor 2-3. De atunci s-a instaurat o dominație netă a echipei din Alba ce a câștigat toate cele 17 întâlniri disputate, răstimp în care a cedat doar două seturi!
Și returul Diviziei A1 se va disputa tot sub formă de turnee, șase la număr, care înlocuiesc etapele săptămânale, la fel ca în prima parte a sezonului. În Sala “Timotei Cipariu” vor avea loc două turnee consecutive, în 22-24 ianuarie și 5-7 februarie, blăjencele urmând să mai evolueze la Pitești (6-8 martie), Tg. Mureș (19-21 martie) și Bacău (2-4 aprilie). Așadar, programul jocurilor din weekend este următorul: *vineri, 22 ianuarie, ora 15.00: Volei Alba Blaj – Dinamo; *sâmbătă, 23 ianuarie, ora 18.00: Dinamo București – CSM Lugoj; *duminică, 24 ianuarie, ora 18.00: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj.
Sport
Volei Alba Blaj, la cea de-a XIII-a ediție a turneului internațional „Nomikeia”, din Santorini (Grecia)
Volei Alba Blaj participă, la Santorini, la cea de-a XIII-a ediție a turneului internațional „Nomikeia”. Formația din România va întâlni echipa gazdă, AO Thiras Santorini, ocupanta locului al treilea la ediția precedentă și participantă în Challenge Cup, campioana Greciei, Panathinaikos Atena, precum și pe Corona Brașov.
Partidele se vor disputa vineri, 2 octombrie, și sâmbătă, 3 octombrie, în Sala Polivalentă din Santorini.
Programul turneului:
Vineri, ora 17:30: Volei Alba Blaj – Panathinaikos Atena
Vineri, ora 19:30: AO Thiras Santorini – Corona Brașov
Sâmbătă, ora 16:30: finala mică
Sâmbătă, ora 18:30: finala mare
Volei Alba Blaj va debuta în noul sezon al Diviziei A1 pe 10 octombrie, în deplasare, la Constanța. O săptămână mai târziu, formația din Blaj va juca la Tulcea pentru Supercupa României, împotriva echipei CSO Voluntari, una dintre principalele rivale ale ultimelor sezoane. Partida va pune în joc primul trofeu al stagiunii.
Sport
CIL Blaj, remiză de prestigiu cu CFR Cluj 1-1 (0-1)
CIL Blaj și-a confirmat forma excelentă traversată în această perioadă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți după-amiază, în compania formației CFR Cluj, pe terenul Bazei Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Formația gazdă a deschis scorul în prima repriză, prin Billel Omrani, însă CIL Blaj a revenit după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 55, prin Ștefan Blănaru.
Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini.
În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer.
CFR Cluj – echipa de start: Gal – Rion, Kresic, Pantalon, Saca, Țîrlea, Ziblim, Perea, Omrani, Dumas, Crișan. Pe parcursul partidei au mai evoluat Tordai, Ilieș, Cucoș, Avram, Gligor, Barrios, Seichei, Sula și Buș.
Reamintim că CIL Blaj ocupă primul loc, după șase etape, în Seria a 7-a a Ligii a 3-a. În următoarea rundă, echipa din „Mica Romă” va evolua în deplasare, împotriva formației Progresul Pecica. Partida este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 15:00.
FOTO: CFR 1907 Cluj
Sport
Marți, 29 septembrie 2026: super amical între CFR Cluj și CIL Blaj
CIL Blaj, liderul Seriei a a 7-a din Liga a 3-a, va disputa marți, 29 septembrie 2026, un meci amical de gală împotriva formației CFR Cluj, participantă în Superliga României.
Partida este programată de la ora 16:00 și se va desfășura la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Pentru echipa blăjeană, întâlnirea cu CFR Cluj reprezintă o oportunitate importantă de pregătire, dar și un moment special pentru jucători, care vor avea ocazia să evolueze împotriva unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.
„Băieții noștri merg la Cluj pentru un superamical împotriva celor de la CFR Cluj. Pentru echipa noastră, este o oportunitate extraordinară de a întâlni un nume important al fotbalului românesc și de a trăi o experiență deosebită. Mergem la Cluj cu respect, ambiție și dorința de a ne bucura de fotbal! Hai, CIL Blaj!”, au transmis oficialii formației blăjene.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


