Rămâi conectat

Sport

Vicecampioana Europei s-a calificat în turul al treilea preliminar: Volei Alba Blaj – VK UP Olomouc 3-0

Publicat

în

Vicecampioana Europei, Volei Alba Blaj s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, după victoria din Sala „Transilvania” din Sibiu, scor 3-0 (27-25, 25-20, 25-23), cu VK UP Olomouc.

Cu dublă victorie, echipa din „Mica Romă” a reușit să treacă în faza superioară, dar până la grupele Champions League, obiectivul acestei ediții, o așteaptă dubla mult mai dificilă cu Allianz MTV Stuttgart, în 7 și 13 noiembrie, primul meci pe teren propriu. Echipa lui Darko Zakoc și-a respectat statutul de favorită, dar este evident faptul că angrenajul mai are nevoie de reglaje, iar disputa cu echipa din Germania este la alt nivel de dificultate.

N-a fost deloc simplu în setul inaugural pentru reprezentanta României, cu Maja Aleksic în formula de start, ce a trăit mari emoții în final, deși a condus în permanență.Se părea că disputa din tur, din Cehia, se prelungește și în manșa secundă. Blajul a avut 4 mingi de set la 24-20, însă echipa din Cehia a avut o revenire extraordinară și a întors scorul, cu 5 puncte la rând, prelunând conducerea cu 25-24 și având la rându-i o minge de set. A fost rândul Blajului să revină fabulos, să cucerească următoarele trei mingi și să-și adjudece setul cu 27-15!

• Sală aproape plină și salutul islandez

Apoape 1800 de spectatori au fost prezenți în Sala „Transilvaniei” din Sibiu, atmosfera fiind una specifică unei partide europene. Galeria blăjeană a dat iarăși tonul celebrului „huh”, consacrat de suporterii islandezi la Euro 2016, model patentat la Final Four-ul de la București, iar fanii din sală au preluat îndemnul palmelor.

În al doilea set, Blajul a apăsat serios pedala, iar rezistența cehă s-a topit încet, echipa lui Darko Zakoc având mereu avantaj: 7-4, 12-8, 16-12, 20-15.

La 2-0, Olomouc a cedat total, partida transformându-se într-o dispută inegală, în care Blajul s-a aflat mereu la timonă, la 13-7 Jiri Teply solicitând al doilea time-out, în încercarea de a opri echipa adversă. Cu folos, întrucât Olomouc a remontat iar și a egalat la 20, preluând chiar conducerea cu 22-21, fiind rândul lui Zakoc să apeleze la time-out. Inspirat, întruct Blajul a întor scorul la 24-22, însă a irosit prima minge de meci.  obținut o victorie în minimum de seturi, dar avut momente când nu și-a găsit ritmul.

Volei Alba Blaj: Lora Kitipova–  Sonja Newcombe, Maja Aleksic, Ioana Baciu, Ana Lazarević, Nađa Ninković  – Suzana Ćebić (libero 1); au mai mai jucat: Marina Vujović (libero 2), Mariya Karakasheva, Sara Hutinski, Katerina Shidkova; în lot Ramona Rus, și Aleksandra Cirovic, Nneka Onyejekwe.


Sport

CIL Blaj, deplasare dificilă pe terenul liderului CSM Unirea Alba Iulia. Daniel Tătar: „Avem și noi șansa noastră!”

Publicat

în

CIL Blaj se pregătește pentru unul dintre cele mai importante teste ale acestui sezon. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 14:00, formația pregătită de Daniel Tătar va întâlni, în deplasare, liderul CSM Unirea Alba Iulia, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a din Seria a VII-a a Ligii a III-a.

Confruntarea de pe Stadionul „Cetate” le aduce față în față pe ocupantele primului și celui de-al patrulea loc în clasament. După 12 etape, Unirea Alba Iulia conduce seria cu 29 de puncte, în timp ce CIL Blaj se află pe poziția a patra, cu 22 de puncte. O eventuală victorie a blăjenilor ar reduce diferența față de lider și ar menține echipa în cursa pentru primele locuri.

CIL Blaj abordează această întâlnire după o victorie importantă, obținută pe teren propriu, în fața formației Metalurgistul Cugir, scor 2-0. Succesul din etapa precedentă a readus moralul în tabăra blăjeană, care a acumulat până acum șase victorii, patru rezultate de egalitate și două înfrângeri. Bilanțul echipei este completat de un golaveraj de 23-18.

De cealaltă parte, CSM Unirea Alba Iulia traversează o perioadă excelentă. Formația pregătită de Cristi Pustai este liderul incontestabil al seriei și vine după opt victorii consecutive în campionat. În runda precedentă, albaiulienii s-au impus cu 2-0 pe terenul celor de la Unirea Sântana, consolidându-și poziția în fruntea clasamentului.

Chiar dacă pornește cu prima șansă, Unirea Alba Iulia va avea în față o echipă care a demonstrat deja că îi poate pune probleme. În partida tur, disputată la Blaj, CIL s-a impus cu 2-1, obținând o victorie importantă în fața actualului lider.

Înaintea duelului de sâmbătă, antrenorul Daniel Tătar a vorbit despre valoarea adversarului, șansele echipei sale, dar și despre subiectele apărute recent în jurul clubului.

„Ne așteaptă un meci ca oricare altul, împotriva celei mai bune echipe din seria noastră, cu un antrenor foarte bun, cu o experiență mare și rezultate notabile, pe care îl respect foarte mult! Unirea pleacă favorită, fără doar și poate, la toate capitolele, dar avem și noi șansa noastră! Legat de ultimele știri apărute nu am prea multe de comentat, sunt antrenor și datoria mea este să caut soluțiile pe teren, dar pot spune că sunt extrem de bucuros pentru prelungirea contractului lui Blănaru. Este un jucător important pentru noi și te impresionează zilnic prin ce face la antrenament și cum vorbește cu ceilalți colegi! El, așa cum îl știu eu de mulți ani, este același om, cu un caracter deosebit, și în ceea ce spune am încredere în el! Legat de Alba Iulia, le urez baftă în îndeplinirea obiectivelor!”, a declarat tehnicianul CIL Blaj.

Așadar, CIL Blaj are parte de o deplasare dificilă, în fața unei formații aflate într-o formă deosebită, dar și de oportunitatea de a confirma rezultatele bune din acest sezon. Cu încredere după victoria cu Metalurgistul Cugir și cu amintirea succesului din tur, blăjenii merg la Alba Iulia cu obiectivul de a obține un rezultat pozitiv și de a rămâne aproape de podium.


Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru rămâne la CIL Blaj până în 2028! Căpitanul și golgheterul echipei a semnat prelungirea contractului

Publicat

în

CIL Blaj continuă să mizeze pe unul dintre cei mai importanți oameni din angrenajul echipei. Căpitanul Ștefan Blănaru, golgheterul formației în actualul sezon și unul dintre liderii vestiarului, și-a prelungit contractul cu gruparea blăjeană până în vara anului 2028.

Anunțul a fost făcut miercuri, 11 noiembrie 2026, de reprezentanții clubului din „Mica Romă”, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Avem o veste excelentă pentru familia C.I.L. Blaj!

Ștefan Blănaru a prelungit contractul cu echipa noastră până în vara anului 2028!

Căpitanul echipei noastre, golgheterul din acest sezon și unul dintre cei mai importanți oameni din vestiar și de pe teren, Ștefan Blănaru este un jucător esențial pentru proiectul nostru.

Prin experiența, profesionalismul, determinarea și spiritul său de lider, a demonstrat că reprezintă mult mai mult decât un simplu jucător pentru C.I.L. Blaj. Este un om pe care ne bazăm, un exemplu pentru colegii săi și un adevărat lider al echipei!

Suntem bucuroși că povestea continuă și avem încredere că împreună vom obține noi performanțe și vom aduce cât mai multe motive de bucurie suporterilor noștri!

Mult succes în continuare, Fane! Povestea noastră merge mai departe!”, au transmis oficialii clubului.

Prin această prelungire, CIL Blaj își asigură serviciile căpitanului și principalului marcator pentru următoarea perioadă, mizând în continuare pe experiența și calitățile unui jucător important în lupta pentru obiectivele echipei.

Pentru Ștefan Blănaru, continuarea aventurii la Blaj reprezintă un nou capitol într-o poveste care, așa cum transmit și oficialii clubului, este departe de final.


Citește mai mult

Sport

Vicecampioana, a treia victorie consecutivă: Volei Alba Blaj – „U” Cluj 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj continuă seria rezultatelor pozitive în Divizia A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a învins categoric formația „U” Cluj, cu scorul de 3-0, în etapa a șasea a campionatului, obținând astfel a treia victorie consecutivă. Partida a consemnat și debutul noii jucătoare cubaneze, Yanileydis Sanchez.

Volei Alba Blaj și-a respectat statutul de favorită și s-a impus fără emoții în fața formației „U” Cluj, scor 3-0 (25-11, 25-17, 25-15), într-o partidă disputată în „Alba Blaj” Arena, în cadrul etapei a șasea din Divizia A1.

Întâlnirea s-a desfășurat în 63 de minute, în prezența a 430 de spectatori, care au asistat la o nouă prestație convingătoare a echipei pregătite de la Blaj.

Ksenia Oprya a fost principala realizatoare a gazdelor, cu 16 puncte, fiind urmată de Bianca Grama, cu 14 puncte, și Radostina Marinova, cu 10 puncte.

La capitolul blocaje, Alexandra Botezat a fost cea mai eficientă jucătoare, cu cinci puncte realizate direct din această procedură. Volei Alba Blaj a dominat clar și acest compartiment, cu un raport de 12-2. La serviciu, Bianca Grama a reușit cei mai mulți ași, cinci, într-un duel în care echipa din Blaj a avut un avantaj de 11-3 la acest capitol.

Debut pentru cubaneza Yanileydis Sanchez

Partida cu „U” Cluj a adus și o noutate în lotul echipei din Blaj. Extrema cubaneză Yanileydis Sanchez, în vârstă de 30 de ani, a bifat primele minute în tricoul campioanei României.

Ultima dată legitimată la Amurskie Tigritsy, în Rusia, Sanchez a intrat pe teren în setul secund. Tot în această partidă a evoluat și Ioana Mănăilă, introdusă pe parcursul întâlnirii.

Program încărcat pentru Volei Alba Blaj

Seria de trei partide dintr-o săptămână continuă pentru formația din Blaj cu o nouă deplasare în Capitală. Sâmbătă, 14 noiembrie, Volei Alba Blaj va întâlni Știința Politehnica București.

Următorul meci pe teren propriu este programat împotriva formației Medicina Târgu Mureș.

Patru jucătoare, în echipele ideale ale etapelor din Divizia A1

Performanțele voleibalistelor din Blaj au fost remarcate și de Federația Română de Volei. Bianca Grama și Sabine Haewegene au fost incluse în echipa ideală a etapei a patra, în timp ce Viktoria Trcol și Ksenia Oprya au primit aceeași distincție după etapa a cincea.

Volei Alba Blaj – lotul utilizat în partida cu „U” Cluj

  • Kristina Besman – 1 punct
  • Ksenia Oprya – 16 puncte
  • Alexandra Botezat – 9 puncte
  • Radostina Marinova – 10 puncte
  • Sabine Haewegene – 5 puncte
  • Bianca Grama – 14 puncte
  • Anja Mazej (libero)

Au mai evoluat: Diana Vereș (libero), Ioana Mănăilă și Yanileydis Sanchez.

Nu au evoluat: Vittoria Piani, Viktoria Trcol, Borrero Moreno și Elina Rodriguez.

Cu trei victorii consecutive, Volei Alba Blaj își continuă parcursul pozitiv în Divizia A1, iar debutul cubanezei Yanileydis Sanchez reprezintă un nou element de interes pentru evoluția echipei în actualul sezon.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj