2015 este ”Anul Veteranilor de război”. Emil Ghibu s-a născut pe 2 februarie 1916, în comuna Cenade, într-o familie de țărani români cu mulţi copii, fiind crescuți alături de biserică și credința în Dumezeu, părinții insuflându-le pasiunea pentru învățătură, dar și dragostea  pentru pământul strămoșesc și muncile agricole.

El este fiul unui alt erou, care a luptat cu Regimentul 9 Infanterie Alba Iulia pe Mureşul mijlociu, până la 8 august 1919, pentru alungarea de pe teritoriul Transilvaniei a trupelor lui Bela Kun, care au avut mai multe tentative de a anula Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Emil Ghibu a terminat şcoala primară în Cenade și a absolvit cursurile liceale la Alba Iulia, finalizându-și studiile la Facultatea de Agronomie din Cluj-Napoca. În 1939 a absolvit Școala de Ofiţeri în Rezervă Timişoara, în specialitatea artilerie grea, cu gradul de sublocotenent în rezervă. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial a fost repartizat în Regimentul 7 Artilerie Grea Timișoara, fiind comandantul unui pluton de artilerie. Pe 22 iunie 1941, regimentul avea misiunea de a sprijini ofensiva Diviziei 10 Infanterie în lupta pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Uniunea Sovietică (Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei). În această funcţie, ca subordonat al Armatei a IV-a, s-a afirmat  ca un destoinic și curajos comandant al subordonaților săi, motiv pentru care a fost citat pe ordinul de zi al regimentului, dar şi al Armatei. De altfel, el a fost  decorat cu Medalia ”Bărbăţie şi Credinţe”, cu spade şi cu Ordinul ”Mihai Viteazul”, cu spade. După ce a predat comanda plutonului, a fost avansat la gradul de locotenent şi i s-a încredinţat misiunea să înfiinţeze pe suprafața a 3 colhozuri (n.r. – formă colectivă de muncă în agricultura sovietică) o fermă de furaje pentru hrana cailor din dotarea Armatei a IV-a, de a asigura şi cantităţi corespunzătoare de produse lactate şi din carne pentru aprovizionarea ostaşilor. Când frontul de răsărit se apropia de Basarabia, în vara lui ’44, a primit ordin să se mute cu totul la Teremia, în Banat. La sfârşitul campaniei de vest a fost avansat la gradul de căpitan şi trecut, la cerere, în rezervă. După război s-a stabilit la Sibiu, unde şi-a întemeiat o familie, având un băiat inginer și o fiică profesoară, stabiliți în Suedia, iar în prezent are doi nepoți și mai mulți strănepoți. După război, în iunie 1945, Emil Ghibu a părăsit ferma din Teremia şi a revenit la Sibiu, unde autorităţile judeţene i-au încredinţat funcţia de şef de ferme în localităţile Slimnic, Noul Român, Roşia şi Nocrich, iar la 62 de ani s-a pensionat. În 2005, a primit ”Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945”. Acum, Emil Ghibu este decanul de vârstă din Asociaţia Veteranilor de Război ”Traian Moşoiu” Sibiu, fiind avansat onorific până la gradul de colonel în rezervă. Emil Ghibu a devenit protagonistul unui articol apărut în numărul de miercuri, 26 august 2015, al revistei ”Observatorul militar”, publicație a Ministerului Apărării Naționale care luna trecută a împlinit 156 de ani de existență. Peste doar câteva luni, adică pe 2 februarie 2016, Emil Ghibu va împlini 100 de ani.