Rămâi conectat

Știri din zonă

Ioan Oniga, ultimul veteran de război din Sâncel, condus pe ultimul drum cu onoruri militare

Publicat

în

Comunitatea din Sâncel, județul Alba, este de astăzi mult mai săracă, ultimul veteran de război, maior (rtg) Ioan Oniga, participant în cel de Al Doilea Război Mondial, a plecat în veșnicie, la întâlnirea cu cei dragi și cu camarazii săi.

Veteranul de război s-a născut pe 1 martie 1923 în Sâncel, din părinții Porfirie și Floarea. Tatăl său a luptat în Primul Război Mondial, unde a fost prizonier la italieni și apoi la englezi. Au fost cinci copii la părinți: Maria, Ana, Oana, Ioan și Floarea.

Școala primară a urmat-o în comună, terminând șapte clase primare.

Premilităria a făcut-o la Blaj și Sâncel, împreună cu alți tineri de vârsta lui din sat. A fost încorporat la 24 mai 1944 la Regimentul 40 Artilerie Blaj, ca telefonist, urmând mai apoi două luni de zile un curs de telefoniști la Regimentul 3 Transmisiuni din Deva, unde a învățat codul Morse, dar și funcționarea aparatelor de transmisiuni militare. A fost coleg de generație cu Frățilă Ilie, cel care a dat jertfa supremă pe front în Cehoslovacia.

La 23 august 1944 se afla la Deva. Au fost puși pe poziție în Valea Florilor, acolo, unde, mărturisea el, „aveam munți de muniție!”. Au dus lupte contra armatei germane în Transilvania, fiind alături de Divizia 3 Vânători de Munte a generalului Mociulschi, apoi în Ungaria și în Cehoslovacia până la Banka-Bistrita. La „Bratislava s-a terminat frontul”, povestea el. După 5 săptămâni de repaus, regimentul din care făcea parte, a fost trimis spre casă, fiind lăsat la vatră pe 5 Decembrie 1946.

Pentru faptele sale eroice a fost decorat cu medalia „Bărbăție și Credință”, clasa a 3-a.

S-a căsătorit cu Nazarica în 1944, iar împreună au avut trei copii: Maria, Ioan și Pantelie. În perioada comunistă, a lucrat la CAP, ca șef de echipă. A suferit mult atunci când cei doi fii ai săi au plecat, pe rând, în veșnicie.

La inițiativa Cercului Militar Alba Iulia, un pluton al Batalionului 136 Geniu „Apulum”, cu Gardă de Onoare, sub comanda locotenentului Andrei Crâșmariu, i-au prezentat ultimul onor. Ultima sa dorință a fost să fie înmormântat alături de cei dragi în livada gospodăriei sale. A fost așezat în acel loc, în timp ce s-au tras salve de foc și s-a cântat stingerea, după care comandantul de pluton a înmânat familiei drapelul.

La eveniment au participat, pe lângă familia îndoliată și comunitatea sânceleană, un sobor de preoți, primarul localității Sâncel, Ilie Frățilă, președintele ANCMRR, Filiala Gemina – Colonel (rtg) Nicolae Panduru, președintele AMVVD Alba, colonel (r) Daniel Albu.

Cinste militarilor români de ieri și de azi! Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Biciclistul de 25 de ani, rănit grav în accidentul din Bucerdea Grânoasă a murit la spital

Publicat

în

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, rănit grav în urma accidentului rutier produs vineri seara, pe strada Morii, a decedat la spital.

Potrivit informațiilor transmise anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 22:21, după ce polițiștii din Blaj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că tânărul se deplasa cu bicicleta pe o bretea de acces care face legătura între strada Ion Maiorescu și strada Morii. Acesta nu purta elemente reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu sistem de iluminare.

La intrarea pe strada Morii, biciclistul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni extrem de grave și a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a decedat, în cursul zilei de duminică.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului. În urma decesului victimei, încadrarea juridică a faptei urmează să fie modificată, potrivit procedurilor legale.


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier cu un autoturism implicat, produs în localitatea Lupu, comuna Cergău: intervin pompierii militari din Blaj

Publicat

în

Pompierii din cadrul Stației Blaj intervin, sâmbătă, la un accident rutier produs în localitatea Lupu, comuna Cergău.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, în eveniment este implicat un singur autoturism, iar din primele date nu sunt persoane încarcerate.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, care asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale, dacă aceasta se impune.


Citește mai mult

Știri din zonă

Cum s-a petrecut accidentul rutier din Bucerdea Grânoasă, în urma căruia un biciclist de 25 de ani a fost rănit grav

Publicat

în

Un biciclist în vârstă de 25 de ani a fost grav rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Morii din localitatea Bucerdea Grânoasă.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 22:21, polițiștii din Blaj au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul de 25 de ani, din Bucerdea Grânoasă, circula cu bicicleta pe o bretea de acces din strada Ion Maiorescu către strada Morii. Acesta nu era echipat cu elemente reflectorizante, iar bicicleta nu avea sistem de iluminare. La pătrunderea pe strada Morii, biciclistul ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, biciclistul a suferit răni grave. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj