Știri din zonă
Un imobil din Cistei demolat cu forța după ce a fost expropiat ca urmare a lucrărilor de modernizare la magistrala de cale ferată

Situaţia dramatică are la bază o expropriere decisă de Statul Român. Mai exact femeia a fost nevoită să cedeze terenul pentru modernizarea căii ferate pe tronsonul Braşov – Simeria, în cadrul unui proiect de interes naţional, pentru a fi transformată în cale ferată de mare viteză.
Chiar dacă, potrivit executorului judecătoresc şi reprezentanţilor CFR, execuţia se desfăşoară în temei legal, momentul demolării a trezit sentimente de deznădejde pentru bătrânica căreia i-a fost greu să se despartă de căsuţa ei, ridicată împreună cu soţul într-o muncă de-o viaţă. Odată cu gospodăria i-a fost luată şi o parte din suflet. Alături de ea, suferinţă duc şi cei doi fii ai săi, dintre care unul, în vârstă de 62 de ani, ce a locuit cu ea, dar şi nora, care a suferit două atacuri de panică, unul în în momentul în care a văzut excavatoarele că încep să dărâme gospodăria, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD, iar altul la întoarcerea de la spital, când practic totul era de nerecunoscut, casa fiind dărâmată pe jumătate.
Nemulţumirile familiei ar fi valoarea despăgubirii primite de la Stat, 90.410 lei (aproximativ 20.000 de euro), dar şi modul cum s-a făcut exproprierea, spunând că nu s-a respectat hotărârea de Guvern. Gospodăria femeii se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de mp, dintre care 1.300 mp au trecut, în luna august, în proprietatea Statului. Fiul bătrânei susţine că din suprafaţa expropriată, în hotărârea de Guvern “scrie clar că trebuie demolaţi160 mp din suprafaţa construită”, iar el susţine că deţine “220 de mp, şi că ar fi trebuit delimitaţi”. Executorul judecătoresc susţine însă că locuinţa, casa femeii, a fost evaluată în totalitate şi trebuie demolată cu totul.
“Nu se respectă hotărârea de Guvern. Dânşii au abuzat de nişte chestii. În primul rând au venit şi au sărit în curte, mama era la biserică, şi au bătut nişte ţăruşi acolo. Au telefonul,dar nu ne-au anunţat. Ne-am trezit la un moment dat că sunt bătuţi nişte ţăruşi acolo şi dincolo, ba mai mult au venit cu alte măsurători mai încoace. Hotărârea zice că 161 de mp este construcţie de expropriat. Mi-am măsurat toate construcţiile cu un evaluator expert şi noi deţinem 222 de mp de construcţii. Se expropriază 160, deci trebuie delimitaţi 60 de mp. Nu ne opunem exproprierii, dar ce e al nostru e al nostru, iar dacă vor să ia şi ceilalţi 60 de mp să-i plătească. Nu mi se pare o despăgubire justă. Vă daţi seama ce este aici. Casa asta şi grădina cu 200 de pomi. Oricând puteam să fac un schimb cu un apartament în Alba Iulia, plus mai primeam şi diferenţă”, a declarat fiul proprietarei Nicolae Nandrea, spunând că le iau acum totul după ce acolo au muncit mama şi tatăl lui o viaţă întreagă.
Nici în posesia banilor deja primiţi de la Stat nu pot intra, deoarece nu au succesiunea făcută. “Banii nu îi putem ridica fiindă pe Cartea Funciară proprietar este Ioan Nandrea, tatăl decedat, şi mama, Nandrea Maria, în părţi egale. Normal ar fi trebuit să fie mama să-i putem ridica”, a mai spus acesta.
Tot ei spun că ar fi primit o ofertă de locuinţă pe un deal în Cistei, dar care ar fi costat 100.000 de lei, şi nu ar fi avut de unde să mai adauge la cei 90.000 de lei primiţi de la Stat bani pentru a o cumpăra.
După ore întregi de nemulţumiri şi măsurători făcute din nou la faţa locului de către cei de la CFR, şi după ce s-a întocmit procesul verbal de către executor, în jurul orei 13.00, a început demolarea propriu-zisă, excavatoarele distrugând bucată cu bucată. Gardul, apoi viţa de vie, pomii şi zidurile casei.
Când a văzut că i se dărâmă agoniseala de-o viaţă, femeia nu a vrut nici în ruptul capului să iasă din casă. Alături de ea a fost şi fiul cel mare care locuia cu ea. În timp ce excavatoarele dărâmau cealaltă parte de locuinţă, femeia a spus că preferă să rămână chiar şi cu preţul vieţii în casa pentru care a muncit o viaţă.
„Casa asta am muncit-o până mi-au ieşit ochii din cap. Nu mi-e ruşine să spun că am făcut cărămidă, cum făceau ţiganii, am făcut 40.000 de cărămizi la Teiuş şi le-am vândut, 40.000 la Căpud, plus o mie două la unii alţii, să construim casa asta. Eu stau aici, că e casa mea, să o stricaţi pe mine. Duceţi- vă în treabă şi lăsaţi-mă să mor aici, în casa mea!”, a spus bătrâna răpusă de durere în suflet.
Momentul începerii demolării a “luat-o de pe picioare” şi pe nora proprietarei, care a suferit un atac de panică, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD. Aceasta a fost transportată la spitalul din Blaj pentru a primi îngrijiri medicale.
Alături de presă, jandarmi, reprezentanţi CFR şi muncitori la nefericitul eveniment au asistat şi oameni din sat, înlăcrimaţi, cu gândul că puteau fi ei în locul acestei familii.
Iar dacă să construieşti o casă îţi ia o viaţă întreagă, să o demolezi nu durează decât câteva ore. În jurul orei 18.00, jumătate din casă, currtea şi grădina au fost rase de pe faţa pământului. Momentan aici s-a şi oprit demolarea.
Impact vizual lăsat cu leşin a fost şi întoarcerea nurorii femeii de la spital, care a căzut de pe picioare pentru a doua oară, după ce a văzut ce a mai rămas din casă. A fost chemată ambulanţa din nou…
Potrivit celor de la CFR, autorităţile s-au îngrijit ca femeia şi fiul cu care a locuit, să le asigure o garsonieră pentru a locui provizoriu în Alba Iulia, până în luna ianuarie 2015, timp în care se pot decide ce vor să facă şi să îşi rezolve problema cu succesiunea, pentru a intra în posesia banilor ce li se cuvin.
“Conform legii 255 privind exproprierea pentru lucrările de utilitate publică şi interes naţional au fost parcurşi toţi paşii prevăzuţi în lege. A fost emisă Hotărâre de Guvern privind exproprierea, a fost emisă decizie de expropriere care este executorie, orice litigiu nu împiedică intrarea în posesia terenului în domeniul public al Statului. Ceea ce poate să facă fostul proprietar este să se adreseze instanţei privind cuantumul de despăgubire. În partea de construcţie care este supusă exproprierii conform dosarului făcut de către un evaluator autorizat este cuprinsă toată construcţia. Parcurgând toţi paşii Legii 255, primul lucru pe care trebuie să-l facă este actul de succesiune, după care să se adreseze comisiei de expropriere care deja a funcţionat în comuna Mihalţ. Se constituie comisia de expropriere, verifică dreptul la proprietate, se vor parcurge paşii de obţinere a recipisei de despăgubire la CEC”, a declarat Virgil Tcaciuc, şeful Serviciului Exproprieri CFR, aflat la faţa locului.
Executorul judecătoresc Florin Safpta a declarat că „exproprierea s-a făcut respectându-se legea, iar părţile nemulţumite pot să facă contestaţie în ce priveşte această executare. Ei pot contesta atât formele de executare cât şi titlul executor, deci actele care au fost întocmite astăzi cu privire la nemulţumirile măsurătorilor făcute cât şi împotriva titlului executor”.
Primarul din Mihalţ, Flaviu Breaz, a spus că fost dată o autorizaţie de demolare Statului Român în urmă cu două săptămâni. “ Din data de 20 septembrie am dat autorizaţa de demolare Statului Român, în baza CF-ului şi a autorizaţiei de demolare în baza deciziei de expropriere. Ne-au adus un CF intabulat pe suprafaţa de aproximativ 13 ari, şi ei au acolo 20 de ari, din care 13 cu construcţii vor fi demolaţi. În jur de 6 ari de teren au rămas, dar autorizaţia de demolare a fost emisă pentru întreaga suprafaţă construită”, a declarat primarul.
În aceeaşi situaţie de expropriere s-a aflat o altă familie din Cistei, dar aceasta a acceptat suma de 107.812 lei şi au reuşit să se mute într-o altă casă.
Oamenii îşi pun acum speranţa în Dumnezeu, lăsându-şi soarta în grija lui. “Acum Dumnezeu să nu-mi ia mintea şi judecata”, a spus bătrâna, perfect lucidă, la cei 84 de ani ai săi.
[youtube_sc url=”http://youtu.be/Ew96JiLYUX0″]
[youtube_sc url=”http://youtu.be/dWEpwngMJno”]
[youtube_sc url=”http://youtu.be/qiT4JIUiIA0″]
Știri din zonă
Incendiu la o anexă gospodărească din Veseuș. Intervin pompierii militari din Blaj și SVSU Jidvei
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Veseuș, comuna Jidvei.
La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă. La operațiune participă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jidvei.
ACTUALIZARE: „Incendiul se manifestă pe aproximativ 40 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 36 de ani din Cetatea de Baltă, reținut după ce ar fi furat 130 de kilograme de struguri
Un bărbat de 36 de ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat și amenințare.
Potrivit polițiștilor, în noaptea de 27 spre 28 septembrie 2026, bărbatul ar fi fost surprins de agenții de pază în timp ce sustrăgea struguri dintr-o vie aparținând unei ferme viticole din localitatea Tătârlaua.
În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi furat aproximativ 130 de kilograme de struguri și i-ar fi amenințat pe agenții de pază.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
În cursul zilei de 29 septembrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Știri din zonă
Bărbat din Cenade, trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unei minore
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Cenade, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, faptele ar fi fost comise în perioada mai–august 2026, asupra unei fete care avea 12 ani la începutul perioadei investigate și care a împlinit ulterior 13 ani.
Anchetatorii susțin că bărbatul, cunoscut al familiei victimei, ar fi atras-o în repetate rânduri la locuința sa din Cenade. Profitând de faptul că se aflau singuri, acesta ar fi comis acte de agresiune sexuală asupra minorei. Ulterior, în prima jumătate a lunii august, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual cu fata și i-ar fi oferit în mod repetat bani pentru a o determina să accepte actele de natură sexuală.
Inculpatul a fost reținut la 19 august 2026, iar ulterior Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea sa preventivă. Măsura este în vigoare până la 17 octombrie 2026, inclusiv.
Prin rechizitoriul întocmit la 25 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj, spre competentă soluționare. Procurorul a solicitat și menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză au fost solicitate daune morale în valoare de 120.000 de lei, precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența acestei sume.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție. Vinovăția inculpatului urmează să fie stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


