Actualitate
Tiberiu Low, fostul şef al Poliţiei Blaj, împrumutat de proxenetul Cristian Boitor cu câteva mii de euro

Rechizitoriul procurorilor DIICOT Alba Iulia în dosarul blăjeanului Cristian Ioan Sorin Boitor (37 de ani), trimis în judecată în această vară alături de alte 14 persoane sub acuzația de constituire a unui grup infracțional, scoate la iveală informații halucinante. Potrivit documentului (citat de „România Liberă”) fostul șef al Poliției Blaj, Tiberiu Low, și un alt polițist de la Poliția Blaj, ar fi împrumutat de la membrii grupării Boitor, acuzată de păstorirea uneia dintre cele mai mari rețele de proxenetism care acționa în Italia și alte state europene, sume importante de bani. Procurorii au destructurat rețeaua în martie 2016, când Boitor, împreună cu alți 4 bărbați, au fost arestați preventiv.
Cristian Boitor, considerat capul grupării, a fost eliberat din arest în 1 iunie 2016, iar în martie 2017 a scăpat și de controlul judiciar, devenind din nou un om liber. Polițiștii au fost audiați ca martori în dosarul instrumentat de DIICOT Alba Iulia și ar fi recunoscut că au împrumutat bani de la Cristian Boitor. Potrivit informațiilor extrase de jurnaliștii de la „România Liberă” din rechizitoriul DIICOT, fostul șef al Poliției Blaj, Tiberiu Low, a împrumutat de la Boitor suma de 2.000 de euro și 4.500 de lei.
Și mai grav este faptul că, în calitate de martor în dosarul lui Boitor, Low a declarat, potrivit anchetatorilor, că „la nivelul Poliției Blaj, începând cu anul 2007, au fost obținute date operative privind pe inculpații Boitor Ioan Sorin Cristian și Boitor Daniel, cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism în străinătate, care au fost înaintate către structurile competente. Martorul a relatat și faptul că, în cursul anului 2015, a luat cu împrumut de la inc. Boitor Ioan Sorin Cristian suma de 2.000 de euro și suma de 4.500 de lei”. Se pare că acest dosar i-a adus lui Tiberiu Low schimbarea din funcție, la conducerea Poliției Blaj fiind numit subcomisar de poliție Baboș Ciprian.
În aceeași zi cu Low, a mai fost audiat un polițist, Ioan Todoran, șef de birou în cadrul Poliției Municipiului Blaj, care „a relatat că, personal, a obținut date operative privind implicarea fraților Boitor în fapte de proxenetism internațional, pe care le-a transmis către organele competente etc. De asemenea, martorul a recunoscut și că în cursul lunii februarie 2016 a solicitat un împrumut de la inc. Lupean Laurențiu”. Lupean este și el membru al grupării Boitor. Acesta nu face decât să arate ascendentul moral pe care infractorii ajung să îl aibă asupra polițiștilor care trebuie să îi aresteze.
Gruparea Boitor a reușit să se apropie și de un personaj foarte important în politica din Ardeal – Alin Tișe, actualmente președinte al Consiliului Județean Cluj. În 2015, pe când era deputat în Parlamentul României, Tișe i-a vândut lui Boitor un teren pentru care a încasat 225.000 de euro cash, sumă de bani primită într-o plasă. Alin Tișe a declarat că nu i s-a părut nimic suspect că suma de bani a fost achitată cash și că el nu a făcut decât să vândă o parcelă de teren unor tineri.
• Asistentă medicală din Alba Iulia, cu salariu de doar 800 de lei, printre fetele recrutate de Boitor pentru prostituție
Potrivit rechizitoriului DIICOT, Boitor își recruta fetele trimise la prostituție în Italia din rândul tinerelor care avea dificultăți financiare, speculând această situație. Spre exemplu, pentru Boitor a lucrat și o fată care lucra inițial ca asistentă medicală în cabinetul unui doctor din Alba Iulia, însă care nu se putea întreține din salariul de 800 de lei pe lună, dar și o studentă din Cluj, care avea dificultăți financiare și pe care apropiații lui Boitor au ajutat-o cu bani să-și recupereze laptop-ul lăsat la amanet. Spre deosebire de alte situații de acest fel, Boitor și oamenii lui au ales să se poarte frumos cu fetele care lucrau pentru ei, nu le agresau și le permiteau să păstreze o bună parte din bani, iar când doreau să iasă din rețea, acest lucru li se permitea fără vreo constrângere. Veniturile realizate de grupare din proxenetism sunt estimate la circa două milioane de euro.
Dosarul în care Cristian Boitor, fratele său Daniel și alte 13 persoane sunt judecate pentru organziare de grup infracțional și proxenetism a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba în iunie 2017, însă primul termen al procesului nu a fost încă stabilit. Cristi Boitor a fost arestat pentru câteva luni în 2016 de judecătorii de la Tribunalul Alba Iulia, iar în vara acestui an a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru constituire de grup infracțional și proxenetism.
Cele 15 persoane trimise în jduecată sunt: Boitor Ioan Sorin Cristian, Boitor Constantin Daniel, Șarlea Valentin Dan, Szobo Laszlo Daniel, Ungurean Dorin Vasile Florin, Dani Coloman, Monea Florin Benone, Fieraru Ștefania Luminița, Boitor Otilia, Boitor Ioan, Văcaru Petronela Iuliana, Pop Andreea Aurelia, Crăciun Corina, Stoksek Vilhelm și Lupean Laurențiu.
Autoritaritățile din Germania a calculat o amendă de câteva sute de mii de euro, pentru activitatea neimpozitată conform codului fiscal german de către fetele coordonate de gruparea Boitor. În momentul de față toate proprietățile imobiliare și mobile ale grupării Boitor sunt sechestrate.
Facem precizarea că această etapă procesuală nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție.
Actualitate
Acțiune cu efective mărite a Poliției în municipiul Blaj. Amenzi de peste 2.200 de lei și 14 elevi depistați absentând de la cursuri
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat, la data de 10 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, având ca obiectiv menținerea ordinii și siguranței publice, precum și prevenirea faptelor de violență.
În cadrul activităților, oamenii legii au efectuat peste 80 de verificări de persoane prin intermediul aplicației eDAC și au controlat 39 de autovehicule. În urma controalelor, au fost constatate 11 abateri contravenționale, sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.227 de lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat peste 30 de testări pentru depistarea conducătorilor auto care s-ar fi putut afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În urma acțiunii, două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Sprijin pentru persoanele vulnerabile și prevenirea absenteismului școlar
Acțiunea s-a desfășurat și cu sprijinul reprezentanților Direcției de Asistență Socială Blaj, care au evaluat situația familiilor din comunitate și au oferit sprijin și consiliere persoanelor vulnerabile.
O atenție deosebită a fost acordată victimelor violenței domestice, inclusiv persoanelor aflate în evidența Poliției Municipiului Blaj în cadrul mapelor de gestionare a stărilor conflictuale.
Totodată, polițiștii au verificat zonele din incinta și proximitatea unităților de învățământ, pentru asigurarea unui climat de siguranță în rândul elevilor. În urma verificărilor, au fost identificați 14 elevi care absentau nemotivat de la cursuri.
Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al creșterii gradului de siguranță în comunitate.
Actualitate
Screening auditiv gratuit la Blaj, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2026
Locuitorii municipiului Blaj și ai localităților învecinate sunt invitați să participe, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2026, la o acțiune gratuită de screening auditiv, organizată de RomSound, în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj.
Evenimentul va avea loc la Palatul Cultural Blaj, în intervalul orar 09:00–16:00, și le oferă participanților posibilitatea de a-și verifica auzul, de a identifica din timp eventualele probleme auditive și de a beneficia de îndrumarea specialiștilor.
Inițiativa urmărește să încurajeze prevenția și să atragă atenția asupra importanței sănătății auditive. Depistarea timpurie a problemelor de auz poate contribui la menținerea calității vieții și la prevenirea unor dificultăți de comunicare.
Organizatorii îi încurajează pe toți cei interesați să profite de această oportunitate și să acorde atenția cuvenită sănătății auzului.
Programări și informații suplimentare: 0779 321 157.
Un auz sănătos înseamnă comunicare mai bună, conexiuni mai puternice și o calitate mai bună a vieții.
Actualitate
Vineri, 6 noiembrie 2026: Concert de muzică barocă „NATURALIS”, la Palatul Cultural din Blaj
Iubitorii muzicii clasice sunt invitați vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, la Palatul Cultural din Blaj, unde va avea loc concertul „NATURALIS”, susținut de Ansamblul de Muzică Barocă SEMPRE.
Evenimentul propune publicului o incursiune în universul rafinat al muzicii baroce, printr-un program dedicat sensibilității, expresivității și frumuseții sonore a acestui gen muzical.
Concertul se înscrie în seria manifestărilor culturale menite să promoveze valorile muzicale autentice și să apropie publicul de muzica clasică, oferind o experiență artistică aparte.
Organizatorii îi invită pe toți cei pasionați de muzică să participe la această întâlnire culturală.
Accesul publicului este liber.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință


