Rămâi conectat

Actualitate

Suciu Nicolae, manager Spitalul Municipal Blaj: „Fiți alături de personalul medical, cu o vorbă de încurajare sau cu o donație”

Publicat

în

Suciu Iacob Nicolae, Managerul Spitalului Municipal Blaj, vorbește într-o postare pe pagina sa de facebook despre cum a primit vestea că Spitalul Municipal Blaj a fost desemnat spital suport să trateze numai bolnavii infectati confirmați și cere oamenilor să fie alături de personalul medical cu o donație sau chiar cu o vorbă bună, pentru cei care sunt în linia întâi în lupta împotriva pandemiei.

„Când am zis să fiți alături de cei din linia întâi știu ce vorbesc.

Lucrez in Spitalul Municipal Blaj de la 1.06.2004 in functia de director financiar, apoi din 1.11.2017 manager. Prin anul 2004 cei care au avut tangență cu Spitalul Blaj știu că la spital trebuia să îți aduci medicamente, seringi, fesi, alimente, etc. Erau datorii neachitate enorme, facturi neplătite de 3 ani. Erau zile in care personalul aducea de acasă ce avea prin grădină să putem prepara mâncare la bolnavi.

Din august 2005 a venit la conducere d-l dr. Nemeți Mihai, iar pe mine m-a păstrat ca director financiar. Situatia a început să se schimbe. Încet, încet spitalul s-a ridicat.

Meritul este exclusiv al medicilor și al personalului medical. Acestia au tratat în acești ani (2004-2020) peste 130.000 de pacienți numai in regim de spitalizare continuă și de zi, au efectuat in ambulator peste 450.000 de consultații și au rezolvat in CPU peste 250.000 cazuri. Servicile respective au fost decontate de Casa de Asigurări Alba și cu banii obținuți s-au facut atâtea in spital in acesti ani.
Însă odată cu această pandemie nenorocită am înțeles cât de expus este personalul medical dacă interacționează cu atât de mulți pacienți.

Duminică în data de 21.03.2020 in jurul prânzului am fost anunțat de la DSP Alba că s-a schimbat strategia Ministerului Sănătății in lupta cu pandemia infectarii populației cu Covid-19 și Spitalul Municipal Blaj a fost desemnat spital suport să trateze numai bolnavii infectati confirmați.Parcă a căzut cerul pe mine.

Nu am înțeles inițial această decizie, dar abordarea ministerului era că pentru pacienții cronici cu diverse afecțiuni(diabet, obezitate, hipertensiune,…) o infectare cu Covid-19 le-ar fi fatală.

De ce Spitalul Municipal Blaj a fost desemnat să trateze pacienți infectati: este cel mai mare spital din Județul Alba, are singura secție de ATI din județ, are linie de gardă la ATI și este cel mai bine pus la punct spital din Județul Alba în afară de Spitalul Județean de Urgență Alba. Si trebuia ca în strategia Ministerului Sănătății spitalul desemnat suport sau tampon in tratarea pacienților infectati să nu fie spitalul județean.

Este foarte greu de transformat un spital general care a funcționat de zeci de ani după anumite proceduri și protocoale peste noapte într-un spital dedicat să trateze numai pacienți infectati COVID-19.

Lupta este contracronometru deoarece vedem ce se întâmpla în Italia, Spania țări care aveau un sistem sanitar mult mai bine pus la punct.

Dar vă asigur că după ce am înțeles că nu e altă cale decât să ne pregătim am început să o facem in forță. Aici o să revin cu detalii.

Deoarecere există pericolul de contaminare cu COVID-19 am luat decizia să nu expunem personalul peste 60 de ani și cei care au diverse afecțiuni. Personalul medical medici și asitente și personalul auxiliar lucrează în ture de 12 ore cu 24 liber timp de 14 zile, stau izolați 14 zile, sunt testați și dacă nu prezintă infecție se pot întoarce la familie. Cred că realizați ce sacrificiu fac să ne trateze pe oricare dintre noi daca ne infectam cu coronavirus.

Deci vă rog fiți alături de personalul medical cei care îi cunosc cu o vorbă de încurajare sau cu o donație.

Arătați că vă pasă.

Acum ei sunt cei din linia întâi !!!!”, a scris managerul Spitalului Municipal Blaj, Suciu Iacob Nicolae.


Publicitate
3 Comentarii

Un comentariu

  1. Stroia Sorin

    28.03.2020 la 16:38

    Domnule manager, câte costume de protecție complecte ați distribuit personalului din secții, asistente medicale, infirmiere, îngrijitoare, medici, în vederea pregătirii corespunzătoare de îmbrăcare, dezbrăcare a echipamentului fără a se contamina?
    Ne pregătim dar cu ce și de când?
    Prezentați date concrete, nu lozinci!!!
    Să nu ne imbătăm cu apă rece!!!
    În plus, dacă se solicită ceva pertinent, ne răspundeți că v-ați săturat de gura noastră!!!
    Așa că să lăsăm lozincile, textele dictate și să găsim soluții! Noi, restul, o să fim linia întâi!!!
    Voi???

  2. Stroia Sorin

    28.03.2020 la 16:39

    Stați acasă?

  3. Popescu Nicolae

    31.03.2020 la 22:16

    Domnul manager candidează pentru vreo funcție….parca e in campanie electorală.
    Suntem sătui de vrajeli de doi bani, in calitate de contribuabil as dori să știu că din banii plătiți cu titlu de taxe și impozite se asigura cele necesare, nu din donații…
    Cât despre vorbe bune …. după ce ai interacționat anterior cu personalul medical al Spitalului, nu poți să exprime așa ceva….Să sperăm că nu ajungem pe mâna voastră impostorilor, semidocților și incapabililor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital

Publicat

în

Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.

La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.


Citește mai mult

Actualitate

DN 14B, reconfigurat pe o lungime de 620 de metri, la Blaj. Când va fi deschis traficul

Publicat

în

Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul proiectului Variantei Ocolitoare Blaj, va fi deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, 29 septembrie 2026, de reprezentanții companiei Prenis, antreprenorul care execută lucrările.

Porțiunea de drum național este situată în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care asigură legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj.

În cadrul lucrărilor, platforma drumului a fost ridicată și adusă la cotele prevăzute în proiect. Diferența de nivel față de configurația inițială a terenului și a drumului existent ajunge, în anumite puncte, la aproximativ 10 metri.

Până în prezent, traficul rutier s-a desfășurat pe un traseu provizoriu, amenajat pe durata lucrărilor. În această toamnă, circulația urmează să fie transferată pe sectorul reconfigurat al DN 14B, realizat conform soluției tehnice prevăzute în proiect.

Reprezentanții Prenis nu au precizat, deocamdată, data exactă la care va fi deschisă circulația pe noua porțiune de drum.


Citește mai mult

Actualitate

La un an după Cardinalul Lucian Mureșan: comemorarea este de ajuns?

Publicat

în

La 25 septembrie 2025, Cardinalul Lucian s-a stins din viață, precum o lumânare care s-a consumat oferind lumină până la capăt.

La un an de la trecerea la Domnul, recunoștința noastră este firească. Se cuvine să îl amintim și să ne rugăm pentru odihna sufletului său, deoarece Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică îi datorează mult. Cunoscându-i smerenia și simplitatea, am convingerea că nu ar fi agreat evocări elogioase, dar ar fi înțeles nevoia ca Biserica să-și cinstească păstorii și să nu uite oamenii prin care Dumnezeu a lucrat în istoria ei. Totuși, memoria, personală sau colectivă, poate deveni un refugiu confortabil în trecut, dacă nu este gestionată cu prudență. Trebuie să recunoaștem că este mai ușor să comemorăm decât să transformăm în criterii de viață principiile și curajul celor pe care îi evocăm. De aceea, merită să ne punem o întrebare: comemorarea este de ajuns?

În cazul Eminenței sale, întrebarea este cu atât mai importantă cu cât biografia sa concentrează în sine un capitol întreg din istoria Bisericii noastre. Tânărul născut la Ferneziu, lângă Baia Mare, în 23 mai 1931, într-o familie simplă, dar cu o vie credință catolică, căruia regimul comunist îi bloca drumul spre preoție, pilotul pentru avioane de vânătoare trimis la Detașamentul de muncă de la Bicaz din motivul apartenenței sale religioase, seminaristul îndepărtat din Institutul Teologic Romano-Catolic de la Alba Iulia în anul 1958, muncitorul care își continua studiile clandestin, preotul hirotonit în secret în 19 decembrie 1964, avea să devină episcop (3 martie 1990), arhiepiscop și mitropolit (4 iulie 1994), arhiepiscop major (14 decembrie 2005) și cardinal (18 februarie 2012). Viața sa reflectă trecerea Bisericii Române Unite cu Roma de la suprimare și clandestinitate la libertate, reconstrucție și maturizare eclezială, o paradoxală alternanță de lumini și umbre, străbătută cu speranță neclintită.

De aceea, prima dimensiune a moștenirii lăsate de Cardinalul Lucian este fidelitatea. Deviza Fiat voluntas tua! poate fi privită ca sinteza spirituală a unei existențe în care planurile personale au fost orientate permanent de căutarea voinței lui Dumnezeu în împrejurări contrare, care păreau să-i închidă toate drumurile. Dar cum am putea transpune acest model de fidelitate, astăzi, în viața Bisericii?

Răspunsul nu poate fi simplu, deoarece, chiar dacă Biserica nu mai trăiește clandestinitatea din perioada comunistă, ea trebuie să înfrunte noi provocări: schimbarea profundă a culturii, dimensiunea digitală a existenței, greutățile transmiterii credinței noilor generații, fragilitatea comunităților, mobilitatea socială și geografică, instrumentalizările ideologice și populiste ale sentimentului religios. Și, nu în ultimul rând, secularizarea, care poate marginaliza Biserica fără să mai fie nevoie de decrete de persecuție. Prin urmare, cinstirea memoriei Cardinalului Lucian și, împreună cu el, a tuturor celor care au rămas fideli în vremuri de prigoană trebuie să ne impulsioneze să căutăm formele concrete ale fidelității într-o lume care se schimbă extrem de rapid și care continuă să exercite, prin noi modalități, presiuni asupra conștiințelor, favorizând compromisurile morale și spirituale.

A doua dimensiune a moștenirii Cardinalului Lucian este vizibilă în reconstrucția instituțională a Bisericii. Desigur, aceasta nu a fost meritul său exclusiv, fiind mai degrabă o împreună lucrare condusă, în primii ani, de Cardinalul Alexandru Todea și realizată de toți episcopii greco-catolici, împreună cu preoții, călugărițele și călugării ieșiți din persecuție, cărora li s-au adăugat numeroși laici devotați. Trebuie spus, însă, că generația episcopilor de atunci a fost chemată să păstorească o Biserică liberă, entuziastă și luminată de aura martiriului, dar rănită și deposedată de bunurile și structurile pe care le-a avut înainte de anul 1948. Totul trebuia refăcut și, cu ajutorul Domnului, această generație și-a îndeplinit misiunea. Contribuția Cardinalului Lucian a fost esențială în timpul păstoririi episcopale în Eparhia de Maramureș (1990-1994) și în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș (1994-2025), însă activitatea lui a influențat pozitiv viața întregii Biserici. Prin dobândirea demnității de Arhiepiscopie Majoră, în anul 2005, a consolidat instituțional Biserica Română Unită cu Roma. Mai mult, a coordonat constituirea structurilor sinodale și a înființat Episcopia Sfântul Vasile cel Mare de București, în 29 mai 2014. Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, celebrată de Papa Francisc la Blaj, în 2019, a însemnat încununarea întregii sale slujiri. Pentru toate acestea, îi mulțumim și îl rugăm pe Dumnezeu să îl răsplătească cu fericirea veșnică!

Ne aflăm, însă, într-un moment în care simțim că nu putem trăi la nesfârșit după logica reconstrucției și că este necesar să punem edificiul instituțional, reconstruit cu atâta trudă, în slujba unei noi etape a misiunii Bisericii. Se simte nevoia reînnoirii viziunii și a strategiei, a reînsuflețirii elanului pastoral și a transformării memoriei martiriului într-o forță misionară pentru prezent. Așadar, după timpul reconstrucției, ce urmează? Care este misiunea generației noastre?

Legitimitatea acestor întrebări este confirmată și de faptul că, la 4 iunie 2026, Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în urma primirii consimțământului Sinodului Episcopilor, a decis convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore. Acest organism consultativ, prevăzut de legislația canonică, devine astfel cadrul unui discernământ comun asupra apostolatului, organizării și misiunii Bisericii, cu participarea ierarhilor, a clerului, a persoanelor consacrate și a laicilor. Preafericitul Părinte Claudiu a subliniat că ne aflăm într-un „moment de cumpănă” și a exprimat convingerea că „întrunirea Adunării Arhiepiscopale Majore […] va sprijini Sinodul Episcopilor în asumarea deciziilor necesare reînnoirii pastorale, disciplinare și misionare a Sfintei noastre Biserici”.

Convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore poate deveni un pas semnificativ în continuarea moștenirii Cardinalului Lucian, pentru că propune un discernământ comunitar autentic, care să depășească simpla constatare a problemelor și să conducă la conturarea unor răspunsuri adecvate. Poate nu la toate întrebările și nu imediat, dar direcția dorită este cea corectă. Drumul care începe poate marca trecerea de la consolidarea instituțională dobândită în timpul Cardinalului Lucian la o vitalitate sinodală, pastorală și misionară, capabilă să pregătească viitorul.

În această perspectivă, comemorarea Cardinalului Lucian Mureșan este necesară, dar nu și suficientă. Prețuirea și omagiul i se cuvin din plin și trebuie exprimate, însă acestea pretind curajul de a căuta, la rândul nostru, voința lui Dumnezeu și de a ne pune în slujba misiunii la care Biserica este chemată astăzi.

 

Pr. Cristian Barta,
Purtător de cuvânt al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj