Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020: Volei Alba Blaj întâlnește CSU Belor Galați, în Sala „Timotei Cipariu”

Publicat

în

După o scurtă și binemeritată vacanță, Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, începe anul 2020 la fel cum a încheiat 2019, cu un joc în fața propriilor suporteri (ultimul test fiind în 22 decembrie, în Cupa României, cu „U” Cluj).

Astfel, formația pregătită de Darko Zakoc va întâlni, sâmbătă, 11 ianuarie 2020, de la ora 18.00, în Sala “Timotei Cipariu”, pe CSU Belor Galați, ocupanta poziției a 5-a în ierarhia primei scene a voleiului feminin.

Partida contează pentru etapa a 12-a (prima din retur) a Diviziei A1, fiind abordată de formația blăjeană din postura de lider, cu 28 de puncte cucerite din 30 posibile.

În continuare, programul echipei din “Mica Romă” cuprinde confruntarea de la Pitești, peste o săptămână, ce prefațează primul examen european al anului, deplasarea din Italia, pentru meciul cu Imoco Conegliano, din etapa a 4-a a Grupei D din Liga Campionilor (miercuri, 22 ianuarie). Respectivul joc este prevăzut în runda a 14-a a întrecerii interne, în intermediara din 15 ianuarie Volei Alba Blaj urmând să stea. La mijlocul fazei întâi, podiumul este ocupat de Volei Alba Blaj – 28 de puncte, Dinamo București – 27 și Știința Bacău – 24.

• Două absențe de marcă

La întâiul examen din 2020, Volei Alba Blaj va avea două absențe de marcă. Este vorba despre Sanja Popovic Gamma (Croația) și Kirsten Knip (Olanda), jucătoare angrenate în turneul preolimpic cu naționalele respective. Cel mai interesant turneu continental de volei feminin de calificare la Jocurile Olimpice din Japonia a debutat marți, în Olanda, la Apeldoorn. Opt echipe europene, cele clasate cel mai bine în ierarhia continentală necalificate la Tokyo 2020 după turneele din luna august, se vor lupta pentru singurul loc calificant din Europa la Jocurile Olimpice. Ele au fost împărțite în două grupe, primele două clasate din fiecare calificându-se în finală. În Grupa A vor juca Polonia, Bulgaria, Azerbaidjan și Olanda, iar în Grupa B Croația, Turcia, Belgia și Germania.

În acest context, al lotului, menționăm că Volei Alba Blaj încearcă, până la finele săptămânii, să efectueze un transfer internațional, data limită a rezolvării documentelor fiind vineri, 10 ianuarie. Este o mutare menită să acopere postul de secund, în condițiile în care Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan) a suferit o accidentare, fiind operată de menisc și va absenta o perioadă îndelungată de lângă fileu din pricina indisponibilității.


Sport

Când joacă Volei Alba Blaj în Divizia A1 și Supercupa României. FRV a anunțat programul primelor meciuri din sezonul 2026–2027

Publicat

în

Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026, programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, sezonul urmând să înceapă la finalul acestei săptămâni.

Volei Alba Blaj va debuta în campionat miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18:00, în deplasare, împotriva formației CSM Constanța.

După partida de la Constanța, echipa din Blaj se va deplasa la Tulcea, unde va disputa primul meci pentru un trofeu în noul sezon. Volei Alba Blaj va întâlni CSO Voluntari în Supercupa României, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 16:30. Partida va fi urmată de confruntarea pentru Supercupa României la volei masculin.

Primul meci oficial disputat pe teren propriu de Volei Alba Blaj este programat sâmbătă, 24 octombrie 2026. În „Alba Blaj” Arena, formația pregătită de campioana României va primi vizita echipei Dinamo București, într-un duel important al începutului de sezon.


Citește mai mult

Sport

Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov

Publicat

în

Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.

„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.

Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.

Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.

La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.

Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.

Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.


Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”

Publicat

în

Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.

„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.

Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.

Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj