Sport
Raisa Ioan, Daiana Roman, Mara Leão și Olena Kharchenko, transferate de Volei Alba Blaj
Volei Alba Blaj, vicecampioana României, se bazează în stagiunea 2024/2025, pe poziția de „centru” pe două internaționale române, Raisa Ioan și Daiana Roman (o revenire) – convocate în această perioadă la reprezentativa „tricoloră”, alături de Mara Leão (Brazilia) și Olena Kharchenko (Azerbaijan).
Raisa Laura Ioan (26 ani, 1.88 m) va juca pentru al treilea sezon consecutiv la Blaj Sosită de la CS Medgidia la începutul sezonului 2022/2023, după ce a mai evoluat la CSU Medicina Târgu Mureș, Raisa Ioan a câștigat, cu formația din „Mica Romă” un titlu de campioană a României și o Supercupă a României, reușind și o calificare în finala Cupei CEV (2023). Componentă a echipei naționale a participat la turneul final al Campionatului European (2023) și campania pentru European Golden League (2023).
Roxana-Daiana Roman (26 ani, 1.90 m) revine la Volei Alba Blaj după doi ani la CSM Lugoj și Rapid București. În sezonul petrecut la Blaj (2021/2022) a realizat triplă istorică campionat-Cupa României-Supercupa României! Mai are în palmares o Cupă și o Supercupă a României, obținute cu CSM Lugoj în sezonul 2022/2023. În perioada în care a evoluat la CSO Voluntari (2020/2021) a fost desemnată cel mai bun centru din campionatul intern. Este componentă de bază a echipei naționale a României, alături de care a participat la turneele finale ale Campionatului European (2021 și 2023), câștigătoare a European Silver League (2019), locul trei (2022) și patru (2024) în European Golden League.
Aflată la prima experiență în Europa, experimentata Mara Ferreira Leão (33 ani, 1.91 m) a fost componentă a naționalei Braziliei, colegă cu Drussyla Costa, alături de care a evoluat, pentru un sezon, și la echipa de club Women Sesi Vôlei Bauru. Cu naționala Braziliei a câștigat Campionatul Sud American (2017, 2019), World Grand Prix (2017) și International Cup (2017, 2019). Ea a început voleiul la Minas și a mai evoluat pentru Fluminense U21, iar la nivel de seniori a mai jucat pentru Unilever Vôlei, São Caetano Vôlei, Minas, Osasco Voleibol Clube și EC Pinheiros, toate din Brazilia. La nivel de cluburi, dintre numeroasele titluri cucerite, menționăm: Campionatul Sud American al Cluburilor (2013, 2018, 2019), Superliga Braziliei (2011, 2013, 2019) și Cupa Braziliei (2019, 2022). A fost desemnată cel mai bun centru la Campionatul Mondial sub 23 de ani (2013), cel mai bun centru din Superliga braziliană (2017) și cel mai bun centru la Campionatul Sud American (2019).
Olena Kharchenko (28 ani, 1.88 m), cu dublă cetățenie, azeră și ucraineană, este componentă a naționalei Azerbaijanului, alături de care a câștigat European Golden League (2016), a participat la ultimele patru ediții ale Campionatului European și la Campionatul Mondial din 2018. Pentru Ucraina a evoluat doar la nivel de juniori. Olena Kharchenko vine la Blaj de la Prometey Dnipro, echipă cu care a realizat tripla internă în sezonul trecut și a evoluat în Liga Campionilor, unde a întâlnit, în faza grupelor, Volei Alba Blaj (actuala sa formație). A mai jucat pentru Telekom Baku (Azerbaijan), Le Cannet Volley Ball și Volero Le Cannet (Franța), 1.MCM-Diamant Kaposvár (Ungaria), Bolu Bld. și Çukurova Belediyesi Spor Kulübü (Turcia).
Sport
Când joacă Volei Alba Blaj în Divizia A1 și Supercupa României. FRV a anunțat programul primelor meciuri din sezonul 2026–2027
Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026, programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, sezonul urmând să înceapă la finalul acestei săptămâni.
Volei Alba Blaj va debuta în campionat miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18:00, în deplasare, împotriva formației CSM Constanța.
După partida de la Constanța, echipa din Blaj se va deplasa la Tulcea, unde va disputa primul meci pentru un trofeu în noul sezon. Volei Alba Blaj va întâlni CSO Voluntari în Supercupa României, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 16:30. Partida va fi urmată de confruntarea pentru Supercupa României la volei masculin.
Primul meci oficial disputat pe teren propriu de Volei Alba Blaj este programat sâmbătă, 24 octombrie 2026. În „Alba Blaj” Arena, formația pregătită de campioana României va primi vizita echipei Dinamo București, într-un duel important al începutului de sezon.
Sport
Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov
Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.
„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.
Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.
Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.
La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.
Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.
Sport
Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”
Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.
„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.
Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.
Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



