Mulţi oameni de seamă sau anonimi au considerat de datoria lor să protesteze împotriva sistemelor totalitare, guvernamentale sau prezidenţiale din întreaga lume.

Un exemplu recent este cazul lui Boris Nemţov. În Rusia, iată că Boris Nemţov, cel care era mâna dreaptă a lui Boris Elţîn, vicepremier pentru reformă economică şi criticul necruţător al preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, este împuşcat mortal în stradă, la doar 55 de ani, cu patru gloanţe care probabil au o semnificaţie. Avea dreptate regretatul preşedinte al Cehiei, Vaclav Havel, care după mulţi ani de închisoare, înainte de-a ajunge preşedinte, spunea: dizidentul nu-şi poate oferi decât „pielea”, adică propria viaţă, pentru o cauză nobilă. Garry Kasparov, campion mondial la şah, şi el în opoziţie, declara că vărsarea de sânge a lui Boris Nemţov era inevitabilă în atmosfera de ură şi violenţă creată de Vladimir Putin. Un alt exemplu, tot în Rusia, pe care sper că nu l-aţi uitat, este Ana Politkovskaia, vocea morală a Rusiei, împuşcată în liftul blocului în care locuia, tot cu patru gloanţe. Lupta acestei jurnaliste împotriva regimului Putin i-a adus sfârşitul. Şi acum am să vă dau exemplul unui cetăţean oarecare care are un altfel de protest. Marele anonim din Tunisia, Mahomed Bouazizi, ajunsese la capătul puterilor. El cerea un loc de muncă pentru a-şi creşte copiii şi a-şi îngriji părinţii cu dizabilităţi fizice şi mentale. Ca şi el sunt milioane de şomeri în lume care întreabă guvernele ţărilor lor: cum să-mi câştig existenţa dacă nu am un loc de muncă? Să fur, să cerşesc sau ce? Tunisianul disperat şi-a dat foc după ce şi-a turnat lichid inflamabil pe haine în faţa clădirii guvernului. A murit după 3 săptămâni în spital, cu complicaţii majore. Dar nu a murit în zadar, protestele au izbucnit în Tunisia, au declanşat Revoluţia Portocalie, care la rândul ei a schimbat regimul totalitar. Iată cum un element declanşator tragic poate pune masele în mişcare pentru o revoluţie. Acestea sunt câteva exemple de proteste cu moartea celor care au protestat. De ce iau amploare protestele în toată lumea? Sunt tot mai multe cauze. Nemulţumirile faţă de sistemul social şi intervenţiile dezastruoase ale FMI şi BM au declanşat, de exemplu, protestele din Grecia, care au dus şi acolo la schimbarea regimului şi câştigarea alegerilor de către partidul Syriza de stânga, condus de Alexis Tzipras. Lozinca ce a convins masele a fost: trebuie să renunţăm la austeritate! O altă cauză de proteste sociale sunt nemulţumirile populaţiei faţă de proiectele unor societăţi străine care vin într-o ţară şi doresc să investească acolo, câştigând bani grei, dar poluând locurile respective. Exemple în România de astfel de proteste sunt: demonstraţiile populaţiei faţă de extragerea gazului de şist prin metoda hidraulică, care aveau ca rezultat poluarea pânzei freatice. Compania americană Chevron, în urma acestor proteste, a plecat „cu coada între picioare” din România. Un alt exemplu de protest, de data aceasta electronic, pe internet, care s-a văzut că poate mobiliza oamenii, a declanşat în România câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis. Aţi văzut, deci, că protestele unui singur om pot schimba istoria, dar în general, protestele mari, sociale sunt conduse de sindicate sau de politicienii din opoziţie. Uneori se câştigă, uneori se pierde, uneori protestele sunt paşnice, uneori violente. Lozinca fiecărui protestant este următoarea: nu avem arme în confruntarea cu poliţia sau jandarmii, nu vrem să facem niciun rău nimănui dar ideile noastre trebuie să ajungă acolo unde trebuie. Credeţi, stimaţi cititori, că soluţia pentru viitorul omenirii sunt protestele? Poate da, poate nu. Doar Dumnezeu mai ştie!

Dr. Mircea FRENŢIU