Sport
Primul pas spre bronz: Volei Alba Blaj – Medicina Tg. Mureş 3-0

Partida a fost controlată de la un capăt la altul de echipa condusă de Branko Gajic, care nu le-a oferit nicio şansă adversarelor. În primul set, blăjencele au început tare câştigând cu 25-16, iar în cel de al doilea set, scorul a fost aproape identic, 25-15 pentru Volei Alba Blaj. În ultima parte a meciului, scorul a mers cap la cap până la un moment dat când Blajul a reuşit desprinderea, pe final impunându-se cu 25-20. Mâine (duminică) de la aceeaşi oră (19.00) Volei Alba Blaj va disputa al doliea meci din finala mică. “A fost un meci în care Medicina Târgu Mureş a greşit mult.Noi am fost foarte atenţi şi acest lucru îl spune scorul. Nu trebuie să ne relaxăm, să fim euforici, iar mâine îi aşteptăm pe toţi blăjenii să ne susţină, să fie jucătorul nostru din tribune”, a declarat Branko Gajic antrenor Volei Alba Blaj.
Setul al treilea 25-20
Punct pentru Volei Alba Blaj, 1-0. Atac în aut al mureşencelor, 2-0. Punct pentru Medicina Tg. Mureş, 2-1, însă jucătoarea echipei din Mureş serveşte în aut, 3-1. Oaspetele realizează două puncte consecutiv, 3-3. Adina Salaoru readuce Blajul în avantaj, 4-3. Atac în afara terenului pentru Blaj, 4-4. În cel de-al treilea set se merge cap la cap, 5-5. Collar face 6-5. Punct frumos pentru Medicina, 6-6. Dudnic se înalţă şi trage pentru 7-6. Minge în aut a mureşencelor, 8-6, time-out tehnic. Serviciu în aut pentru Blaj, 8-7. Medicina realizează aceaşi greşeală ca a Blajului şi este 9-7. Atac bun pentru Tg. Mureş, 9-8. Vali Rusu iese la rampă cu o minge de “maestru” 10-8. Salaoru trage pentru 11-8, time-out solicitat de Petrov. Oaspetele ating fileul pe atac, 12-8 pentru Volei Alba Blaj. 13-8, iar Medicina cere din nou time-out. Minge plasată peste blocajul blăjencelor, 13-9, însă Trombiţaş punctează perfect pentru 14-9. Blocaj reuşit de oaspete, 14-10, urmat de un ace 14-11. Medicina realizează cel de-al treilea punct consecutiv, 14-12, iar Branko Gajic simte relaxarea echipei sale şi cere timp de odihnă. Adina Salaoru aduce punctul pentru Volei Alba Blaj, 15-12, ace pe serviciul gazdelor, 16-12 time-out tehnic în sala “Florin Fleşeriu”. După o minge extrem de disputată, Medicina punctează, scorul este 16-13. Blocaj reuşit de mureşence, 16-14. Punct pentru Volei Alba Blaj, după ce o adversară atinge fileul, 17-14. Tabela indică scorul 21-16. Punct pentru Medicina Tg. Mureş, 21-17. Blajul face 22-17. Atac bun al oaspetelor, blăjencele cer aut, însă este 22-18. Atac în aut pentru Mureş 23-19. Prima minge de meci, 24-19.
Setul al doilea 25-15
Blăjencele au început la fel de tare şi acest set, iar acum tabela indică scorul de 10-4 pentru trupa lui Branko Gajic. Adriana Dudnic punctează pentru 11-4. Mureşencele atacă şi punctează de două ori consecutiv, 12-6, iar Maia Collar trage foarte bine pentru 13-6. Blocajul de la fileu funcţionează foarte bine pentru Volei Alba Blaj, 14-6. Jocul curge repede, scorul în aceste momente este 15-10 cu mingi frumoase şi de o parte şi de cealaltă. Florencia Busquets punctează pentru 16-10, time-out tehnic. Punct pentru Volei Alba Blaj, 17-10. Din nou punct pentru Blaj în urma blocajului excelent de la fileu, 18-10. Atac în afara terenului al mureşencelor, 19-10, galeria Blajului întreţine atmosfera. 20-11 indică tabela din sala “Florin Fleşeriu”. Din nou atac în aut al Medicinei, 21-12. Punct pentru Medicina, 21-13, însă la următorul serviciu elevele lui Petrov greşesc, 22-14. Prima minge de set 24-14.
Primul set 25-16
Volei Alba Blaj a început în forţă acest meci, iar după câteva minute de joc, echipa lui Branko Gajic conduce cu 5-3. Echipa din “Mica Romă” nu presează în acest prim set, însă reuşeşte să controleze partida, în acest moment tabela arată scorul de 15-9 pentru Trombiţaş şi compania. Atac în aut al echipei din Alba, 15-10. Blocaj perfect al trupei lui Gajic, 16-10, time-out tehnic. Punct pentru Medicina, 16-11. Volei Alba Blaj a realizat 3 puncte consecutive, scor4ul este 19-11. Mureşencele punctează de două ori consecutiv, 19-13, însă blăjencele ripostează prin Busquets, 20-13. Blocaj în aut al echipei din Mureş, 22-13. Adriana Dudnic duce scorul la 23-14. Bloc-aut pentru Medicina, 23-15. Vali Rusu punctează şi aduce prima minge de set pentru Volei Alba Blaj, 24-15. Mureşencele salvează o minge, 24-16.
Iată cele două echipe:
Volei Alba Blaj: Adina Salaoru, Adriana Dudnic, Luminiţa Trombiţaş, Valentina Rusu, Florencia Busquets, Maia Collar, Katja Medved (libero). Rezerve: Adina Stanciu, Denisa Viloiu, Mira Kijakova, Roxana Ivanof. Antrenor: Branko Gajic.
Medicina Tg. Mureş: Florentina Ivanciu, Alexandra Trică, Irina Radu, Yulia Popova, Gabriela Tsvetanova. Andreea Petra, Camilla Gomez (libero). Antrenor: Atanasav Petrov.
Cu atmosfera din sala “Timotei Cipariu” şi cu un joc precum cel arătat în penultimul act al campionatului, bronzul este foarte aproape de vitrina echipei Volei Alba Blaj. Însă confruntarea se anunță una echilibrată, semnal bun pentru iubitorii acestui sport.
Sport
Volei Alba Blaj, la cea de-a XIII-a ediție a turneului internațional „Nomikeia”, din Santorini (Grecia)
Volei Alba Blaj participă, la Santorini, la cea de-a XIII-a ediție a turneului internațional „Nomikeia”. Formația din România va întâlni echipa gazdă, AO Thiras Santorini, ocupanta locului al treilea la ediția precedentă și participantă în Challenge Cup, campioana Greciei, Panathinaikos Atena, precum și pe Corona Brașov.
Partidele se vor disputa vineri, 2 octombrie, și sâmbătă, 3 octombrie, în Sala Polivalentă din Santorini.
Programul turneului:
Vineri, ora 17:30: Volei Alba Blaj – Panathinaikos Atena
Vineri, ora 19:30: AO Thiras Santorini – Corona Brașov
Sâmbătă, ora 16:30: finala mică
Sâmbătă, ora 18:30: finala mare
Volei Alba Blaj va debuta în noul sezon al Diviziei A1 pe 10 octombrie, în deplasare, la Constanța. O săptămână mai târziu, formația din Blaj va juca la Tulcea pentru Supercupa României, împotriva echipei CSO Voluntari, una dintre principalele rivale ale ultimelor sezoane. Partida va pune în joc primul trofeu al stagiunii.
Sport
CIL Blaj, remiză de prestigiu cu CFR Cluj 1-1 (0-1)
CIL Blaj și-a confirmat forma excelentă traversată în această perioadă, după ce a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată marți după-amiază, în compania formației CFR Cluj, pe terenul Bazei Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Formația gazdă a deschis scorul în prima repriză, prin Billel Omrani, însă CIL Blaj a revenit după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 55, prin Ștefan Blănaru.
Antrenorul Daniel Tătar a început partida cu următorul „unsprezece”: Păduraru – Vodă, Alexandru Radu, Jica, Lungar, Tineiu, V. Boldea, Crivac, Micu-Cristea, Macarie, Gallini.
În repriza secundă, CIL Blaj a evoluat în formula: R. Damian – C. Pîntea, Vereșmortean, Băican, Roșca, A. Pîntea, Beza, Gâțan, Bran, Cîșlariu-Câmpean, Blănaru. Pe parcursul reprizei a mai intrat și Fleșer.
CFR Cluj – echipa de start: Gal – Rion, Kresic, Pantalon, Saca, Țîrlea, Ziblim, Perea, Omrani, Dumas, Crișan. Pe parcursul partidei au mai evoluat Tordai, Ilieș, Cucoș, Avram, Gligor, Barrios, Seichei, Sula și Buș.
Reamintim că CIL Blaj ocupă primul loc, după șase etape, în Seria a 7-a a Ligii a 3-a. În următoarea rundă, echipa din „Mica Romă” va evolua în deplasare, împotriva formației Progresul Pecica. Partida este programată sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 15:00.
FOTO: CFR 1907 Cluj
Sport
Marți, 29 septembrie 2026: super amical între CFR Cluj și CIL Blaj
CIL Blaj, liderul Seriei a a 7-a din Liga a 3-a, va disputa marți, 29 septembrie 2026, un meci amical de gală împotriva formației CFR Cluj, participantă în Superliga României.
Partida este programată de la ora 16:00 și se va desfășura la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca.
Pentru echipa blăjeană, întâlnirea cu CFR Cluj reprezintă o oportunitate importantă de pregătire, dar și un moment special pentru jucători, care vor avea ocazia să evolueze împotriva unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.
„Băieții noștri merg la Cluj pentru un superamical împotriva celor de la CFR Cluj. Pentru echipa noastră, este o oportunitate extraordinară de a întâlni un nume important al fotbalului românesc și de a trăi o experiență deosebită. Mergem la Cluj cu respect, ambiție și dorința de a ne bucura de fotbal! Hai, CIL Blaj!”, au transmis oficialii formației blăjene.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


