Știri din zonă
Păstrători şi promotori ai tradiţiilor româneşti. „Fiii satului” la Biia, comuna Şona, ediţia a XIII-a

La a XIII-a ediţie a întâlnirii „Fiilor satului” la Biia, a apărut şi a IX-a ediţie a revistei „Cronica de la Biia”, aici oglindându-se toată activitatea realizată în anul precedent precum şi activităţile ce vor trebui înfăptuite în etapa următoare, până la noua întâlnire. În prezenţa primarului comunei Şona, Ioan Horşia, şi a ing. Ioan Biianu, preşedintele Asociaţiei „Fiii satului Biia“, s-au deschis lucrările acestei ediţii a „Fiilor satului” şi s-a prezentat diploma care atestă că satul Biia a fost printre cei 13 finalişti pe ţară, premiaţi la Bucureşti pentru activităţile deosebite realizate pentru dezvoltarea satului românesc. A fost propus un moment de reculegere pentru principalul fondator al Asociaţiei „Fiii satului”, ec. Ioan Sălcudeanu, care s-a dus la ceruri. Ioan Biianu a premiat 14 elevi, cărora li s-au înmânat diplome de absolvire a cursurilor de meşteri populari – ţesători şi cusători din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba – instructor Elena Burja. A urmat un moment cu totul special: vernisajul expoziţiei de fotografii a Elenei Biianu, de profesie inginer chimist, pasionată de arta fotografică. Un alt loc vizitat care a stârnit interesul celor mulţi a fost expoziţia de artă populară a meşterilor populari de la Centrul Cultural „Augustin Bena” Alba Iulia – clasa ţesătoare Biia, instructor Elena Burja, în incinta expoziţiei găsind-o pe ţesătoarea şi rapsodul popular Maria Dulău, care a prezentat obiectele expuse: ştergare, şurţe, merindare, străţuici, chindeie, desagi, costum bărbătesc, costum femeiesc şi războiul de ţesut. A mai fost vizitat Muzeul Etnografic, custode fiind prof. Teodor Blaga. La Casa memorială „Ioan Sălcudean”, unde e şi o bogată bibliotecă, care-i poartă numele, s-a dezvelit bustul din bronz al regretatului Ioan Sălcudean, aici ţinând cuvântări ing. Nicolae Sabău şi prof. univ. dr. Ion Buzaşi. În ziua a doua, am avut parte de foarte multe activităţi artistice, prin cântece şi dansuri, într-un cadru bine organizat de doi pasionaţi, coordonatori şi susţinători ai actului cultural, soţii Elena şi Ilie Burja, colaboratori apropiaţi şi de nădejde ai lui Ioan Biianu. Înainte de începerea spectacolului artistic a fost prezentată şi elogiată cea mai mare coregrafă a judeţului Alba, Sorica Fărcaş, laudaţio fiind susţinut de către Elena Anghel. În continuare au urmat, spre încântarea celor prezenţi: grupul vocal-bărbătesc Biia – instructor: inimosul şi mereu tânărul profesor Teodor Blaga; recitalul de excepţie al solistei de muzică populară Marinela Baba; grupul instrumentist „Dor de pe Târnave” cu cântăreţele soliste Raluca Dulău, clasa a VI-a, un talent autentic, Adelina Petric, Mădălina Dancu şi Adriana Dulău, solistul Ioan Dancu, care a cântat în duet cu Adriana Dulău şi apoi cu fiica lui, Mădălina; Ansamblul de dansuri din Biia „Pe uliţa satului“, coregrafia Elena Burja; solişti de muzică populară Ina Todoran şi Tudor Furdui. Momentul de vârf l-a constituit spectacolul de cântece şi dansuri al ansamblului folcloric „Stejarul“ din Sebeşel, judeţul Alba, coregrafia aparţinându-i Soricăi Fărcaş, cu solista de muzică populară Andreea Anghel. A fost un spectacol frumos, susţinut de adevăraţi profesionişti, aplauzele fiind dese şi la scenă deschisă. A urmat „Purtata fetelor de la Biia”, instructor Elena Burja, recitalul rapsodului popular Gheorghe Zereş, mereu prezent la manifestări culturale de excepţie, apoi solista de muzică populară Cornelia Goţea, o neîntrecută cântăreaţă şi de pricesne. Are o prezenţă diafană, cu o sensibilitate rar întâlnită şi interpretări pe măsură. Spectacolul a fost încheiat de formaţia „Păltiniş“ din Sibiu, cu Ioan şi Doiniţa Sâmbotin, profesionişti de o înaltă clasă, domnul Ioan având rădăcinile în satul Lunca Târnavei. Felicitări tuturor celor prezenţi!
Aurel ROMAN, Blaj
Foto ing. Ioan MIHĂLŢAN
Știri din zonă
Tractorist beat și fără permis, implicat într-un accident la Cenade. Vehiculul nu era înregistrat
Un bărbat de 34 de ani din comuna Cenade este cercetat de polițiști după ce, în noaptea de 31 iulie, a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce conducea un tractor, deși consumase alcool, nu deținea permis de conducere, iar vehiculul nu era înregistrat pentru circulație.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a produs în jurul orei 23:33. Din primele cercetări a reieșit că bărbatul ar fi pierdut controlul asupra tractorului și a intrat în coliziune cu un alt tractor, care era parcat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările efectuate au mai arătat că tractorul condus de acesta nu era înregistrat în circulație, iar șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Știri din zonă
Comunitatea din Bucerdea Grânoasă, în stare de șoc după moartea primarului Vasile Sevestrean: „O pierdere foarte grea pentru comună, vecini și familie”
Comunitatea din Bucerdea Grânoasă este profund marcată după moartea primarului comunei, Vasile Sevestrean, care a avut loc joi, 30 iulie 2026.
Vestea a șocat localnicii, care spun că nu își pot explica tragedia și că nu au observat în ultima perioadă schimbări care să le ridice semne de întrebare.
Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au stat de vorbă cu mai mulți locuitori ai comunei, care l-au descris pe Vasile Sevestrean drept un om apropiat de oameni, harnic și implicat în viața comunității. Cei care l-au cunoscut spun că încearcă încă să înțeleagă cele întâmplate.
„Îl știu de când era copil mic”
O femeie din comună spune că vestea a venit ca un șoc pentru întreaga comunitate.
„Un copil bun, harnic, deștept. Nu poți să găsești pe cineva mai bun. Îl știu de când era copil mic. Îmi pare foarte rău. Nu l-am văzut să fie supărat”, a declarat aceasta.
„Era un om bun, prietenos, săritor”
Un alt localnic își amintește de primar ca de un om dedicat și apropiat de oameni.
„Era un om bun, prietenos, săritor. Ne ajuta. A fost doctor veterinar. Un om de omenie. Este o pierdere foarte mare pentru comunitate. Am pierdut un om bun, cu suflet”, a spus acesta.
„Suntem surprinși toți”
Un alt locuitor al comunei afirmă că Vasile Sevestrean era apreciat pentru activitatea desfășurată în fruntea administrației locale.
„Era un băiat bun. La Primărie făcea treabă bună. A făcut multe pentru sat. Suntem surprinși toți. Nu l-am văzut niciodată abătut sau dezamăgit. L-am văzut acum câteva zile și nu părea să fie ceva în neregulă. Este o pierdere foarte grea pentru comună, vecini și familie”, a declarat acesta.
Moartea lui Vasile Sevestrean a lăsat în urmă multă durere în Bucerdea Grânoasă, iar numeroși localnici și-au exprimat regretul și compasiunea față de familia îndoliată.
Știri din zonă
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean, găsit spânzurat în podul propriei locuințe. Poliția a deschis o anchetă
Primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean, a fost găsit decedat joi după-amiază, la locuința sa. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.
Potrivit informațiilor disponibile, este vorba despre Vasile Sevestrean, aflat la primul mandat de primar al comunei Bucerdea Grânoasă, după ce a fost ales la alegerile locale pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).
Conform prezentării publicate pe pagina oficială a Primăriei Bucerdea Grânoasă, înainte de a intra în administrația publică, Vasile Sevestrean a profesat ca medic veterinar în perioada 2007–2024.
Vasile Sevestrean era căsătorit și avea un copil.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Știrea inițială (IPJ Alba):
„La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire la faptul că soțul ei a fost găsit spânzurat în podul imobilului de domiciliu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Examinarea preliminară a trupului nu a evidențiat urme de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”.
-
Din Județacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 9 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 10 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


