Rămâi conectat

Sport

Noul preparator fizic al Volei Alba Blaj este sârbul Nenad Djurovic

Publicat

în

volei-alba-blaj-dinamo-bucuresti-3-apr-14Nenad Djurovic este noul preparator fizic al echipei Volei Alba Blaj, echipă participantă în cupele europene începând din toamnă.

Sârbul îl va înlocui în staff-ul tehnic pe Ferencz Karolj şi va lucra alături de conaţionalii săi sârbii Branko Gajic şi Ugljesa Segrt.

Nenad este recunoscut prin faptul că a colaborat îndelung cu tehnicianul Zoran Terzic, în diverse rânduri inclusiv în România, iar ultima dată a activat în Rusia la Omickha Omsk, locul secund.

• Ultima mutare: un ridicător

Formaţia lui Branko Gajic işi va relua antrenamentele în 4 august, iar în 10 august este prevăzută prezentarea oficială a lotului pentru stagiunea 2014-2015, una în care se consemnează debutul în Cupele Europene (dublă cu Volley Köniz, vicecampioana Elveţiei, în luna noiembrie). În acest moment, conjudeţenele mai dispun de o singură coordonatoare, brazilianca Jacqueline Souza, adusă în intersezon şi în consecinţă „forează” piaţa externă, pentru acoperirea postului respectiv, unde vor evolua doar „straniere”.

Plecarea Luminiţei Trombiţaş reprezintă a 5-a despărţire raportat la stagiunea trecută, respectiv Denisa Viloiu (împrumutată la CSM Lugoj), plus Miroslava Kijakova, Florencia Busquets şi Millagros Collar. Ultima, o altă jucătoare iubită de fanii blăjeni a acceptat propunerea venită de la Dinamo Romprest Bucureşti, vicecampioana României.

• Patru achiziţii

Până în prezent echipa blăjeană a reuşit patru transferuri: Natasha Matseichyk (Belarus, venită de la Zhetysu, campioană în Kazakhstan, 29 de ani, centru, componentă a echipei naţionale), Ioana Nemţanu (25 de ani, pe postul de extremă, Elveţia, Volley Köniz, componentă a naţionalei României), braziliana Jacqueline Souza (28 ani, coordonator, Rio Do Sol), plus Martina Utla (Cehia, componentă a naţionalei ţarii respective, Germania, VolleyStars Thuringen).

Volei Alba-Blaj a scris istorie în campionatul anterior şi, la numai doi ani de la înfiinţare s-a clasat pe locul al treilea în Divizia A1. Echipa lui Branko Gajici va debuta cu un meci de foc, startul sezonului însemnând şi o premieră, primele jocuri în Europa, în CEV, dublă cu vicecampioana Elveţiei, Volley Köniz, fosta echipă a Ioanei Nemţanu, jucătoare achiziţionată recent de Volei Alba-Blaj.Primul meci va fi în deplasare, în 11-13 noiembrie, iar în retur 25-27 noiembrie, în România la Sibiu. Echipa din “Mica Romă” se pregăteşte de participarea în Cupa CEV, în fapt chiar debutul în Cupele Europene al grupării ardelene.


Sport

Când joacă Volei Alba Blaj în Divizia A1 și Supercupa României. FRV a anunțat programul primelor meciuri din sezonul 2026–2027

Publicat

în

Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026, programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, sezonul urmând să înceapă la finalul acestei săptămâni.

Volei Alba Blaj va debuta în campionat miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18:00, în deplasare, împotriva formației CSM Constanța.

După partida de la Constanța, echipa din Blaj se va deplasa la Tulcea, unde va disputa primul meci pentru un trofeu în noul sezon. Volei Alba Blaj va întâlni CSO Voluntari în Supercupa României, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 16:30. Partida va fi urmată de confruntarea pentru Supercupa României la volei masculin.

Primul meci oficial disputat pe teren propriu de Volei Alba Blaj este programat sâmbătă, 24 octombrie 2026. În „Alba Blaj” Arena, formația pregătită de campioana României va primi vizita echipei Dinamo București, într-un duel important al începutului de sezon.


Citește mai mult

Sport

Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov

Publicat

în

Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.

„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.

Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.

Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.

La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.

Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.

Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.


Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”

Publicat

în

Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.

„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.

Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.

Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj