Administrație
Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea unei porțiuni din DJ 142L”

După ce la începutul anului am anunțat demararea procedurii de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente unui tronson al DJ 142L, în urma desemnării constructorului a fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea sectorului Căpud – Zărieş – Gara Podu de Mureş (Halta Mihalț) – intersecția cu drumul național 14B.
Tronsonul propus spre modernizare are o lungime de 4,372 km, fiind cuprins între km 16+850 și km 21+222. Se desfășoară pe zona de luncă a râului Mureș, iar partea carosabilă este pietruită și prezintă defecțiuni specifice acestui tip de drum, care îngreunează circulaţia auto. Sistemul de captare și evacuare a apelor pluviale este alcătuit din șanțuri cu secțiune neprotejată de pământ cu o funcționalitate necorespunzătoare, din cauza gradului avansat de colmatare și a invaziei de vegetație.
În acest sens, va fi consolidat terenul pentru a asigura protecţie în caz de creştere a debitului râului și se vor asigura condiţiile necesare de siguranţă şi confort în exploatare, urmând a fi asfaltată întreaga porțiune. De asemenea, se vor realiza acostamentele, scurgerea apelor se va asigura prin şanţuri de pământ şi şanţuri betonate, iar accesul la proprietăţi se va face prin intermediul podeţelor nou construite.
Modernizarea acestui drum va facilita deplasarea locuitorilor din zonă spre municipiile Alba Iulia şi Blaj şi se va permite accesul către nodul rutier dintre Autostrada A 10 şi DN 14B, care se construieşte în imediata apropiere.
Totodată, va crea o rută alternativă de transport pe direcţia Blaj – Aiud, cu atât mai mult cu cât Consiliul Județean va reabilita și podul de peste râul Mureș ce face legătura dintre Aiud și Ciumbrud, aflat în apropierea intersecției dintre DJ 142 L (Ciumbrud – Rădești –Pețelca – Gara Podu Mureș – DN 14B) și DJ 107E (Aiud – Ciumbrud – Lopadea Nouă – Vama Seacă).
În urma realizării documentației și a indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiției propuse era de 9,54 milioane lei (inclusiv TVA), însă după desfășurarea procedurii de licitație pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, valoarea contractului de execuție semnat este mai mică, aproximativ 65% din valoarea inițială.
Administrație
De luni, 1 iunie 2026, în zona blocurilor de locuințe din Municipiul Blaj vor funcționa exclusiv insulele ecologice subterane și supraterane
Primăria Municipiului Blaj informează cetățenii că, începând cu data de 1 iunie 2026, colectarea deșeurilor menajere în zona blocurilor se va realiza exclusiv prin intermediul insulelor ecologice digitalizate, subterane și supraterane, amplasate pe raza Municipiului.
În consecință, vechile containere de colectare a deșeurilor, care au funcționat temporar în paralel cu sistemul de eco-insule, vor fi retrase și nu vor mai putea fi utilizate.
Pentru accesul la insulele ecologice, locuitorii din zona blocurilor care nu și-au ridicat încă cartela de acces sunt invitați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate SC Greendays SRL, situat pe Bulevardul Republicii nr. 31, în vederea preluării acesteia.
Cartela se eliberează personal, pe baza unui act de identitate valabil. Odată cu ridicarea cartelei, utilizatorii vor primi și Regulamentul privind asumarea obligațiilor de colectare separată a deșeurilor de către utilizatorii insulelor ecologice subterane și supraterane tip II, instalate pe raza Municipiului Blaj.
Prin semnarea documentelor de predare-primire, utilizatorul confirmă luarea la cunoștință și asumarea prevederilor regulamentului.
Pentru informarea cetățenilor, Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziție situația completă a insulelor ecologice digitalizate, precum și lista blocurilor arondate fiecărei eco-insule.
Atenție! Începând cu data de 1 iunie 2026, deșeurile generate de locuitorii din zona blocurilor vor putea fi depuse numai în insulele ecologice subterane și supraterane. Depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate este interzisă.
Persoanele care abandonează deșeuri lângă eco-insule sau în alte locuri neautorizate vor fi identificate cu ajutorul sistemelor de supraveghere video și sancționate contravențional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Administrație
25-29 mai 2026: Măsurători cadastrale în vederea întăbulării gratuite a terenurilor extravilane din zona „Izvoarele”
Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu S.C. AMNV GEOCAD S.R.L., în calitate de prestator autorizat, anunță începerea măsurătorilor cadastrale în vederea înscrierii gratuite a imobilelor în cartea funciară, prin Programul național de cadastru sistematic.
Măsurătorile în teren vor avea loc conform următorului grafic :
– DATA: 25-26 Mai 2026, Sector nr. 106 – Tarla “Între Păduri” și „Sub Boaghea” din Izvoarele.
– DATA: 27-29 Mai 2026, Sector nr. 25, Tarla „Gura Cărpiniș” și „Pîrva” din Izvoarele.
Deținătorii de terenuri din zonele specificate sunt obligați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile și să participe la identificarea limitelor imobilelor.
Informați suplimentare le puteți obține la:
– Prestator: SC AMNV GEOCAD SRL , tel: 0740562864, Program: 09:00-15:00 (L-V).
– Compartimentul Cadastru – Primăria Blaj, tel. 0748889803 / Program 08:00-16:00 (L-V).
Administrație
Gheorghe Valentin Rotar: „Sper ca lucrările de costrucție a Bibliotecii Municipale din Blaj să fie finalzate în acest an”
Lucrările de edificare a Bibliotecii Municipale ultramoderne din Blaj se apropie de final. „Sper ca aceste lucrări, mult întârziate, să fie finalizate până la sfârșitul anului”, a anunțat vineri, 15 mai 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.
„Din păcate mai există și constructori din această categorie, dar în final de vom bucura cu toții de o bibliotecă modernă, care va găzdui și biblioteca documentară pe lângă biblioteca clasică. Este o lucrare în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri europene. Lucrările merg acum foarte bine, după ce au decurs la un moment dat și foarte rău. Realizarea acestui edificiu reprezintă pentru noi o datorie de suflet față de blăjeni”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025


