Sport
Mâine, de la ora 18.00: Un meci cât un campionat, între CSM București și Volei Alba Blaj

Înaintea acestei “finale” echipa din “Mica Romă” are în realitate două puncte avans în ierarhie, de rezultatul acestui joc decisiv depinzând soarta campionatului, partida disputându-se în Sala Polivalentă din Capitală. O miză imensă apasă disputa dintre rivale, punctele puse-n joc fiind hotărâtoare în economia sezonului, cu trei runde rămase până la final.
Formația condusă de Darko Zakoc a ratat șansa, în urmă cu o lună, în Sala “Timotei Cipariu”, să rezolve ecuația învingătoarei din această stagiune, însă a pierdut 1-3 împotriva “tigroaicelor” care au relansat lupta pentru trofeu, după ce în sezonul regulat învinsese de fiecare dată cu un categoric 3-0 (primul dintre ele în decembrie, în București).
Acum Blajul, cu un meci mai puțin, restanța facilă cu Dinamo, are la îndemână și varianta unei înfrângeri, dar este obligată să-și adjudece două seturi, pentru a păstra un avans minim în clasament.
“Este o finală pentru titlu, un meci cât un sezon! Abordăm confruntarea cu gândul de a ne păstra locul întâi, chiar dacă prima șansă o au adversarele, întrucât evoluează acasă. Trebuie însă să atingem cel mai bun nivel al nostru pentru a reuși”, a precizat Sergiu Ștefănescu, președintele Consiliului Director al CSM Volei Alba Blaj, clubul vizitator urmând să beneficieze în acest joc și de sprijinul galeriei blăjene, ce va efectua deplasarea.
“Ne întoarcem, după un an, în locul unde am reușit cel mai mare rezultat din istoria clubului, finala Champions League din 2018. Sperăm să reușim un rezultat care să ne ofere șanse la cucerirea titlului. Este clar că ne așteaptă un meci foarte greu, ținând cont de forma excelentă a adversarei, dar dacă vom evolua la adevărata noastră valoare, ne vom atinge obiectivul”, a spus Vladimir Bacșiș, directorul general al grupării ardelene.
FOTO: ARHIVĂ
Sport
Vedetele Vittoria Piani, Diana Vereș și Victoria Trcol au semnat prelungirea înțelegerilor cu Volei Alba Blaj
Volei Alba Blaj își păstrează vedetele: universalul Vittoria Piani, liberoul Diana Vereș și centrul Viktoria Trcol continuând la vicecampioana României și în sezonul 2026/2027.
Pe de altă parte, conform unor surse autorizate din lumea voleului, Dinamo ridică nivelul și le-a înregimentat pe Amelie Rotar (va reveni în România, din Turcia, Goztepe SK), Iarina Axinte și Georgiana Popa (de la proaspăt campioana CSO Voluntari).
În lumea voleiului autohton circulă o vorbă: „după ce pierde titlul, sezonul viitor Volei Alba Blaj este mult mai întărită”. Așa a fost acum 3 campionate, când CSO Voluntari a cucerit în premieră titlul, iar în stagiunea următoare, Volei Alba Blaj și-a recăpătat coroana, mizând pe Yelyzaveta Ruban sau Amelie Rotar.
Acum, vicecampioana României a reușit să le păstreze în efectivul cu care va aborda campionatul următor pe italianca Vittoria Piani (principala realizatoare a echipei, 379 de puncte, a doua după Nicole Van de Vosse, 418 puncte), Diana Vereș (cea mai bună voleibalistă a României anul trecut) și croata Viktoria Trcol (cele mai multe blocaje, 76), care au semnat înțelegerile. Alături de acestea vor mai continua româncele Bianca Grama, Mihaela Otcuparu și Eva Vizitiu, urmând o campanie importantă de transferuri. În schimb echipa din „Mica Romă” se va despărți de Raisa Ioan și Drussyla Costa, unele dintre cele mai vechi echipiere, cu 4, respectiv 3 ani la Blaj. Plecări certe sunt Evilania Martinez (UNI Opole, Polonia), Ana Escamilla (SMI Roma Volley), Drussyla Costa (Brazilia, Dentil/Praia Clube sau Sesi Volei Bauru), conform site-urilor de specialitate, coordonatoarele Charlotte Krenicky și Marija Miljevic, plus Jelena Delic, Cristina Pîrv (Corona Brașov).
Sport
Aurelian Zăgrean (C.S. „Mica Romă” Blaj) – vicecampion European, la proba de cros stafetă 3×2000 metri – Catania (Italia)
În cea de-a doua zi a Campionatului European de Atletism din Catania (Italia), la proba de cros ștafetă 3×2000 metri, a participat și Aurelian Zăgrean categ. +50 ani, legitimat la A.C.S. „Mica Romă” Blaj, care împreună cu colegii de categorie, Artur Micloș din Tg. Lăpuș și Elemmer Naghy din Sf. Gheorghe au obținut medalia de argint, devenind vicecampioni europeni la această categorie.
Se știe că Vasile Hârjoc, de la C.S. „Metalurgistul” Cugir (antrenor prof. Ghe.Hăprean) la categ. +70 ani a obtinut medalia de bronz, înpreună cu colegii Victor Georgescu și Mihai Ștefănescu.
Așteptăm rezultatul de la întrecerile de Semimarathon din ultima zi ( 03 05.2026) când a avut loc proba de Semimarathon (21,097 km) la care a participat și alergătorul Vasile Hârjoc.
Constantin PREDESCU
Sport
Echipa din Mica Romă, remiză în ultima reprezentație internă din actuala ediție a Ligii a 3-a: CIL Blaj – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: 1-1 (1-0)
CIL Blaj a terminat la egalitate, 1-1 (1-0) cu CSG Giroda și Giarmata Vii, în ultima partidă jucată în fața fanilor, din actuala ediție de Liga a 3-a. A fost un meci cu numeroase situații, în care s-a distins duelul dintre Păduraru și Buia.
CIL Blaj a punctat prima prin Gallini (27, la centrare Vodă), iar un moment cheie al jocului a fost minutul 43, când Păduraru și-a făcut un cadou de aniversarea de mâine (31 de ani) și a apărat un penalty executat de D. Buia (acesta a reluat apoi în bară). Buia s-a revanșat însă în minutul 78, când a reușit să egaleze, asta într-un duel cu portarul Blajului.
-
Din Județacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum o lună
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 6 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro


