Sport
Mâine de la 18.00: Volei Alba Blaj – ASPTT Mulhouse. O victorie a echipei din Mica Romă ar reprezenta un pas mare spre o calificare istorică în Playoff 6

Raportat la întrecerea continentală, cea mai importantă de pe “bătrânul continent”, echipa din “Mica Romă” revine în fața suporterilor după două succese externe de senzație, în Polonia și Franța. “Mândria județului” este lider al grupei, cu maximum de puncte după jumătate din jocurile disputate, iar acum este foarte aproape de realizarea unei performanțe de senzație, având la îndemână două întâlniri pe teren propriu, cu ASPTT Mulhouse (astăzi) și Developres Rzeszow (joi, 22 februarie).
• Victoria, securizează cel puțin locul secund!
O victorie de trei puncte (3-0 sau 3-1) ar duce formația blăjeană la un total de 12, caz în care este sigură de locul secund în grupă (chiar dacă va pierde celelalte două dispute). Tripla campioană a României poate să-și asigure în mare măsură accederea, în premieră, în Playoff 6 a Ligii Campionilor. Iar dacă în Divizia A1, gruparea blăjeană a trecut de la agonie (0-3 cu CSM București), la extaz (3-1 la Tîrgoviște), în schimb parcursul din Champions League a fost unul perfect, fără sincope. “Meciul cu Mulhouse va fi unul dificil, mai ales că vine după partida de la Târgoviște, dar noi ne-am pregătit bine, am studiat echipa franceză, am obținut acolo un rezultat foarte bun și contează că jucăm împotriva lor atât de repede, în fața minunaților noștri suporteri. Sper că sala din Sibiu va fi plină, la fel ca data trecută, suntem pregătite de luptă și vrem o nouă victorie în Liga Campionilor, întrucât cele trei puncte sunt foarte importante pentru calificarea în faza următoare a competiției”, a declarat brazilianca Mariana Aquino, centrul din Brazilia, component al Volei Alba Blaj.
• Calificarea posibilă, prin jocul rezultatelor
Revelionul poate fi miercuri, 7 februarie, în Sala “Transilvania”, prin jocul rezultatelor. Dacă va obține toate punctele miercuri, Volei Alba Blaj își va asigura cel puțin locul secund în clasament, cu două etape înainte de finalul grupei, dar ar putea obține, la un asemenea scor, chiar calificarea în Playoffs 6, dacă în celălat meci Developres SkyRes Rzeszow va câștiga cu 3-2 partida cu Volero Zürich (miercuri, ora 19.00, ora României). Pe de altă parte însă campioana Franței, debutantă în Champions League, vrea revanșa după eșecul din urmă din două săptămâni, de pe teren propriu, când reprezentanta României a învins cu 3-1, având implicit un ascendant moral din acest punct de vedere. “Ne așteaptă din nou un meci dificil în fața acestei echipe frumoase, care este invincibilă în grupa noastră. Noi nu avem nimic de pierdut, suntem pregătiți de luptă și vom încerca să destabilizăm organizarea lor ofensivă”, precizează Magali Magail, antrenorul formației franceze. Un rol însemnat în va avea publicul, elocvent fiind jocul inaugural din grupă, când Volei Alba Blaj a trecut de Volero Zurich, scor 3-1, în fața unei asistențe senzaționale. Clasamentul grupei: 1. VOLEI ALBA BLAJ 9 puncte (9-2), 2. Volero Zürich 4 puncte (6-6), 3. Developres SkyRes Rzeszow 3 puncte (3-7), 4. ASPTT Mulhouse două puncte (5-8).
Sport
Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov
Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.
„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.
Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.
Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.
La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.
Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.
Sport
Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”
Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.
„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.
Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.
Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.
Sport
Vicecampioana României, triumfătoare la „Nomikeia”: Volei Alba Blaj a învins în finală pe AO Thiras cu scorul de 3-0
Volei Alba Blaj a câștigat turneul internațional Nomikeia, desfășurat la Santorini, după o victorie categorică în finala cu formația gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15).
Vicecampioana României a încheiat cu dreptul ultima repetiție înaintea startului oficial al sezonului. Ediția a 13-a a competiției i-a revenit echipei din „Mica Romă”, care a controlat autoritar finala și a avut emoții doar în setul al doilea, adjudecat la limită, 27-25.
În semifinale, Alba Blaj a furnizat o victorie importantă împotriva campioanei Greciei, Panathinaikos Atena, participantă în Liga Campionilor. Ardelencele s-au impus cu 3-2 (19-25, 25-12, 25-20, 21-25, 15-13), după un meci spectaculos, în care au revenit de la 0-1 și au preluat conducerea cu 2-1.
Elina Rodríguez, cu 21 de puncte, și Sabine Haewegene, autoare a 16 puncte, au fost principalele realizatoare ale Blajului. În statistica echipei au mai punctat Vittoria Piani – 14 puncte și Alexandra Botezat – 13 puncte.
În cealaltă semifinală, AO Thiras a eliminat-o pe Corona Brașov, scor 3-2, după ce formația română a condus cu 2-0 la seturi. În finala mică, Panathinaikos s-a impus în fața Coronei, care a încheiat turneul pe locul al patrulea.
Pentru Volei Alba Blaj urmează debutul în Divizia A1. Prima etapă este programată miercuri, 14 octombrie, la Constanța, partida fiind mutată la solicitarea formației oaspete.
Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16:30, la Tulcea, Alba Blaj va disputa Supercupa României împotriva celor de la CSO Voluntari. Duelul pune în joc primul trofeu al sezonului și reeditează rivalitatea ultimelor ediții.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



