Rămâi conectat

Actualitate

La fel ca şi în ediţia precedentă, Volei Alba Blaj şi CSM Târgovişte vor disputa finala mare a campionatului

Publicat

în

volei-alba-blaj-oct-2015Volei Alba Blaj şi-a aflat în această seară adversara din finala mare a campionatului feminin de volei, fază în care echipa din „Mica Romă” a acces în al doilea an consecutiv.

Echipa condusă de Darko Zakoc îşi va apăra titlul în faţa rivalei CSM Târgovişte, care a eliminat pe CSM Bucureşti (victorie cu 3-1, după ce a fost condusă cu 1-0, scor la „general” 3-2).

Formaţia din Târgovişte a produs singurul eşec al Blajului în acest sezon, în semifinalele Cupei României, de la Piatra Neamţ, când a revenit de la 0-2 şi a câştigat cu 3-2.

Primele două partide sunt prevăzute vineri, 22 aprilie, la ora 18.15, respectiv sâmbătă, 23 aprilie, la ora 15.00, fiind televizate pe Digi Sport. Următoarele două întâlniri sunt lângă Turnul Chindiei, săptămâna viitoare, miercuri, 27 aprilie şi joi, 28 aprilie (dacă mai este cazul). Dacă mai este nevoie, al 5-lea joc este programat, după Sărbătorile Pascale, miercuri, 4 mai, tot la Blaj.


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 49 de ani cercetată de polițiști, după ce i-a furat telefonul mobil unei minore, în timp ce se aflau la Baza de Agrement din Blaj

Publicat

în

Duminică, 21 iunie 2026, în jurul orei 17.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați de către o minoră, în vârstă de 14 ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil, în timp ce se afla în incinta unei baze de agrement.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au identificat persoana care ar fi sustras telefonul mobil, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Blaj.

Telefonul mobil a fost recuperat și predat tinerei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în vederea documentării întregii activități infracționale.


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 29 de ani din Blaj, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Municipiul Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 iunie 2026, de către Judecătoria Blaj.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 41 de ani din Blaj reținut de polițiști, după ce și-a agresat fizic soția și copii minori

Publicat

în

La data de 15 iunie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 15 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, și i-ar fi adresat injurii, pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în cursul zilei de 14 iunie 2026, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 13 ani, iar fiului său, în vârstă de 17 ani, i-ar fi adresat amenințări, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii au emis trei ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de familia sa.

În cursul zilei de azi, 16 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările sunt continuate.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj