Știri din zonă
Investiție de peste 4,5 milioane lei în reabilitarea Școlii Gimnaziale din Șona
Școala Gimnazială din Șona, construită în perioada interbelică, va fi reabilitată. Săptămâna trecută, administrația locală a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea școlii gimnaziale din Șona, un proiect care va susține, a spus primarul Teodor-Florin Mărginean, educația de calitate în comună.
Valoarea totală a investiției este de 4.602.144,03 lei, finanțată în proporție de 80,91% de către Administrația Fondului de Mediu (AFM) și 19,09% din bugetul comunei Șona.
„Lucrările vor începe curând și au termen de finalizare de 8 luni de la start. Această investiție este un angajament pentru un viitor mai bun pentru toți locuitorii”, a arătat primarul Teodor-Florin Mărginean.
Clădirea în care funcţionează în prezent Şcoala Gimnazială Şona a fost construită în perioada 1928-1930 şi a funcţionat până în 1948 ca şcoală confesională cu predare în limba germană. În anul 1948, şcoala cu bunurile ei au fost trecute în proprietatea statului, devenind şcoală de stat românească, păstrând secţia germană doar pentru clasele I-IV, iar din 1961 şi pentru clasele V-VIII.
Din anul 1990, în cadrul şcolii funcţionează numai clase cu predare în limba română. Din anul 2005, Şcoala Şona a devenit scoală coordonatoare, celelalte unităţi şcolare din comună fiind structuri ale Şcolii Gimnaziale Şona.
Prin decizia nr. 2541/07.03.2012 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România, imobilul şcolii a fost retrocedat Parohiei Evanghelice C.A. Şona, utilizatorul actual plătind chirie proprietarului 1.000 de lei/lună. În anul 2021, imobilul şcolii a fost cumpărat de la Parohia Evanghelică C.A. Şona de către Consiliul Local Şona, potrivit informaţiilor postate pe site-ul unităţii de învăţământ.
Știri din zonă
Bărbat de 50 de ani din Sâncel, reținut după ce și-ar fi agresat și amenințat soția. Polițiștii au emis un ordin de protecție
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Sâncel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru amenințare și violență în familie, după ce și-ar fi agresat fizic soția și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în cursul zilei de 28 octombrie 2026, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii între cei doi soți.
În vârstă de 56 de ani, femeia ar fi fost agresată fizic de soțul său, care i-ar fi adresat și amenințări cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.
În urma intervenției, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile. Prin acesta, bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
La data de 28 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie.
Știri din zonă
Drum comunal de peste 1,2 kilometri, modernizat la Crăciunelu de Sus
Un tronson de 1.205 metri din drumul comunal DC32, situat în satul Crăciunelu de Sus, comuna Cetatea de Baltă, urmează să fie modernizat printr-o investiție care prevede asfaltarea drumului, amenajarea a peste 1,3 kilometri de șanțuri și intervenții la cinci podețe.
Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 Tronsonul 2”. Potrivit deciziei, investiția nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul proiectului este Primăria comunei Cetatea de Baltă.
Ce lucrări sunt prevăzute
Proiectul vizează modernizarea unui tronson de drum comunal cu o lungime de 1.205 metri, amplasat parțial în intravilanul și parțial în extravilanul satului Crăciunelu de Sus. Obiectivul investiției este îmbunătățirea accesului locuitorilor și al operatorilor economici la infrastructura rutieră locală și județeană.
În cadrul lucrărilor, drumul va beneficia de o structură rutieră alcătuită dintr-un strat de beton asfaltic BA16 de 4 centimetri, un strat de beton asfaltic BAD 22.4 de 6 centimetri și un strat de piatră spartă împănată de 12 centimetri. De asemenea, este prevăzută reprofilarea pietruirii existente.
Pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale, vor fi amenajate șanțuri de pământ cu adâncimi cuprinse între 30 și 50 de centimetri. Lungimea totală a acestora va fi de 1.333,8 metri, dintre care 452,6 metri pe partea stângă a drumului și 881,2 metri pe partea dreaptă.
Cinci podețe, incluse în proiect
Investiția include și lucrări la podețele de pe traseu. Patru construcții existente, degradate sau colmatate, vor fi înlocuite ori reparate, iar un podeț nou va fi realizat pentru a asigura evacuarea apelor de pe platforma drumului către emisarii naturali.
Potrivit documentației, lucrările nu vor traversa cursuri de apă cadastrate sau necadastrate.
Anunțarea deciziei de încadrare reprezintă un pas în procedura de mediu, însă informațiile publicate nu precizează dacă au fost finalizate celelalte etape administrative, dacă a fost atribuit contractul de execuție sau când ar putea începe lucrările.
Știri din zonă
Minor de 15 ani din Cetatea de Baltă, condamnat la doi ani de închisoare, depistat și reținut de polițiști
Un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Cetatea de Baltă, a fost depistat și reținut de polițiști, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Blaj.
Potrivit IPJ Alba, măsura a fost pusă în aplicare la data de 27 octombrie 2026, de către polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei.
Mandatul fusese emis la data de 7 octombrie 2026, după ce minorul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tentativă la infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor.
După depistare, acesta a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, urmând să fie internat într-un centru educativ.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Actualitateacum 12 luni
Sfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | blajinfo.ro



