Administrație
Municipiul Blaj investește peste 32 de milioane de lei în mobilitate urbană: Park&Ride, depou pentru autobuze electrice și străzi modernizate
Municipiul Blaj va beneficia de o investiție de peste 32,5 milioane de lei pentru dezvoltarea unui coridor de mobilitate urbană verde, după semnarea contractului de finanțare prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.
Proiectul include construirea unui depou pentru autobuze electrice, a unei parcări de tip Park&Ride, amenajarea pistelor pentru biciclete și modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale.
Ce prevede proiectul de mobilitate urbană din Blaj
Proiectul „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride în Municipiul Blaj” are o valoare totală de 32.512.247,35 lei, dintre care 22,75 milioane de lei reprezintă finanțare europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 3,48 milioane de lei provin din bugetul de stat. Diferența este asigurată din bugetul local.
Implementarea investiției este prevăzută pe o perioadă de 42 de luni, până în iunie 2029.
Coridorul de mobilitate va fi amenajat pe traseul Strada Clujului – Strada Gheorghe Doja – Strada Avram Iancu – Depou, iar proiectul include și realizarea unei parcări de tip Park&Ride.
Printre principalele investiții se numără:
- modernizarea infrastructurii rutiere pe un traseu de 2,179 kilometri;
- amenajarea a 1,852 kilometri de piste pentru biciclete;
- instalarea a două totemuri pentru numărarea bicicliștilor și amplasarea a șapte rastele;
- amenajarea a opt stații de autobuz;
- construirea unui depou de 1.176 mp, cu capacitate pentru 10 autobuze;
- construirea unei parcări Park&Ride de 1.080 mp, cu 60 de locuri;
- achiziționarea unui autobuz electric cu o capacitate de 38 de pasageri;
- implementarea unui sistem inteligent de management al traficului;
- modernizarea iluminatului public pe Strada Clujului și reabilitarea a aproximativ 5.900 mp de trotuare.
Proiectul prevede și campanii de informare pentru promovarea transportului public, a mersului pe bicicletă și a deplasărilor nemotorizate, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.
Potrivit ADR Centru, beneficiarii direcți ai investiției sunt cei peste 20.000 de locuitori ai municipiului Blaj, dar și turiștii, navetiștii și persoanele care tranzitează orașul.
Administrație
Primăria Blaj supune consultării publice PUZ-ul pentru amenajarea malurilor râului Târnava Mare și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre
ANUNȚ PUBLIC privind consultarea publicului în cadrul procedurii de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”
Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, că întreaga documentație, așa cum este prevăzută de art.7 alin (13) din legea nr.52/2003, privind transparența decizională în admnistrația publică, cu modificările și completările ulterioare, poate fi consultată la sediul Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria Municipiului Blaj) din Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba – Compartimentul Urbanism, amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat al municipiului Blaj din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Blaj sau la Arhitectul Șef al Municipiului Blaj – Sorin-Nicolae Săbăduș sau pe pagina de internet a Municipiului Blaj: www.municipiulblaj.ro.
Luând act de faptul că documentația de urbanism a parcurs fără observații perioada de informare și consulare a publicului, 23.10.2026 – 09.11.2026, cât și faptul că la dezbaterea publică organizată pentru această perioadă nu s-a prezentat vreo persoană fizică sau juridică, persoanele interesate sunt invitate să transmită în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea: PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, până la data de 15.11.2026, la adresa Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Blaj (Primăria municipiului Blaj), Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, județul Alba, la nr. fax: (004) 0258710014, sau pe adresele de e-mail: primariablaj@primariablaj.ro sau sorin.sabadus@primariablaj.ro sau sergiustefanescu@yahoo.com.
Persoana desemnată din cadrul UAT- Municipiul Blaj, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care va primi propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate în legătură cu proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, este Sorin Nicolae Săbăduș – Arhitectul Șef al Municipiului Blaj.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ”, va fi supus aprobării Consiliului local al Municipiului Blaj în ședință de consiliu local din data de 16.11.2026.
PRIMAR, Gheorghe Valentin Rotar
SECRETAR GENERAL, Sergiu Ștefănescu
Administrație
Gheorghe Rotar anunță o amplă campanie de plantări la Blaj: 1.000 de arbori și arbuști
Primăria municipiului Blaj a demarat campania de toamnă pentru completarea și reamenajarea spațiilor verzi din oraș. În cadrul acestei acțiuni, administrația locală și-a propus să planteze aproximativ 1.000 de arbori, arbuști și plante ornamentale, profitând de condițiile meteorologice favorabile din această perioadă.
Primele intervenții au loc în zona barierei de la Câmpul Libertății, în apropierea blocurilor de locuințe, unde sunt plantați 150 de chiparoși pentru refacerea și completarea aliniamentului verde de pe strada Aurel Vlaicu.
Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, lucrările vor continua începând de mâine în toate zonele verzi ale orașului, unde vor fi completate spațiile rămase fără vegetație și înlocuite plantele care s-au uscat.
Edilul a precizat că acțiunea de plantare se desfășoară în fiecare toamnă, iar precipitațiile din ultimele zile oferă condiții favorabile pentru prinderea materialului săditor.
„Pentru a avea un oraș verde, așa cum ni-l dorim cu toții, este nevoie de consecvență, în special în ceea ce privește completarea golurilor din spațiile verzi și înlocuirea plantelor care s-au uscat. Trebuie să ținem cont și de schimbările condițiilor pedoclimatice din ultima perioadă”, a transmis Gheorghe Rotar.
Primarul a subliniat că administrația locală urmărește finalizarea lucrărilor și a intervențiilor planificate înainte de instalarea sezonului rece, astfel încât perioada de iarnă să găsească municipiul cu obiectivele programate realizate.
„Ne pregătim de sezonul rece și ne dorim ca această perioadă, în care lucrările vor fi mai puține sau aproape inexistente, să ne găsească cu toate obiectivele planificate realizate la zi. Investim în Blaj, investim în noi!”, a mai declarat primarul Gheorghe Rotar.
Administrație
Primarul Gheorghe Rotar anunță lucrări de modernizare pe strada Alexandru Borza din Blaj. Investiție de un milion de lei
Au început lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Alexandru Borza din municipiul Blaj. Proiectul vizează relocarea în subteran a canalizării pluviale, extinderea carosabilului și amenajarea unor noi locuri de parcare pentru locuitorii din zonă.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a anunțat că intervențiile se desfășoară pe un tronson de aproximativ 500 de metri, situat la una dintre principalele intrări în municipiu, pe direcția Mănărade și Cergău.
Potrivit edilului, carosabilul va fi lărgit cu aproximativ trei metri, iar pe partea opusă vor fi amenajate parcări destinate riveranilor. Totodată, rețeaua de canalizare pluvială va fi relocată în subteran, urmând ca la finalul lucrărilor să fie turnat un nou strat de asfalt pe întreaga suprafață.
Investiția se ridică la aproximativ un milion de lei și are ca obiectiv atât fluidizarea traficului rutier, cât și îmbunătățirea aspectului uneia dintre arterele importante de acces în municipiul Blaj.
Gheorghe Rotar a precizat că administrația locală își propune să finalizeze lucrările în acest an, în aproximativ două săptămâni, dacă condițiile meteorologice vor permite desfășurarea intervențiilor conform graficului estimat.
Prin această investiție, administrația locală urmărește să ofere o intrare modernizată și corespunzătoare în municipiul Blaj, similară celorlalte artere de acces reabilitate.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena
-
Actualitateacum 12 luni
Doi bărbați din Alba, care au spart o biserică din Copșa Mică și au sustras mai multe bunuri, identificați de un polițist din Blaj
-
Actualitateacum 10 luni
Surse: Decesul tinerei de 23 de ani din Blaj ar fi fost cauzat de o scurgere de gaze în locuință
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O tânără de 23 de ani din Blaj a decedat, după ce i s-ar fi făcut rău în propria locuință



