Sport
Final de campanie, cu o nouă victorie în Liga Campionilor: Vasas Obuda Budapesta 3-0

Gruparea din „Mica Romă” a repurtat a treia victorie în această ediție, a doua consecutivă la Sibiu, după un meci în care a avut probleme doar în primul set.
• Ioana Baciu – MVP, pentru a treia oară
La finele jocului, Ioana Baciu, căpitanul echipei Volei Alba Blaj, a fost desemnat MVP-ul întâlnirii, fiind pentru a treia oară în actuala ediiție când voleibalista cucerește respectivul premiu.
Iarăși o asistență numeroasă, peste 1600 de spectatori, au asistat la acest duel european, remarcându-se elevii de la Colegiul „HCC” din Abrud (admirabil atașamentul fanilor din Apuseni) dar și un grup de 8 suporteri maghiari. Darko Zakoc a mizat în formula de start pe Ramona Rus și Sanja Popovic, preferând să o menajeze pe Ioana Baciu.
Blajul a început ezitant confruntarea, Obudo conducând în prima parte a setului, până la 8-5. Campioana României a revenit în forță s-a distanțat la 17–10, însă a urmat o nouă perioadă oscilantă, fapt ce le-a permis adversarelor să revină, să egaleze la 20 și apoi să preia conducerea cu 22-20. Simțind pericolul, Zakoc a trimis-o în teren pe Ioana Baciu, mutarea ce a avut efect imediat, iar cu 4 puncte consecutive Blajul a închis setul în al cărui final a avut emoții.
În următorul parțial, campioana României a dominat categoric, după ce a ridicat nivelul, astfel că adversareel nu au mai ținut ritmul, iar diferența a fost una confortabilă. Pe aceleași coordonate s-a jucat și ultimul set, în care reprezentanta României a forțat doar atât cât era nevoie, scorul strângându-se la un moment dat la 15-13 și 17-17. Egalitatea a persistat puțin timp, Blajul fructificând a doua minge de meci pe care a avut-o
Ieșită din calculele luptei pentru accederea în sferturile de finală ale întrecerii continentale, reprezentanta României și-a propus să încheie onorabil parcursul continental, miza fiind clasarea pe locul secund al grupei. În decembrie, în capitala țării vecine, echipa din “Mica Romă” s-a impus cu scorul de 3-1, obținând întâiul succes în cadrul grupei D.
Este al doilea joc consecutiv pe propriul teren în Liga Campionilor pentru gruparea blăjeană, precedenta întâlnire fiind acum două săptămâni, 3-1 cu Nantes (ocupanta locului secund, cu 9 puncte). În acest moment, liderul Imoco Conegliano este sigur, cu 14 puncte, de accederea în etapa superioară, Volei Alba Blaj se plasează pe poziția a 3-a (cu șase puncte), iar Vasas este ultima, cu un singur punct (5 eșecuri), tot în această seară disputându-se, în Italia, Imoco Conegliano – Nantes.
Volei Alba Blaj: Femke Stoltenborg – Ramona Rus, Nađa Ninković, Bianka Buša, Maja Aleksić, Sanja Gamma – Silvija Popović (libero); au mai jucat: Aleksandra Cirović, Ioana Baciu , Sanja Gommans. Antrenor Darko Zakoc.
Volei Alba Blaj are 9 victorii (7 consecutive) din 10 dispute în 2020 (un singur eșec, în Italia) și traversează o perioadă încărcată în privința programului. Asta întrucât, după jocurile cu Dinamo București și Vasas Obuda Budapesta, urmează disputele din Divizia A1 cu Știința Bacău (sâmbătă, în deplasare) și CSM Târgoviște (acasă, miercuri, 26 februarie)
Sport
Când joacă Volei Alba Blaj în Divizia A1 și Supercupa României. FRV a anunțat programul primelor meciuri din sezonul 2026–2027
Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026, programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, sezonul urmând să înceapă la finalul acestei săptămâni.
Volei Alba Blaj va debuta în campionat miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18:00, în deplasare, împotriva formației CSM Constanța.
După partida de la Constanța, echipa din Blaj se va deplasa la Tulcea, unde va disputa primul meci pentru un trofeu în noul sezon. Volei Alba Blaj va întâlni CSO Voluntari în Supercupa României, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 16:30. Partida va fi urmată de confruntarea pentru Supercupa României la volei masculin.
Primul meci oficial disputat pe teren propriu de Volei Alba Blaj este programat sâmbătă, 24 octombrie 2026. În „Alba Blaj” Arena, formația pregătită de campioana României va primi vizita echipei Dinamo București, într-un duel important al începutului de sezon.
Sport
Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov
Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.
„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.
Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.
Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.
La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.
Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.
Sport
Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”
Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.
„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.
Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.
Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


