Sport
Faza a doua a Diviziei A1 se va disputa tot sub formă de turnee. Campioana Volei Alba Blaj va disputa trei meciuri pentru titlu, cu CSM Târgoviște

Primul duel direct va fi vineri, 19 martie, în cadrul turneului de la Tg. Mureș, în mijlocul unei săptămâni incendiare în care echipa din „Mica Romă” se bate pentru trofeul Cupei Challenge cu Yesilyurt Istanbul, în 17 martie, la Tg. Mureș, respectiv 24 martie, în capitala Turciei.
Pandemia de coronavirus a dus inevitabile la modificări din mers a sistemului competițional în voleiul din România. În loc de etape săptămânale, actuala ediție a Diviziei A1 se desfășoară sub formă de turnee, programate până la începutul lunii aprilie, 2-4, când este prevăzut al 6-lea turneu din retur. În mod normal, faza a doua a campionatului ar trebui să se dispute sub formă de play-off, în care să intre primele șase clasate după 22 de etape, cu păstrarea punctajului acumulat până în prezent.
Însă situația actuală face ca Federația Română de Volei să structureze cu totul altfel faza a doua. Astfel, FRV intenționează să aplice un alt sistem: să împartă echipele în trei grupe, 1-4, 5-8, 9-12, care să joace fiecare cu fiecare în alte două turnee (un total de șase meciuri). La un moment dat s-a vehiculat ideea să se pornească de la zero, în privința punctajului, conform ultimelor informații venite dinspre FRV, însă acest scenariu trimis cluburilor pentru a fi dezbătut nu a fost agreat astfel că se păstrează punctele strânse!
Ar fi o modalitate inedită de a stabili campioana, după ce, din ediția 2016/ 2017 s-a trecut la actualul sistem (ce a înlocuit disputele eliminatorii din sferturi, semifinale și finală). O asemenea decizie nu schimbă substanțial datele problemei în ceea ce privește lupta pentru titlu, punând mult mai multă adrenalină. Duelul din 19 martie, de la Tg. Mureș, dintre rivalele Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște, ar avea în atari condiții o miză uriașă, aceea a ocupării primei poziții la finele sezonului regular, fapt ce ar oferi formației respective dreptul să găzduiască, dacă își dorește, unul dintre cele două turnee devenite decisive. În acest moment, lucrurile par clare în privința “careului de ași”: Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște – câte 48 de puncte, Dinamo – 36, CS Medgidia – 32, la distanță de Știința Bacău (locul 5), cu 26 de puncte.
Până în prezent, cele două pretendente la trofeul intern și-au împărțit succesele: CSM Târgoviște a învins, în noiembrie, 3-2 în Divizia A1, iar Volei Alba Blaj și-a luat revanșa în februarie, în semifinalele Cupei României, victorie cu 3-1.
Sport
Când joacă Volei Alba Blaj în Divizia A1 și Supercupa României. FRV a anunțat programul primelor meciuri din sezonul 2026–2027
Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026, programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, sezonul urmând să înceapă la finalul acestei săptămâni.
Volei Alba Blaj va debuta în campionat miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 18:00, în deplasare, împotriva formației CSM Constanța.
După partida de la Constanța, echipa din Blaj se va deplasa la Tulcea, unde va disputa primul meci pentru un trofeu în noul sezon. Volei Alba Blaj va întâlni CSO Voluntari în Supercupa României, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 16:30. Partida va fi urmată de confruntarea pentru Supercupa României la volei masculin.
Primul meci oficial disputat pe teren propriu de Volei Alba Blaj este programat sâmbătă, 24 octombrie 2026. În „Alba Blaj” Arena, formația pregătită de campioana României va primi vizita echipei Dinamo București, într-un duel important al începutului de sezon.
Sport
Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov
Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.
„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.
Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.
Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.
La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.
Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.
Sport
Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”
Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.
„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.
Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.
Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


