Actualitate
Ediția din acest an a Blaj aLive va beneficia de un buget de aproape 500.000 de euro

”Cei care sunt preocupați de industria muzicală știu că Manu Chao nu este un nume tocmai ieftin, la fel nu sunt nici cei de la Sunrise”, a precizat directorul festivalului în cadrul unei conferințe de presă, explicând apoi că dincolo de onorariile efective ale formațiilor foarte mult costă transferul lor, biletele de avion, cazările, mesele, producția efectivă etc. Codruța Vulcu a spus că prețul biletelor și al abonamentelor este mic și că sunt așteptați cel puțin 10.000 de oameni în fiecare zi.
Cei care s-au hotărât să vină cu cortul vor putea campa începând de joi de la ora 12.00 și își vor putea strânge lucrurile până duminică la ora 12.00. Biletele sunt disponibile la prețul de 50 de lei pentru fiecare zi, 140 de lei pentru abonament cu preț camping și 90 de lei abonamentul pentru toate zilele de festival.
Câmpia Libertății este un loc foarte bun pentru organizarea unui festival, a mai spus Codruța Vulcu. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a precizat că amplasamentul ar putea găzdui un eveniment de 50.000 de persoane.
Consiliul județean Alba și Primăria municipiului Blaj alocă câte 30.000 de euro pentru realizarea acestui festival.
”De la an, la an, s-au făcut pași importanți. Suntem în asociere, trei parteneri: unul mare, doi mai mici. Promotorul, sufletul principal, inițiatorul proiectului este Bosch Rexroth. Printre parteneri se numără Consiliul județean și Primăria municipiului Blaj. Prin Blaj aLive punem în valoare Câmpia Libertății pentru că, în general, celelalte manifestări erau doar de interes local, nu erau de interes național sau internațional. Pentru Blaj, acest festival, este o oportunitate extraordinară. Eu cred că este un parteneriat public-privat eficient și corect, la nivel relațional. Pentru oamenii din Blaj și pentru agenții economici mă gândesc că este ca un ”boom”. Știți foarte bine, noi avem o mare problemă cu ceea ce înseamnă spațiile de cazare, dar, de la an, la an se vor inaugura pensiuni. Agenții economici se mișcă în funcție de direcția pe care o ia orașul (…) De la an, la an, mă simt un primar mult mai fericit când văd că lucrurile încep să se lege. Sperăm ca Blajul să fie iar o emblemă națională, regională cred că este deja”, a spus Gheorghe Valentin Rotar.
Președintele Consiliului județean Alba, Ion Dumitrel, a felicitat inițiatorul evenimentului, Bosch Rexroth, precizând că este un proiect cultural foarte important pentru această zonă a României.
Pregătirile de pe Câmpia Libertății au intrat în linie dreaptă, iar fanii muzicii sunt așteptați să se bucure de show-urile lui Manu Chao, Matisyahu, Sunrise, Avenue, UNKLE Sounds, Acid Pauli și mulți alții.
Blaj aLive le-a pregătit tuturor celor dornici de distracție și muzică bună un program special gândit pentru toate gusturile: în timpul zile, publicul se poate relaxa cu momente de lectură, jocuri și concursuri, în zona Cărturești sau poate asculta muzica Astronaut Kru sau Audio Fort.
Seara, artiștii de pe Freedom Stage se vor întrece în a oferi cel mai bun show pentru public: vineri seara va concerta Ouzo Bazooka, Subcarpați, Sunrise Avenue, Matisyahu. Distracția se va muta pe scena electro unde vor mixa UNKLE Sounds, Acid Pauli și Let the Machines Do the Work. Sâmbătă, distracția continuă cu Coma, Guess Who, Șuie Paparude, Dubioza Kolektiv și se va încheia cu Manu Chao. După miezul nopții, petrecerea continuă la Scena Electro cu o petrecere by Kompakt Label.
Actualitate
Tânăr din Blaj, trimis în judecată după ce ar fi furat două biciclete din același bloc
Un tânăr din Blaj a fost trimis în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat că ar fi furat două biciclete din rastelul unui bloc, în seri consecutive. Printr-o încheiere din 9 octombrie 2026, Judecătoria Blaj a constatat legalitatea sesizării instanței și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit rechizitoriului, primul furt ar fi avut loc în seara de 10 septembrie 2025. Tânărul ar fi observat mai multe biciclete într-un rastel metalic din fața unui bloc, ar fi îndepărtat sistemul antifurt al uneia dintre ele și ar fi plecat cu bicicleta unei locatare. Proprietara a constatat dispariția în dimineața următoare.
Acuzarea susține că, în seara de 11 septembrie, acesta s-ar fi întors la același rastel și ar fi furat o a doua bicicletă, marca RockRider, aparținând unei alte locatare. Dispariția a fost sesizată a doua zi.
Polițiștii au găsit ambele biciclete pe 17 septembrie 2025, la locuința tânărului din Blaj. Bunurile au fost recuperate și restituite proprietarelor, care au renunțat la pretențiile civile după recuperarea acestora.
Potrivit încheierii, inculpatul și-a recunoscut fapta și și-a exprimat regretul. Acesta nu are antecedente penale. Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar instanța urmează să analizeze acuzațiile în cadrul procesului.
Actualitate
Tânăr de 19 ani, reținut pentru furturi dintr-un hipermarket din Blaj
Un tânăr de 19 ani din Blaj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.
Potrivit polițiștilor, acesta ar fi sustras produse alimentare și băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din municipiu, în 22 septembrie și în seara zilei de 8 octombrie. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1.000 de lei.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor. Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Actualitate
Acțiune de ordine publică la Blaj: peste 80 de persoane verificate și amenzi de 8.211 lei
Polițiștii din Blaj, împreună cu jandarmi, au desfășurat vineri, 9 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona specială de siguranță publică.
În intervalul orar 18.00–21.00, au fost verificate peste 80 de persoane și mai mult de 40 de autovehicule, inclusiv prin aplicația eDAC. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.211 lei, și au efectuat testări pentru depistarea consumului de alcool sau alte substanțe.
Patru persoane au fost conduse la sediul poliției. De asemenea, 12 persoane implicate în situații conflictuale asociate violenței domestice au fost consiliate.
Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor care afectează ordinea publică și siguranța cetățenilor.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


