Rămâi conectat

Sport

După ce a sărbătorit câștigarea celui de-al IV-lea titlu Volei Alba Blaj dorește să câștige și Cupa României

Publicat

în

Volei Alba Blaj a sărbătorit ieri, în Sala „Timotei Cipariu” cucerirea celui de-al IV-lea titlu național, festivitatea de premiere și înmânarea trofeului având loc la finalul întâlnirii cu CSM Lugoj (scor 3-1), din ultima etapă a sezonului, declanșându-se sărbătoarea în „Mica Romă” după această performanță a echipei blăjene, cea mai bună formație din istoria județului.

Pe termen scurt, Volei Alba Blaj își propune să reușească eventul, respectiv să câștige Cupa României săptămâna viitoare, la Final Four-ul de la Alexandria, dar și să-l convingă pe Darko Zakoc, artizanul tuturor rezultatelor de senzație realizate de gruparea din Blaj, să continue colaborarea, iar în perspectiva sezonului viitor se dorește câștigarea iarăși câștigarea trofeelor interne, dar și ieșirea din grupele Champions League.

„Trăim satisfacția unui sezon reușit, am readus titlul acasă, la Blaj. Suntem susținuți de un județ întreg, s-a format un fenomen, iar anul viitor vom lupta pe toate planurile. Am început discuțiile cu marele nostru antrenor Darko Zakoc și așteptăm un răspuns până în 20 mai. Cum să nu dorești continuitate pe banca tehnică, câtă vreme Darko este, raportat la rezultatele din ultimii 5 ani, în primii 2-3 antrenori din lume?”, a precizat primarul Gheorghe Rotar.

• Darko Zakoc: „Inima mă îndeamnă să rămân”

Tehnicianul sârb a anunțat că intenționează să rămână la Volei Alba Blaj, echipă pe care a condus-o în ultimele 5 sezoane, cu 4 titluri naționale și o Cupă a României, dar și două finale europene disputate în ultimii ani, Liga Campionilor în 2018 și Cupa CEV – în acest an. „Discuția este deschisă și sunt mulțumit că se dorește continuarea colaborării. Pe de altă parte, eu sunt de cinci ani aici, am câștigat tot ceea ce e posibil, am fost în finalele celor mai importante competiții europene, unde cred că am făcut minuni. E foarte greu ca în fiecare an să te lupți pentru toate aceste obiective, iar oamenii deștepți știu când trebuie să plece. E posibil să nu fiu deștept, dacă ar decide creierul probabil că aș pleca, dar la mine inima este mai tare acum”, a explicat Darko, discursul său referindu-se și la adjudecarea celui mai important trofeu: “fiecare titlu câștigat are specificul lui, iar cel din acest an nu a fost ușor de obținut. A fost un sezon cu bune și cu rele, am avut și oscilații în joc. Cred că ultimul meci de la București cu CSM a fost decisiv pentru titlu, iar ce a urmat a fost doar confirmarea acestui fapt. Sperăm să câștigăm și Cupa României”.

• Marina Vujovic, cea mai titrată jucătoare a Blajului

Libero-ul Marina Vujović a devenit cea mai titrată jucătoare din istoria clubului CSM Volei Alba Blaj, și poate deveni, prin acest al treilea titlu personal cucerit la Blaj, cetățean de onoare al municipiului, la fel ca antrenorul Darko Zakoc și voleibalista Adina Salaoru, în urmă cu doi ani. “Blajul este a doua mea casă, cu siguranță, iar Volei Alba Blaj este, după Steaua Roșie Belgrad, cea mai importantă echipă din cariera mea. Nu există cuvinte care să poată descrie ceea ce simt acum, Acest titlul este foarte special și cred că este cel mai important din carieră, mai ales după ceea ce s-a întâmplat anul trecut (n.r. când jucătoarea a suferit o accidentare foarte gravă)”, a spus Marina. “Există un sentiment de fericire, am muncit mult și cred că obiectivul sezonului este îndeplinit”, a spus căpitanul Nneka Onyejekwe.


Sport

Vicecampioana României, debut cu dreptul în noua ediție a Diviziei A1: CSM Constanța – Volei Alba Blaj 0-3

Publicat

în

Volei Alba Blaj a debutat cu o victorie categorică în noul sezon al Diviziei A1 la volei feminin. Formația din „Mica Romă” s-a impus în deplasare, în fața echipei CSM Constanța, cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-21), în prima etapă a campionatului.

Partida a durat 76 de minute, raportul așilor a fost 5-1 în favoarea oaspetelor, iar al blocajelor 8-5 pentru Constanța. Cele mai multe puncte le-au strâns Elina Rodriguez – 18, Sabine Haewegene – 15, respectiv Jada Burse – 13. Volei Alba Blaj: Borrero Moreno – 5 puncte, Elina Rodriguez – 18, Ana Trcol – 6, Vittoria Piani – 10, Sabine Haewegene – 15, Alexandar Botezat – 6, Diana Vereș (l); în lot Bianca Grama, Kristina Bezman, Radosina Marinova, Ioana Mănăilă, Nelmaira Valzes, Anja Mezej (l)

Succesul de la Constanța reprezintă un început încurajator de sezon pentru formația ardeleană, care își îndreaptă acum atenția către primul obiectiv important al toamnei.

Sâmbătă, de la ora 16:30, la Tulcea, Volei Alba Blaj va întâlni campioana CSO Voluntari, în Supercupa României. Cele două echipe se vor lupta pentru primul trofeu al sezonului, într-un duel care se anunță mult mai solicitant pentru formația din Blaj.


Citește mai mult

Sport

Guillermo Naranjo Hernandez, antrenor Volei Alba Blaj: „Avem experiența care ne-a lipsit sezonul trecut”

Publicat

în

Volei Alba Blaj începe sezonul 2026/2027 cu un lot înnoit și cu obiective ambițioase. Antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez spune că echipa are potențial și consideră că plusul de experiență față de sezonul trecut ar putea conta în meciurile decisive.

Blajul a transferat 11 jucătoare. Din lotul precedent au rămas doar Piani, Vereș, Trcol și Grama. Pentru debutul oficial, Ksenia Oprya nu este încă disponibilă, fiind în așteptarea formalităților pentru viză, iar Malachias este accidentată. În ultimul moment, echipa a adus-o pe coordonatoarea Kristna Besman, din Azerbaidjan.

„Echipa este nerăbdătoare și entuziasmată să înceapă sezonul. Avem mult potențial, însă la antrenamente nu am avut cu adevărat ocazia să-l demonstrăm, pentru că nu am avut lotul complet”, a declarat tehnicianul, într-un interviu publicat de club. El a adăugat că echipa se pregătește cu multă concentrare pentru cele două partide importante din deplasare.

Naranjo Hernandez consideră că experiența acumulată poate face diferența în momentele cu presiune ridicată. „Cred că anul acesta avem acea experiență care ne-a lipsit în sezonul trecut”, a spus antrenorul.

Primul obiectiv al sezonului este Supercupa României, trofeu pe care Volei Alba Blaj îl va disputa din nou în compania formației CSO Voluntari. „Suntem bucuroși că avem o nouă șansă de a încerca să cucerim primul trofeu al sezonului. CSO Voluntari este o echipă foarte bună, care se va lupta din nou pentru trofee în România”, a afirmat acesta.

În etapa a doua, Blajul va întâlni Dinamo, în primul meci disputat pe teren propriu. Antrenorul se așteaptă la un adversar mai puternic decât în sezonul trecut, dar mizează pe avantajul oferit de propria sală. „Vom fi pregătiți și vom încerca să dăm tot ce avem mai bun”, a încheiat Guillermo Naranjo Hernandez.


Citește mai mult

Sport

Kristina Besman, noua coordonatoare a Volei Alba Blaj

Publicat

în

Volei Alba Blaj începe miercuri, 14 octombrie 2026, parcursul în noul sezon al Diviziei A1. Formația ardeleană joacă în deplasare cu CSM Constanța, de la ora 18:00, înaintea duelului pentru Supercupa României, programat sâmbătă, la Tulcea, împotriva campioanei CSO Voluntari.

Partida de la Constanța a fost mutată pentru ca Blajul să rămână în Dobrogea înaintea confruntării din Supercupă, care va începe la ora 16:30. Cele două echipe, rivale în ultimii ani, se vor întâlni din nou pentru un trofeu.

Blajul a transferat-o pe Kristina Besman, coordonatoare în vârstă de 30 de ani, cu o înălțime de 1,84 metri și titulară a naționalei Azerbaidjanului. Sosirea sa vine în contextul în care Kenya Malachias urmează să fie operată la genunchi și va lipsi în perioada următoare.

Besman a evoluat în ultimele două sezoane în Rusia, la Omichka Omsk. În carieră, a mai jucat pentru Azerrail Baku, Azeryol Baku și Telekom Baku, în Azerbaidjan, pentru LP Viesti, în Finlanda, și pentru Tulitsa Tula și Yenisey Krasnoyarsk, în Rusia.

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez se așteaptă la un meci dificil în fața formației din Constanța și le-a cerut elevelor sale să rămână concentrate, fără să se lase distrase de apropiata Supercupă.

„CSM Constanța este o echipă foarte dificilă, care practică un volei de calitate. Joacă rapid și are voleibaliste bune pe banca de rezerve, pe toate posturile. În plus, este întotdeauna foarte greu să joci la Constanța. Trebuie să rămânem concentrate și să luăm fiecare meci în parte”, a declarat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez.

Blajul vizează toate trofeele interne în noul sezon și își propune, totodată, un parcurs cât mai lung în Cupa CEV. Antrenorul consideră că echipa are mai multă experiență decât în stagiunea precedentă.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj