Rămâi conectat

Știri din zonă

Doi bărbaţi din Veseuş, care au agresat doi concetăţeni, au distrus un autoturism şi au provocat scandal în faţa unui magazin, reținuți de polițiști

Publicat

în

În noaptea de 26/27.07.2017, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de S.G., de 45 de ani şi  V.C., de 23 de ani, ambii din localitatea Veseuşi, comuna Jidvei.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 26 iulie, în timp ce se aflau în zona unui magazin din Veseuşi, au avut un conflict spontan cu doi bărbaţi, de 37 şi 24 de ani, în timpul căruia i-au agresat, au tulburat liniştea publică şi au lovit un autoturism ce aparţine uneia dintre victime.

Cele două victime au fost transportate la spitalul din Blaj unde au primit îngrijiri medicale şi au rămas sub supraveghere.

Pe numele celor doi agresori a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „distrugere” şi „lovire sau alte violențe”.

 Aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Știri din zonă

Luni, 1 iunie 2026: Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, va deveni cetățean de onoare al comunei Valea Lungă

Publicat

în

Consiliul Local al Comunei Valea Lungă a aprobat, la mijlocul lunii mai 2026, un proiect de hotărâre privind conferirea titlului de cetățean de onoare al comunei cosmonautului Dumitru Prunariu.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul comunei Valea Lungă, Dan Aldea. Titlul îi va fi decernat luni, 1 iunie 2026, în cadrul unei festivități programate de la ora 11.00 la Cîminul Cultural Valea Lungă.

Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, este și cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia.

Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în luna mai a anului 1981, un zbor spațial de 8 zile la bordul navei spațiale Soyuz-40 și al stației spațiale Saliut-6, devenind al 103-lea om în spațiul cosmic. În cadrul misiunii cosmice a efectuat numeroase experimente științifice.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul anulat pe o stradă din Alba Iulia

Publicat

în

Miercuri, 27 mai 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos.

În după-amiaza zilei de 27 mai 2026, în jurul orei 18.50, polițiștii au oprit, pentru control, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 62 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatul are anulat dreptul de conducere.

Cercetările sunt continuate.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Un autoturism s-a izbit de un cap de pod

Publicat

în

Pompierii militari din Blaj au fost solicitați să intervină, duminică seară, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier petrecut pe DJ 107, între Blaj și Jidvei, după ce un autoturism s-a izbit de un cap de pod.

„Stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe DJ 107, între Blaj și Jidvei. Este vorba despre un autoturism care ar fi intrat într-un cap de pod, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj