Rămâi conectat

Sport

Derby-ul „orgoliilor” adjudecat fără emoții, de către campioană: Volei Alba Blaj – Dinamo București 3-0

Publicat

în

volei-alba-blaj-dinamo-oct-2016Volei Alba Blaj s-a impus  de o manieră autoritară astăzi, în Sala „Timotei Cipariu”, în eternul derby al orgoliilor, cu Dinamo București, scor 3-0 (25-15, 25-16, 25-23).

A fost a treia victorie la rând obținută de campioana ultimelor două ediții, iar Dinamo a înregistrat primul eșec al stagiunii. În Sala „Timotei Cipariu” n-a mai existat atâta înverșunare ca în anii anteriori, la disputele fierbinți cu Dinamo, dar Blajul le-a servit o lecție de volei oponentelor.

Partida a însemnat un marș categoric al elevelor lui Darko Zakoc ce s-au impus în minimum de seturi posibile. Partida a fost trasă parcă la indigou cu cea din ianuarie, tot la Blaj, când a fost, la fel, 3-0, fără replică! „Diferența nu e aceasta din teren. Echipa mea s-a speriat puțin de adversar, ceea ce a jucat în primele două seturi nu reprezintă fața reală a echipei noastre. Avem echipă ma bună decât anul trecut”, a precizat Branko Gajic.

• Duelul orgoliilor, fără emoții în primele douuă seturi

Dialogul la distanță între antrenorii sârbi Darko Zakoc și Branko Gajic (actualul și fostul antrenor al Blajului) a fost unul fără istoric. Campioana și-a arătat clasa, primul set fiind o simplă formalitate, cu gruparea din „Mica Romă” mereu în prim plan, deși la fileu s-a aflat Leticia Boscacci, o fostă echipieră a Blajului.

În al doilea set, tot Blajul a dominat categoric, având mereu un avantaj liniștitor, trupa lui Zakoc controlând fără emoții disputa, spre disperarea omologului său, Gajic, antrenor primit cu aplauze în „Timotei Cipariu”.

• Moment dificil în setul al treilea

Relaxarea le-a cuprins apoi pe campioane, iar Dinamo a început mai bine al treilea set, când a avut un ușor avantaj: 6-3. A fost un simplu foc de paie, întrucât Blajul și-a recăpătat respirația firească și a făcut 5 puncte la rând, ajungându-se la 8-6 la primul time-out tehnic. Totuși vizitatoarele au egalat la 12 și s-a mers cap la cap, cu ușor avans al gazdelor, ce au avut totuși inițiativa: 16-13. Dinamo nu a cedat prea ușor, a ținut aproape, s-a agățat de meci, fiind 19-18,  20-19 și 21-20. Ba mai mult, Dinamo a preluat inițiativa, producând emoții în tribune, meciul încingându-se când oaspetele au ajuns la 23-21. Zakoc a slocitat timp-out, mizează și pe Lazic, sala s-a trezit și favoritele au întors tabela!

În următoarea rundă, Volei Alba Blaj joacă sâmbătă, tot pe propriul teren, cu CSM Lugoj.

Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic, Samara Rodrigues de Almeida, Nada Ninkovic, Nneka Onyejekwe, Adina Salaoru, Tatsiana Markevich, Marina Vujovic; a mai jucat Rebecka Lazic; Ana Grbac, Ana Maria Berdilă, Dubravka Djuric; Martina Samadan (n-a prins lotul Carmen Dârnescu)

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Sport

Campioana, calificare în finala Diviziei A1: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj s-a calificat, miercuri, în finala Diviziei A1, după 3-0 (25-17, 25-18, 25-23) acasă cu Corona Brașov, în al treilea meci al semifinalei întrecerii interne

În ultimul set s-a remarcat punctul realizat de libero-ul Diana Vereș, o situație rară lângă fileu. Un succes clar, spre deosebire de precedentele întâlniri, unele dramatice, încheiate cu 3-2 pentru gazde.

Partida a durat 77 de minute, iar cele mai multe puncte le-au realizat, iar Vittoria Piani și Ioana Baciu (câte 17), respectiv Evilania Martinez – 14.

Campioana din „Mica Romă” își va apăra titlul, fiind pentru al 12-lea an consecutiv în care „mândria Albei” se bate pentru trofeul suprem, cucerit de 8 ori.

Rivala CSO Voluntari este echipa cu care Volei Alba Blaj se va bate pentru supremație în ediția 2025/2026, întâlnindu-se echipele care și-au împărțit titlurile în ultimele 3 ediții.

Cu formația din Ilfov, Volei Alba Blaj s-a duelat de 7 ori, în 4 competiții diferite, Supercupa României, Divizia A1, Cupa României (semifinale) și Cupa CEV (semifinale), scorul general fiind de 5-4 pentru echipa lui Caprara.

Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din 5 întâlniri, în 19 și 20 aprilie (primele două la Blaj), 25 și 26 aprilie (la Voluntari) și 3 mai dacă se va ajunge la meciul decisiv.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Echipa din Mica Romă, înfrângere pe terenul penultimei clasate: Timișul Șag – CIL Blaj 1-0 (0-0)

Publicat

în

CIL Blaj a pierdut vineri la limită, meciul disputat pe terenul penultimei clasate, Timișul Șag, scor 0-1 (0-0), în urma unui meci foarte slab. După acest rezultat timișenii au trecut în clasamet de CSU Alba Iulia și s-au apropiat la doar 2 puncte de blăjeni.

Unicul gol a fost marcat de Mihăescu (73), care aduce 3 puncte imense pentru bănățeni (Păduraru s-a accidentat în minutul 51 și a fost înlocuit între buturi de R. Damian).

Timișul Șag speră în evitarea retrogradării, după ce a părăsit penultima poziție, preluată acum de CS Universitar Alba Iulia (cu meci direct pe „Pielarul”, un derby al disperării).

O ocazie imensă de a egala a fost ratată de Bejan, iar formația din „Mica Romă” a plecat cu mâna goală… CIL Blaj se prezintă cu un punct în ultimele 3 etape, fără a înscrie!

Ultimul succes, în 20 martie, acum 3 săptămâni, a fost acasă, în penultima rundă a sezonului regular, 2-1 cu… Timișul Șag! De asemenea, ultimul punct extern obținut pe teren de blăjeni a fost tot la Șag (1-1, în 24 octombrie 2025), dar de data aceasta s-a consemnat o înfrângere la limită.

• Au evoluat formațiile:

Timișul Șag: Ungureanu – Miclăuş, Nicolescu, Fridrich, Făgărăşanu – cpt. Micşa, Olaru, Boariu, Ivanovici, Mihăescu şi Bădăuţă. Rezerve: Foris – Purdescu, Stupu, Minda, Lazăr, Popa, Bratu, Viaşu, Gârlonţa. Antrenor: Cristian Gălan.

CIL Blaj: Păduraru (51, R. Damian) – Vodă, R. Popa, Jica/ cpt., Boldea (85, Maghiari), C. Cristea (85, Alves), Micu-Cristea, Bejan (81, Roșca), Tineiu, Ntim (61, Macarie), Gallini; Rezerve: R. Damian, Csiki, F. Istrate, Cîrstean. Antrenor: Daniel Tătar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Sport

Echipa din „Mica Romă”, eșec în returul semifinalei Diviziei A1: Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a pierdut 2-3, în deplasare, cu Corona Brașov, în al doilea meci din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, iar calificarea în ultimul act se va decide miercuri, 15 aprilie 2026, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00.

Iarăși duel spectaculos între Ioana Baciu – 29 de puncte și Vittoria Piani – 27, la vizitatoare neevoluând Viktoria Trcol. Până la setul decisiv, se părea că istoria se repetă, comparativ cu primul meci, când Bajul a remontat de la 0-2 și a câștigat. La fel au stat lucrurile și în retur, când Blajul a revenit de la 0-2, a egalat, dar a cedat, 15-13!!!

Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2 (25-16, 25-21, 18-25, 20-25)

În primul set, campioana a fost de nerecunoscut, Corona controlând autoritar disputa, 12-4 (7 puncte succesive) și 19-8 fiind diferențele categorice înregistrate. Degringolada a continuat și în al doilea parțial, cu brașovencele tot la timonă: 17-8 (cu o altă serie de 5 puncte la rând), iar pentru Blaj lucrurile erau în picaj maxim. Corona avea 2-0 la seturi fiind la un set de a învinge, a egala scorul la general și a relansa lupta pentru calificarea în finală! Vizitatoarele, aflate cu cuțitul la os, și-au ridicat nivelul și au reușit să se impună în al treilea set, prelungind suspansul, asta și pe fondul înlocuirilor, cu Grama și Martinez lângă fileu. Se repetă scenariul din precedentul duel direct, când echipa din „Mica Romă” a remontat spectaculos, a reușit să egaleze și să împingă disputa în tie-break. În decisiv, Blajul a avut 6-3 și 8-6, dar a urmat o cădere și s-a ajuns la 11-9 și 12-10, 13-11, pentru Corona, într-un final încins, vizitatoarele anulând o minge de meci, dar au pierdut, după 126 de minute de joc

Al treilea meci consecutiv de 5 seturi disputat de deținătoarea titlului.

Istoria nu s-a repetat, iar Corona relansează lupta pentru ultimul act, după o confruntare spectaculoasă. Și în cealaltă semifinală este egalitate, după ce Dinamo a învins CSO Voluntari, în minimum de seturi, toate 25-22.

Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din cinci întâlniri, astfel: 18, 19, 25, 26 aprilie și 3 mai (dacă se va ajunge la meciul decisiv).

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Blaj Info și pe GOOGLE NEWS

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj