Sport
Darko Zakoc, după calificarea Volei Alba Blaj în trurul III preliminar al Champions League: „La nivelul jocului sunt probleme și oscilații”

“Sunt mulțumit de calificare, am trecut acest obstacol, ca rezultat e OK, dar la nivelul jocului sunt probleme. Avem nevoie de răbdare și muncă, însă suntem în mijlocul unui program încărcat, nu avem timp să ne plângem. Sunt oscilații în evoluție, perioade bune, dar și negre, serviciul nu este la nivelul care trebuie, există probleme și în atac, în cazul unei preluări negative”, a declarat, la finele jocului retur, antrenorul Darko Zakoc.
Pentru a ajunge pentru al 4-lea an la rând în grupele Champions League, reprezentanta României trebuie să depășească pe Allianz MTV Stuttgart, vicecampioana Germaniei, o dublă mult mai dificilă decât aceasta cu vicecampioana Cehiei, meciurile fiind programate în 7 și 13 noiembrie, primul joc pe teren propriu.
La fel ca și în Cehia, Ioan Baciu s-a dovedit MVP-ul întâlnirii europene, având 16 puncte realizate în jocul câștigat cu 3-0 de Volei Alba Blaj. “Am pregătit mult mai bine acest meci, am avut parte și de sprijinul suporterilor și sperăm să fie din ce în ce mai bine”, a spus internaționala venită de la rivala CSM București. “Suntem la faza în care încercăm să ne cunoaștem, să ne dăm seama ce putem oferi fiecare pentru echipă, am avut și problemele din presezon cu ridicătoarele și cred că s-a văzut asta în jocul nostru. Mă bucur că am cîștigat, că am trecut în faza următoare, acesta era și obiectivul nostru și cred că vom arăta mai bine în viitor. Am avut parte de un public extraordinar și le mulțumesc pentru susținere”, a spus Sonja Newcombe, a doua jucătoare, ca și număr de puncte realizate, 12, din efectivul blăjean.
Sport
Campioana, calificare în finala Diviziei A1: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-0
Volei Alba Blaj s-a calificat, miercuri, în finala Diviziei A1, după 3-0 (25-17, 25-18, 25-23) acasă cu Corona Brașov, în al treilea meci al semifinalei întrecerii interne
În ultimul set s-a remarcat punctul realizat de libero-ul Diana Vereș, o situație rară lângă fileu. Un succes clar, spre deosebire de precedentele întâlniri, unele dramatice, încheiate cu 3-2 pentru gazde.
Partida a durat 77 de minute, iar cele mai multe puncte le-au realizat, iar Vittoria Piani și Ioana Baciu (câte 17), respectiv Evilania Martinez – 14.
Campioana din „Mica Romă” își va apăra titlul, fiind pentru al 12-lea an consecutiv în care „mândria Albei” se bate pentru trofeul suprem, cucerit de 8 ori.
Rivala CSO Voluntari este echipa cu care Volei Alba Blaj se va bate pentru supremație în ediția 2025/2026, întâlnindu-se echipele care și-au împărțit titlurile în ultimele 3 ediții.
Cu formația din Ilfov, Volei Alba Blaj s-a duelat de 7 ori, în 4 competiții diferite, Supercupa României, Divizia A1, Cupa României (semifinale) și Cupa CEV (semifinale), scorul general fiind de 5-4 pentru echipa lui Caprara.
Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din 5 întâlniri, în 19 și 20 aprilie (primele două la Blaj), 25 și 26 aprilie (la Voluntari) și 3 mai dacă se va ajunge la meciul decisiv.
Sport
Echipa din Mica Romă, înfrângere pe terenul penultimei clasate: Timișul Șag – CIL Blaj 1-0 (0-0)
CIL Blaj a pierdut vineri la limită, meciul disputat pe terenul penultimei clasate, Timișul Șag, scor 0-1 (0-0), în urma unui meci foarte slab. După acest rezultat timișenii au trecut în clasamet de CSU Alba Iulia și s-au apropiat la doar 2 puncte de blăjeni.
Unicul gol a fost marcat de Mihăescu (73), care aduce 3 puncte imense pentru bănățeni (Păduraru s-a accidentat în minutul 51 și a fost înlocuit între buturi de R. Damian).
Timișul Șag speră în evitarea retrogradării, după ce a părăsit penultima poziție, preluată acum de CS Universitar Alba Iulia (cu meci direct pe „Pielarul”, un derby al disperării).
O ocazie imensă de a egala a fost ratată de Bejan, iar formația din „Mica Romă” a plecat cu mâna goală… CIL Blaj se prezintă cu un punct în ultimele 3 etape, fără a înscrie!
Ultimul succes, în 20 martie, acum 3 săptămâni, a fost acasă, în penultima rundă a sezonului regular, 2-1 cu… Timișul Șag! De asemenea, ultimul punct extern obținut pe teren de blăjeni a fost tot la Șag (1-1, în 24 octombrie 2025), dar de data aceasta s-a consemnat o înfrângere la limită.
• Au evoluat formațiile:
Timișul Șag: Ungureanu – Miclăuş, Nicolescu, Fridrich, Făgărăşanu – cpt. Micşa, Olaru, Boariu, Ivanovici, Mihăescu şi Bădăuţă. Rezerve: Foris – Purdescu, Stupu, Minda, Lazăr, Popa, Bratu, Viaşu, Gârlonţa. Antrenor: Cristian Gălan.
CIL Blaj: Păduraru (51, R. Damian) – Vodă, R. Popa, Jica/ cpt., Boldea (85, Maghiari), C. Cristea (85, Alves), Micu-Cristea, Bejan (81, Roșca), Tineiu, Ntim (61, Macarie), Gallini; Rezerve: R. Damian, Csiki, F. Istrate, Cîrstean. Antrenor: Daniel Tătar.
Sport
Echipa din „Mica Romă”, eșec în returul semifinalei Diviziei A1: Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2
Campioana Volei Alba Blaj a pierdut 2-3, în deplasare, cu Corona Brașov, în al doilea meci din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, iar calificarea în ultimul act se va decide miercuri, 15 aprilie 2026, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00.
Iarăși duel spectaculos între Ioana Baciu – 29 de puncte și Vittoria Piani – 27, la vizitatoare neevoluând Viktoria Trcol. Până la setul decisiv, se părea că istoria se repetă, comparativ cu primul meci, când Bajul a remontat de la 0-2 și a câștigat. La fel au stat lucrurile și în retur, când Blajul a revenit de la 0-2, a egalat, dar a cedat, 15-13!!!
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2 (25-16, 25-21, 18-25, 20-25)
În primul set, campioana a fost de nerecunoscut, Corona controlând autoritar disputa, 12-4 (7 puncte succesive) și 19-8 fiind diferențele categorice înregistrate. Degringolada a continuat și în al doilea parțial, cu brașovencele tot la timonă: 17-8 (cu o altă serie de 5 puncte la rând), iar pentru Blaj lucrurile erau în picaj maxim. Corona avea 2-0 la seturi fiind la un set de a învinge, a egala scorul la general și a relansa lupta pentru calificarea în finală! Vizitatoarele, aflate cu cuțitul la os, și-au ridicat nivelul și au reușit să se impună în al treilea set, prelungind suspansul, asta și pe fondul înlocuirilor, cu Grama și Martinez lângă fileu. Se repetă scenariul din precedentul duel direct, când echipa din „Mica Romă” a remontat spectaculos, a reușit să egaleze și să împingă disputa în tie-break. În decisiv, Blajul a avut 6-3 și 8-6, dar a urmat o cădere și s-a ajuns la 11-9 și 12-10, 13-11, pentru Corona, într-un final încins, vizitatoarele anulând o minge de meci, dar au pierdut, după 126 de minute de joc
Al treilea meci consecutiv de 5 seturi disputat de deținătoarea titlului.
Istoria nu s-a repetat, iar Corona relansează lupta pentru ultimul act, după o confruntare spectaculoasă. Și în cealaltă semifinală este egalitate, după ce Dinamo a învins CSO Voluntari, în minimum de seturi, toate 25-22.
Finala campionatului se va disputa după sistemul cel mai bun din cinci întâlniri, astfel: 18, 19, 25, 26 aprilie și 3 mai (dacă se va ajunge la meciul decisiv).
-
Din Județacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 12 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro


