Rămâi conectat

Sport

CSM Volei Alba Blaj a pus în vânzare abonamente pentru sezonul 2022-2023. Vezi detalii

Publicat

în

CSM Volei Alba Blaj, campioana României, pune în vânzare, începând de joi, 22 septembrie 2022, abonamentele pentru sezonul 2022/2023, pentru meciurile din Sala „Timotei Cipariu”.

Preţul unui abonament este 250 lei. Abonamentele pentru sezonul viitor se vor achiziţiona de la sediul Clubului Sportiv Municipal Volei Alba Blaj, situat în incinta Primăriei Municipiului Blaj, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 16.00. Deţinătorii de abonamente din ultimul sezon în care au fost comercializate acestea, sezonul 2019/2020, au posibilitatea să rezerve acelaşi loc, dacă decid să le reînnoiască.

În funcţie de locurile disponibile, abonamente se pot achiziţiona şi după începerea campionatului, al cărui start este programat pe 29 octombrie. Pentru cei care nu îşi vor achiziţiona abonamente, intrarea va continua să fie gratuită la meciurile de volei, oficiale sau amicale, dar, în acest caz, aceştia nu au garantat un loc în Sala „Timotei Cipariu”, la meciurile din campionat și Cupa României!


Sport

Blăjeanca Mihaela Blaga, campioană balcanică Under 23 la cros, în Bulgaria

Publicat

în

Atleta Mihaela Maria Blaga, legitimată la AC Mica Romă Blaj, a câștigat medalia de aur în proba feminină Under 23 la Campionatele Balcanice de Cross Country, desfășurate în Bulgaria. Performanța îi asigură calificarea la Campionatul European de Cros, programat în 13 decembrie, la Belgrad, în Serbia.

Sportiva pregătită de antrenoarea Cristina Man, care a condus delegația României, s-a impus în cursa de 6 kilometri, cu timpul de 22:21. Pe următoarele două poziții s-au clasat sportivele turce Sila Bayr (22:48) și Havva Efe (23:14). O altă reprezentantă a României, Florina Mărginean, a încheiat competiția pe locul al nouălea, cu 24:28.

România a obținut rezultate importante și în probele pe echipe. La Under 20, reprezentativa tricoloră a cucerit medalia de bronz, avându-le în componență pe Lenuța Constantin și Roxana Maria Cordea, sportive legitimate la cluburi din Alba.

În cursa individuală de 4 kilometri, la care au participat 25 de atlete, Lenuța Constantin (CS Universitar Alba Iulia/AC Mica Romă Blaj) a ocupat locul al patrulea, cu timpul de 14:54, iar Roxana Maria Cordea (Mica Romă Blaj/CSȘ Blaj) s-a clasat pe poziția a zecea, cu 15:34. Medalia de aur a revenit turcoaicei Elif Naz Koseoglu, cu 14:44. Turcia a câștigat și clasamentul pe echipe, urmată de Grecia și România.

La masculin Under 23, pe distanța de 8 kilometri, Lucian Florin Ștefan (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj) a încheiat cursa pe locul al nouălea, cu timpul de 27:38. Echipa României a cucerit medalia de argint, în urma Turciei și înaintea Ucrainei.

La competiția desfășurată în localitatea Koynare, din Bulgaria, au participat 139 de sportivi. România a fost reprezentată de o delegație formată din 32 de persoane, în lot regăsindu-se și patru atleți legitimați la cluburi din județul Alba, alături de antrenoarea Cristina Man.

La finalul competiției, Cristina Man a evidențiat munca și unitatea echipei, dar și evoluțiile sportivelor pregătite de ea.

„Aceste rezultate sunt rodul unei munci intense, sistematice și bine organizate, dar și al spiritului de echipă care ne unește. Suntem o echipă puternică, în care fiecare sportiv contribuie prin ambiție, seriozitate și determinare. Mă bucur enorm pentru Mihaela Blaga, care a spart gheața și a cucerit titlul de campioană balcanică, confirmând valoarea și progresul său”, a declarat antrenoarea.

Cristina Man a vorbit și despre cursa Lenuței Constantin, care a pierdut șansa de a lupta pentru medalii după o căzătură produsă în ultimii 300 de metri, dar și despre evoluția Roxanei Cordea, aflată la prima participare internațională.

„Sunt mândră de sportivele mele și de ceea ce construim împreună. Aceste rezultate ne dau încredere și ne motivează să muncim în continuare pentru performanțe și mai importante”, a mai transmis Cristina Man.

Rezultatele obținute în Bulgaria confirmă forma bună a atleților din Alba și contribuția cluburilor din județ la performanțele atletismului românesc.


Citește mai mult

Sport

CIL Blaj, deplasare dificilă pe terenul liderului CSM Unirea Alba Iulia. Daniel Tătar: „Avem și noi șansa noastră!”

Publicat

în

CIL Blaj se pregătește pentru unul dintre cele mai importante teste ale acestui sezon. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 14:00, formația pregătită de Daniel Tătar va întâlni, în deplasare, liderul CSM Unirea Alba Iulia, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a din Seria a VII-a a Ligii a III-a.

Confruntarea de pe Stadionul „Cetate” le aduce față în față pe ocupantele primului și celui de-al patrulea loc în clasament. După 12 etape, Unirea Alba Iulia conduce seria cu 29 de puncte, în timp ce CIL Blaj se află pe poziția a patra, cu 22 de puncte. O eventuală victorie a blăjenilor ar reduce diferența față de lider și ar menține echipa în cursa pentru primele locuri.

CIL Blaj abordează această întâlnire după o victorie importantă, obținută pe teren propriu, în fața formației Metalurgistul Cugir, scor 2-0. Succesul din etapa precedentă a readus moralul în tabăra blăjeană, care a acumulat până acum șase victorii, patru rezultate de egalitate și două înfrângeri. Bilanțul echipei este completat de un golaveraj de 23-18.

De cealaltă parte, CSM Unirea Alba Iulia traversează o perioadă excelentă. Formația pregătită de Cristi Pustai este liderul incontestabil al seriei și vine după opt victorii consecutive în campionat. În runda precedentă, albaiulienii s-au impus cu 2-0 pe terenul celor de la Unirea Sântana, consolidându-și poziția în fruntea clasamentului.

Chiar dacă pornește cu prima șansă, Unirea Alba Iulia va avea în față o echipă care a demonstrat deja că îi poate pune probleme. În partida tur, disputată la Blaj, CIL s-a impus cu 2-1, obținând o victorie importantă în fața actualului lider.

Înaintea duelului de sâmbătă, antrenorul Daniel Tătar a vorbit despre valoarea adversarului, șansele echipei sale, dar și despre subiectele apărute recent în jurul clubului.

„Ne așteaptă un meci ca oricare altul, împotriva celei mai bune echipe din seria noastră, cu un antrenor foarte bun, cu o experiență mare și rezultate notabile, pe care îl respect foarte mult! Unirea pleacă favorită, fără doar și poate, la toate capitolele, dar avem și noi șansa noastră! Legat de ultimele știri apărute nu am prea multe de comentat, sunt antrenor și datoria mea este să caut soluțiile pe teren, dar pot spune că sunt extrem de bucuros pentru prelungirea contractului lui Blănaru. Este un jucător important pentru noi și te impresionează zilnic prin ce face la antrenament și cum vorbește cu ceilalți colegi! El, așa cum îl știu eu de mulți ani, este același om, cu un caracter deosebit, și în ceea ce spune am încredere în el! Legat de Alba Iulia, le urez baftă în îndeplinirea obiectivelor!”, a declarat tehnicianul CIL Blaj.

Așadar, CIL Blaj are parte de o deplasare dificilă, în fața unei formații aflate într-o formă deosebită, dar și de oportunitatea de a confirma rezultatele bune din acest sezon. Cu încredere după victoria cu Metalurgistul Cugir și cu amintirea succesului din tur, blăjenii merg la Alba Iulia cu obiectivul de a obține un rezultat pozitiv și de a rămâne aproape de podium.


Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru rămâne la CIL Blaj până în 2028! Căpitanul și golgheterul echipei a semnat prelungirea contractului

Publicat

în

CIL Blaj continuă să mizeze pe unul dintre cei mai importanți oameni din angrenajul echipei. Căpitanul Ștefan Blănaru, golgheterul formației în actualul sezon și unul dintre liderii vestiarului, și-a prelungit contractul cu gruparea blăjeană până în vara anului 2028.

Anunțul a fost făcut miercuri, 11 noiembrie 2026, de reprezentanții clubului din „Mica Romă”, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Avem o veste excelentă pentru familia C.I.L. Blaj!

Ștefan Blănaru a prelungit contractul cu echipa noastră până în vara anului 2028!

Căpitanul echipei noastre, golgheterul din acest sezon și unul dintre cei mai importanți oameni din vestiar și de pe teren, Ștefan Blănaru este un jucător esențial pentru proiectul nostru.

Prin experiența, profesionalismul, determinarea și spiritul său de lider, a demonstrat că reprezintă mult mai mult decât un simplu jucător pentru C.I.L. Blaj. Este un om pe care ne bazăm, un exemplu pentru colegii săi și un adevărat lider al echipei!

Suntem bucuroși că povestea continuă și avem încredere că împreună vom obține noi performanțe și vom aduce cât mai multe motive de bucurie suporterilor noștri!

Mult succes în continuare, Fane! Povestea noastră merge mai departe!”, au transmis oficialii clubului.

Prin această prelungire, CIL Blaj își asigură serviciile căpitanului și principalului marcator pentru următoarea perioadă, mizând în continuare pe experiența și calitățile unui jucător important în lupta pentru obiectivele echipei.

Pentru Ștefan Blănaru, continuarea aventurii la Blaj reprezintă un nou capitol într-o poveste care, așa cum transmit și oficialii clubului, este departe de final.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj