Rămâi conectat

Știri din zonă

Credincioșii parohiei Biia s-au reunit în tradiționala rugăciune de pe „Dealul Crucii”

Publicat

în

Devenită deja o tradiție, întâlnirea de pe „Dealul Crucii”  din Biia amintește credincioșilor dreptslăvitori despre locul fostei biserici a satului, acest spațiu rămânând în conștiința locuitorilor drept unul sacru.

Din această cauză, „Asociaţia Fiilor satului Biia” a ridicat un monument în formă de cruce aici, înalt de 15 metri, iluminat, care străjuieşte întreaga vale a Târnavei Mici.

Evenimentul din ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci a debutat cu oficierea slujbei Acatistului Sfintei Cruci, în sobor de preoţi, după care părintele Claudiu Moldovan, preot al parohiei Sâncel, le-a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, subliniind dimensiunea spirituală şi de jertfă a Sfintei Cruci, ca dovadă a supremei iubiri a Domnului Hristos pentru noi.

În continuare, din partea „Asociaţiei Fiilor satului Biia”, domnul Florin Mărginean, primarul comunei Şona și fiu al satului Biia, a prezentat un scurt istoric al Monumentului Fiilor Satului, edificat la data de 1 septembrie 2007, amintind și despre importanţa întâlnirii în rugăciune în acest loc important şi special pentru biieni.

Dăm slavă şi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru continuarea acestei tradiții, care anul acesta a ajuns la a opta ediţie. Bucură-te, Sfântă Cruce, păzitoare a creştinilor!


Știri din zonă

Tractorist beat și fără permis, implicat într-un accident la Cenade. Vehiculul nu era înregistrat

Publicat

în

Un bărbat de 34 de ani din comuna Cenade este cercetat de polițiști după ce, în noaptea de 31 iulie, a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce conducea un tractor, deși consumase alcool, nu deținea permis de conducere, iar vehiculul nu era înregistrat pentru circulație.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul s-a produs în jurul orei 23:33. Din primele cercetări a reieșit că bărbatul ar fi pierdut controlul asupra tractorului și a intrat în coliziune cu un alt tractor, care era parcat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările efectuate au mai arătat că tractorul condus de acesta nu era înregistrat în circulație, iar șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.


Citește mai mult

Știri din zonă

Comunitatea din Bucerdea Grânoasă, în stare de șoc după moartea primarului Vasile Sevestrean: „O pierdere foarte grea pentru comună, vecini și familie”

Publicat

în

Comunitatea din Bucerdea Grânoasă este profund marcată după moartea primarului comunei, Vasile Sevestrean, care a avut loc joi, 30 iulie 2026.

Vestea a șocat localnicii, care spun că nu își pot explica tragedia și că nu au observat în ultima perioadă schimbări care să le ridice semne de întrebare.

Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au stat de vorbă cu mai mulți locuitori ai comunei, care l-au descris pe Vasile Sevestrean drept un om apropiat de oameni, harnic și implicat în viața comunității. Cei care l-au cunoscut spun că încearcă încă să înțeleagă cele întâmplate.

„Îl știu de când era copil mic”

O femeie din comună spune că vestea a venit ca un șoc pentru întreaga comunitate.

„Un copil bun, harnic, deștept. Nu poți să găsești pe cineva mai bun. Îl știu de când era copil mic. Îmi pare foarte rău. Nu l-am văzut să fie supărat”, a declarat aceasta.

„Era un om bun, prietenos, săritor”

Un alt localnic își amintește de primar ca de un om dedicat și apropiat de oameni.

„Era un om bun, prietenos, săritor. Ne ajuta. A fost doctor veterinar. Un om de omenie. Este o pierdere foarte mare pentru comunitate. Am pierdut un om bun, cu suflet”, a spus acesta.

„Suntem surprinși toți”

Un alt locuitor al comunei afirmă că Vasile Sevestrean era apreciat pentru activitatea desfășurată în fruntea administrației locale.

„Era un băiat bun. La Primărie făcea treabă bună. A făcut multe pentru sat. Suntem surprinși toți. Nu l-am văzut niciodată abătut sau dezamăgit. L-am văzut acum câteva zile și nu părea să fie ceva în neregulă. Este o pierdere foarte grea pentru comună, vecini și familie”, a declarat acesta.

Moartea lui Vasile Sevestrean a lăsat în urmă multă durere în Bucerdea Grânoasă, iar numeroși localnici și-au exprimat regretul și compasiunea față de familia îndoliată.


Citește mai mult

Știri din zonă

Primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean, găsit spânzurat în podul propriei locuințe. Poliția a deschis o anchetă

Publicat

în

Primarul comunei Bucerdea Grânoasă, Vasile Sevestrean, a fost găsit decedat joi după-amiază, la locuința sa. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.

Potrivit informațiilor disponibile, este vorba despre Vasile Sevestrean, aflat la primul mandat de primar al comunei Bucerdea Grânoasă, după ce a fost ales la alegerile locale pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Conform prezentării publicate pe pagina oficială a Primăriei Bucerdea Grânoasă, înainte de a intra în administrația publică, Vasile Sevestrean a profesat ca medic veterinar în perioada 2007–2024.

Vasile Sevestrean era căsătorit și avea un copil.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Știrea inițială (IPJ Alba):

„La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire la faptul că soțul ei a fost găsit spânzurat în podul imobilului de domiciliu.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă.

Examinarea preliminară a trupului nu a evidențiat urme de violență.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.

Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”. 


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj