Actualitate
CJSU Alba a hotărât ca Municipiul BLAJ să intre în carantină. Vezi ce restricții intră în vigoare din 17 noiembrie 2020 ora 00:00

În conformitate cu prevederile:
- 5 alin. (2) lit. d) din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare;
- 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic;
- 3 din Anexa 3 la Hotărârea de Guvern nr. 967 din 12 noiembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
- 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
- 3 alin. (4) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
În temeiul drepturilor conferite de Hotărârea Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea şi dotarea comitetelor şi centrelor pentru situații de urgență.
Ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând analiza de risc zonă de focar municipiul Blaj nr. 12995 la data de 13 noiembrie 2020 a Direcției de Sănătate Publică Alba;
Luând în considerare Avizul de carantinare zonală emis de Institutului Național de Sănătate Publică cu nr.130/14.11.2020 pentru municipiul Blaj;
În baza prevederilor art.23 alin. (1)din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 15.11.2020,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. (1)Se va solicita Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului comandantului acțiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 17.11.2020 ora 00:00, a măsurii de carantinare a municipiului Blaj, județul Alba.
(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. 1 este delimitat de următoarele coordonate geografice:
– N 46°10’30.2″E 23°51’42.0″ – DN 14 B
– N 46°08’40.5″ E 23°58’43.2″ – DN 14 B
– N46°11’11.3″ E 23°56’03.4″ – DJ 107
– N 46°08’12.0″E 23°56’52.9″ – DJ 107
ART.2 Este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
ART.3 Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
ART.4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:
- identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
- limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz.
- În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei menționată la art. 1 alin. (2), se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00 – 13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00 – 10:00, respectiv 13:00-20:00;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
- eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
- participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă;
- În intervalul orar 22.00 – 6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la punctul 3, lit. a), c), d).
- În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea / ieșirea pentru:
- transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
- persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
- persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
- persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- urgențe medicale.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
- Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
- Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.
- Se permite tranzitarea unității administrativ teritoriale menționată la art. 1 alin. (2) de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă staționarea în localitate.
- Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul 45și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
- Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane;
- Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
- controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din unitatea administrativ teritorială menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a Poliției locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale;
ART. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se interzic următoarele activități:
- organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;
- organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
- organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
- organizarea cu public în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment;
- toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
- organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri;
ART. 6. (1) Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare în intervalul orar 05.00 – 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.
(2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanțare fizică respectiv protecție sanitară;
(3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanțare respectiv protecție sanitară;
(4) Operatorii economici au obligația de a afișa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcționare precum și a restricțiilor stabilite prin prezenta hotărâre inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.
Art. 7. (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale tip Mall își vor suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) agenții economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum și cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu (agenții economici din zona de fast food);
Art. 8 Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.
Art. 9 Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății;
ART. 10 Se deleagă Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Alba pentru transmitere la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a documentelor necesare, în vederea emiterii Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile, a măsurii de carantinare zonală, pentru unitatea administrativ teritorială prevăzută la art. 1 alin. (2).
ART. 11 Hotărârile adoptate de CJSU Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.
ART. 12 Prezenta Hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, tuturor UAT-urilor de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.
Alba Iulia, 15.11.2020
PREȘEDINTELE COMITETULUI JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ALBA
Nicolae ALBU
Prefectul Județului Alba
Actualitate
Incendiu la o locuință situată pe strada Luncii din Blaj. Un bărbat a fost găsit inconștient și transportat la spital
Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Luncii din municipiul Blaj.
La locul intervenției au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Pompierii au identificat și extras din interiorul locuinței un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, aflat în stare inconștientă, dar cu semne vitale. Acesta prezenta arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului.
Victima a fost predată echipajului medical și urmează să fie transportată la CPU Blaj. Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea completă a acestuia și verificarea locuinței.
Actualitate
DN 14B, reconfigurat pe o lungime de 620 de metri, la Blaj. Când va fi deschis traficul
Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul proiectului Variantei Ocolitoare Blaj, va fi deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut luni, 29 septembrie 2026, de reprezentanții companiei Prenis, antreprenorul care execută lucrările.
Porțiunea de drum național este situată în zona noului sens giratoriu (Girația 3), care asigură legătura cu Varianta Ocolitoare Blaj.
În cadrul lucrărilor, platforma drumului a fost ridicată și adusă la cotele prevăzute în proiect. Diferența de nivel față de configurația inițială a terenului și a drumului existent ajunge, în anumite puncte, la aproximativ 10 metri.
Până în prezent, traficul rutier s-a desfășurat pe un traseu provizoriu, amenajat pe durata lucrărilor. În această toamnă, circulația urmează să fie transferată pe sectorul reconfigurat al DN 14B, realizat conform soluției tehnice prevăzute în proiect.
Reprezentanții Prenis nu au precizat, deocamdată, data exactă la care va fi deschisă circulația pe noua porțiune de drum.
Actualitate
La un an după Cardinalul Lucian Mureșan: comemorarea este de ajuns?
La 25 septembrie 2025, Cardinalul Lucian s-a stins din viață, precum o lumânare care s-a consumat oferind lumină până la capăt.
La un an de la trecerea la Domnul, recunoștința noastră este firească. Se cuvine să îl amintim și să ne rugăm pentru odihna sufletului său, deoarece Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică îi datorează mult. Cunoscându-i smerenia și simplitatea, am convingerea că nu ar fi agreat evocări elogioase, dar ar fi înțeles nevoia ca Biserica să-și cinstească păstorii și să nu uite oamenii prin care Dumnezeu a lucrat în istoria ei. Totuși, memoria, personală sau colectivă, poate deveni un refugiu confortabil în trecut, dacă nu este gestionată cu prudență. Trebuie să recunoaștem că este mai ușor să comemorăm decât să transformăm în criterii de viață principiile și curajul celor pe care îi evocăm. De aceea, merită să ne punem o întrebare: comemorarea este de ajuns?
În cazul Eminenței sale, întrebarea este cu atât mai importantă cu cât biografia sa concentrează în sine un capitol întreg din istoria Bisericii noastre. Tânărul născut la Ferneziu, lângă Baia Mare, în 23 mai 1931, într-o familie simplă, dar cu o vie credință catolică, căruia regimul comunist îi bloca drumul spre preoție, pilotul pentru avioane de vânătoare trimis la Detașamentul de muncă de la Bicaz din motivul apartenenței sale religioase, seminaristul îndepărtat din Institutul Teologic Romano-Catolic de la Alba Iulia în anul 1958, muncitorul care își continua studiile clandestin, preotul hirotonit în secret în 19 decembrie 1964, avea să devină episcop (3 martie 1990), arhiepiscop și mitropolit (4 iulie 1994), arhiepiscop major (14 decembrie 2005) și cardinal (18 februarie 2012). Viața sa reflectă trecerea Bisericii Române Unite cu Roma de la suprimare și clandestinitate la libertate, reconstrucție și maturizare eclezială, o paradoxală alternanță de lumini și umbre, străbătută cu speranță neclintită.
De aceea, prima dimensiune a moștenirii lăsate de Cardinalul Lucian este fidelitatea. Deviza Fiat voluntas tua! poate fi privită ca sinteza spirituală a unei existențe în care planurile personale au fost orientate permanent de căutarea voinței lui Dumnezeu în împrejurări contrare, care păreau să-i închidă toate drumurile. Dar cum am putea transpune acest model de fidelitate, astăzi, în viața Bisericii?
Răspunsul nu poate fi simplu, deoarece, chiar dacă Biserica nu mai trăiește clandestinitatea din perioada comunistă, ea trebuie să înfrunte noi provocări: schimbarea profundă a culturii, dimensiunea digitală a existenței, greutățile transmiterii credinței noilor generații, fragilitatea comunităților, mobilitatea socială și geografică, instrumentalizările ideologice și populiste ale sentimentului religios. Și, nu în ultimul rând, secularizarea, care poate marginaliza Biserica fără să mai fie nevoie de decrete de persecuție. Prin urmare, cinstirea memoriei Cardinalului Lucian și, împreună cu el, a tuturor celor care au rămas fideli în vremuri de prigoană trebuie să ne impulsioneze să căutăm formele concrete ale fidelității într-o lume care se schimbă extrem de rapid și care continuă să exercite, prin noi modalități, presiuni asupra conștiințelor, favorizând compromisurile morale și spirituale.
A doua dimensiune a moștenirii Cardinalului Lucian este vizibilă în reconstrucția instituțională a Bisericii. Desigur, aceasta nu a fost meritul său exclusiv, fiind mai degrabă o împreună lucrare condusă, în primii ani, de Cardinalul Alexandru Todea și realizată de toți episcopii greco-catolici, împreună cu preoții, călugărițele și călugării ieșiți din persecuție, cărora li s-au adăugat numeroși laici devotați. Trebuie spus, însă, că generația episcopilor de atunci a fost chemată să păstorească o Biserică liberă, entuziastă și luminată de aura martiriului, dar rănită și deposedată de bunurile și structurile pe care le-a avut înainte de anul 1948. Totul trebuia refăcut și, cu ajutorul Domnului, această generație și-a îndeplinit misiunea. Contribuția Cardinalului Lucian a fost esențială în timpul păstoririi episcopale în Eparhia de Maramureș (1990-1994) și în Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș (1994-2025), însă activitatea lui a influențat pozitiv viața întregii Biserici. Prin dobândirea demnității de Arhiepiscopie Majoră, în anul 2005, a consolidat instituțional Biserica Română Unită cu Roma. Mai mult, a coordonat constituirea structurilor sinodale și a înființat Episcopia Sfântul Vasile cel Mare de București, în 29 mai 2014. Beatificarea celor șapte Episcopi Martiri, celebrată de Papa Francisc la Blaj, în 2019, a însemnat încununarea întregii sale slujiri. Pentru toate acestea, îi mulțumim și îl rugăm pe Dumnezeu să îl răsplătească cu fericirea veșnică!
Ne aflăm, însă, într-un moment în care simțim că nu putem trăi la nesfârșit după logica reconstrucției și că este necesar să punem edificiul instituțional, reconstruit cu atâta trudă, în slujba unei noi etape a misiunii Bisericii. Se simte nevoia reînnoirii viziunii și a strategiei, a reînsuflețirii elanului pastoral și a transformării memoriei martiriului într-o forță misionară pentru prezent. Așadar, după timpul reconstrucției, ce urmează? Care este misiunea generației noastre?
Legitimitatea acestor întrebări este confirmată și de faptul că, la 4 iunie 2026, Preafericitul Părinte Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în urma primirii consimțământului Sinodului Episcopilor, a decis convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore. Acest organism consultativ, prevăzut de legislația canonică, devine astfel cadrul unui discernământ comun asupra apostolatului, organizării și misiunii Bisericii, cu participarea ierarhilor, a clerului, a persoanelor consacrate și a laicilor. Preafericitul Părinte Claudiu a subliniat că ne aflăm într-un „moment de cumpănă” și a exprimat convingerea că „întrunirea Adunării Arhiepiscopale Majore […] va sprijini Sinodul Episcopilor în asumarea deciziilor necesare reînnoirii pastorale, disciplinare și misionare a Sfintei noastre Biserici”.
Convocarea Adunării Bisericii Arhiepiscopale Majore poate deveni un pas semnificativ în continuarea moștenirii Cardinalului Lucian, pentru că propune un discernământ comunitar autentic, care să depășească simpla constatare a problemelor și să conducă la conturarea unor răspunsuri adecvate. Poate nu la toate întrebările și nu imediat, dar direcția dorită este cea corectă. Drumul care începe poate marca trecerea de la consolidarea instituțională dobândită în timpul Cardinalului Lucian la o vitalitate sinodală, pastorală și misionară, capabilă să pregătească viitorul.
În această perspectivă, comemorarea Cardinalului Lucian Mureșan este necesară, dar nu și suficientă. Prețuirea și omagiul i se cuvin din plin și trebuie exprimate, însă acestea pretind curajul de a căuta, la rândul nostru, voința lui Dumnezeu și de a ne pune în slujba misiunii la care Biserica este chemată astăzi.
Pr. Cristian Barta,
Purtător de cuvânt al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena


