Actualitate
Cardinalul Lucian Mureşan, scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterea Domnului: „În Isus din Nazaret, Creatorul coboară în mijlocul poporului Său”
Prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți fii sufletești,
De Sărbătoarea Nașterii Domnului, frumusețea Evangheliei atinge inimile noastre într-un fel cu totul aparte. Dumnezeu Cel Mare și Puternic se face Prunc slab și neputincios, pentru ca noi să îndrăznim să Îl iubim; prunc fiind, vine să se încredințeze în mâinile noastre. Luând asupra Sa natura umană, Dumnezeu ne îmbracă din nou cu natura divină, aducând mântuire și eliberare pentru întreaga omenire.
“Quod non est assumptum, non est sanatum” ne spune Sf. Grigore de Nazianz. Toate au fost asumate, toate iertate, toate însănătoșite prin Întruparea Logosului Divin. Dumnezeu s-a făcut om cu adevărat, întru toate asemenea nouă, în afară de păcat. Păcatul strămoşesc nu l-a moştenit, fiindcă Întruparea „s-a făcut” de la Spiritul Sfânt şi din Maria, Fecioara Preacurată, cea plină de har. De aceea, firea noastră omenească, înnoită prin Întruparea Fiului, este chemată după exemplul Maicii Sfinte la o nouă Creație, la un nou început. Păcatul nu este nimic altceva decât răzvrătirea noastră la a fi asemenea cu Dumnezeu, tocmai când, paradoxal, ne doream mai mult ca oricând acest lucru în mod greșit, ascultând șuieratul șarpelui din Grădina Raiului. Făcându-se asemenea nouă, Mântuitorul ne arată în schimb adevărata cale, revelându-ne iubirea și îndurarea lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Parcurgând istoria poporului lui Israel, putem contempla o cale lungă prin care Dumnezeu se face cunoscut, se descoperă încetul cu încetul, se face prezent în mijlocul oamenilor, prin cuvinte și fapte concrete: trimite mijlocitori, precum Moise, Profeții si Judecătorii, care comunică poporului voința Sa și amintesc mereu cât este de exigent Legământul încheiat între popor și Dumnezeu. Împlinirea acestor făgăduințe o contemplăm la Sfânta Întrupare a Cuvântului. Acum Revelația ajunge la plinătate. În Isus din Nazaret, icoană a Tatălui, Creatorul coboară în chip real în mijlocul poporului Său, vine să cerceteze omenirea într-un mod care depășește orice așteptare: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (In 1,18).
Iubiți frați în Cristos,
Crăciunul ne aduce aminte de un Prunc înfășat și culcat în iesle, mic și neajutorat, născut într-o lume mare și întunecoasă precum peștera din icoane. Lângă El stă o Maică ce contemplă, luminată de o nespusă bucurie. În numele întregii omeniri Ea a oferit neprihănit lăcaș Împăratului Cerurilor. Stă de asemenea Iosif, visător ca înaintemergătorul său din Egiptul de altădată, ce lasă ca visele și îngerii să-i învingă dubiile din suflet. Stăm și noi, împreună cu ei, cântând: „Pe Fiul în al Său nume, Tatăl L-a trimis în lume…” și ne bucurăm împreună cu îngerii, păstorii și magii, pentru că acest Prunc plăpând din staul, Dumnezeul Cerurilor fiind, a vrut să vină la noi. Nu putem pătrunde pe deplin taina aceasta, putem doar contempla. Profetul Isaia ne spune: „Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre” (Isaia 55, 8-9). Aici stă de fapt minunea cea mare: acum, de Crăciun, Creatorul coboară din Cer, ia asupra Sa firea omenească și căile noastre se întâlnesc. Timpul și spațiul sunt covârșite de prezența Dumnezeului Puterilor Cerești, Om printre oameni. Nu mai există clipă sau loc în care El să nu fie prezent, iar prezența Lui face spațiu bucuriei, alungând teama: „Nu vă temeţi, căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut astăzi Mântuitorul, Care este Cristos Domnul” (Luca 2, 10 – 11).
Din păcate, cu ocazia Praznicului Nașterii Mântuitorului, nu ne amintim doar de lucruri frumoase. Ne amintim și de faptul că pentru Isus, Maria și Iosif, ușile locuitorilor din Betleem sunt încuiate. În mod inevitabil apare întrebarea: cum ar sta oare lucrurile dacă Sfânta Familie ar căuta lăcaș, bătând la ușa casei noastre, astăzi în anul 2016? Ce se întâmplă atunci când bate Isus la ușile societăților noastre, ce se întâmplă atunci când bate la ușa Europei și a lumii de astăzi? „La ai săi a venit și ai săi nu L-au primit” (In 1,11). Are oare astăzi Dumnezeu un loc în viața și în gândirea noastră, într-o lume „inteligentă” în care, pentru a fi considerată „serioasă”, gândirea trebuie să excludă „ipoteza Dumnezeu”? Îi contemplăm astăzi pe păstori spunându-și unul altuia: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (cf. Lc 2,15). O sfântă curiozitate îi impinge să-L vadă în iesle pe acest Prunc, vestit de îngeri ca Mesia cel mult-așteptat. De ce nu ne-am lăsa și noi cuprinși de curiozitatea de a-L vedea mai de aproape pe Prunc?
Dragi credincioși,
Ne descoperim de multe ori atât de plini de noi înșine, încât Dumnezeu nu mai are loc. Atât de plini de urgențele și prioritățile noastre moderne, încât cei de lângă noi rămân afară. Crăciunul vine să ne provoace tocmai în modul nostru de a vedea lumea și pe noi înșine. Nașterea Domnului ne cere să ne convertim simțirile, dar și inteligența, voința și rațiunea, până la a reevalua raportul nostru cu realitatea. Privind la Pruncul plăpând din ieslea Betleemului, suntem chemați să descoperim că El este prezent și viu în lumea în care trăim, și să începem, poate pentru prima dată, să-I percepem prezenta la ușa vieții noastre. Să îl rugăm de aceea pe Domnul pentru ca sfânta curiozitate și intima bucurie a păstorilor să ne atingă și pe noi în ziua de Crăciun. Să mergem și noi, în spirit, grăbiți, la Betleem! Ca să-L putem găsi și vedea pe Pruncul cel culcat în iesle, pe urmele magilor și a păstorilor, va trebui să ne plecăm nu doar genunchii, ci și inimile, exclamând: „Taină străină văd şi preamărită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Cristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl preamărim!”.
Dimpreună cu Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preasfinția Sa Claudiu, Vă dorim din inimă sărbători sfinte și binecuvântate, care să Vă apropie și mai mult de Isus, Cel care vine.
Cu arhierești binecuvântări,
† Cardinal Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major
Actualitate
Învierea Domnului 2026, în Catedrala Blajului – Sărbătoarea luminii și a vieții
În noaptea Sfintelor Paști, credincioșii s-au adunat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj pentru a celebra, împreună cu clerul, marea taină a Învierii: lumina care învinge întunericul și viața care biruie moartea. Într-o atmosferă de profundă reculegere și bucurie, cântarea „Cristos a înviat!” a vestit nu doar un adevăr de credință, ci o realitate trăită, care străbate și transfigurează lumea.
Sâmbătă, 11 aprilie 2026, la ora 23:00, Preafericirea Sa Claudiu-Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat Canonul Învierii, deschizând solemn ziua cea mare și sfântă. Lumina împărtășită credincioșilor a devenit semnul biruinței lui Cristos asupra întunericului, iar noaptea s-a transformat în prag al unei vieți noi, în care moartea nu mai are ultimul cuvânt.
Trăirea acestei celebrări a fost una profundă și vie: fiecare credincios a fost chemat să primească și să poarte mai departe lumina Învierii. În comuniunea rugăciunii, bucuria pascală a unit inimile tuturor în aceeași mărturisire a credinței: viața a biruit moartea, Cristos a înviat!
În dimineața zilei de duminică, 12 aprilie 2026, Duminica Învierii Domnului nostru Isus Cristos, Preafericirea Sa a celebrat Sfânta Liturghie, încununând sărbătoarea în Catedrala Blajului prin comuniunea euharistică. Răspunsurile liturgice, atât la Canonul Învierii, cât și la Sfânta Liturghie Arhierească, au fost oferite de Corul Catedralei „Sfânta Treime” din Blaj, ale cărui cântări au însoțit bucuria luminii ce nu apune.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa Claudiu a citit Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului, în care a subliniat că, prin Învierea lui Cristos, creștinii sunt chemați să trăiască drept fii ai luminii, în libertate, speranță și iubire. Într-o lume marcată de suferință și neliniște, Arhiepiscopul Major a îndemnat la păstrarea vie a credinței și la mărturisirea concretă a speranței, printr-o viață luminată de prezența lui Cristos cel Înviat. Totodată, a evidențiat importanța rugăciunii, a apropierii de Sfânta Scriptură și de Sfânta Liturghie, ca izvoare ale întăririi sufletești și ale întâlnirii vii cu Domnul. Privind la exemplul Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, credincioșii sunt încurajați să-și ridice privirea spre Dumnezeu, izvorul adevăratei speranțe, și să trăiască Învierea ca drum sigur spre viața veșnică.
Ziua Învierii Domnului rămâne astfel izvorul mântuirii și începutul vieții celei veșnice: lumina care risipește orice întuneric și viața care biruie pentru totdeauna moartea. În această lumină, cerul și pământul se unesc într-o unică și neîncetată cântare de biruință: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Actualitate
Zeci de credincioși greco-catolici au participat la procesiunea „Calea Crucii”, desfășurată în seara zilei de marți, 7 aprilie 2026, pe străzile Blajului
În rugăciune și comuniune, credincioșii greco-catolici s-au adunat pentru a parcurge împreună Calea Crucii cu procesiune pe străzile Blajului, retrăind drumul suferinței Mântuitorului în aceste zile sfinte ale Săptămânii Mari.
Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, procesiunea a fost condusă de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.
Procesiunea a început la Capela Arhiereilor – Parohia Blaj II și s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” – Parohia Blaj I, străbătând străzile municipiului Blaj într-o mărturie vie de credință.
Purtând crucea și rostind împreună rugăciunile celor XV stațiuni, participanții și-au îndreptat inimile spre taina Învierii, contemplând Patimile Domnului și pregătindu-se sufletește pentru lumina biruinței asupra morții.
„Crucii Tale ne închinăm, Cristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!”
Actualitate
Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Claudiu la Sărbătoarea Învierii Domnului – 2026
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu.
Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos!
Iubiți frați și surori în Cristos,
Sărbătoarea Sfintelor Paști ne pune în fața adevărului existenței noastre: noi, creștinii, suntem prin harul lui Cristos „fii ai lui Dumnezeu” și „fii ai învierii” (Lc. 20,36). Aceasta este identitatea și înalta noastră demnitate, fiindcă suntem renăscuți în Cristos pentru a trăi ca „fii ai Luminii” (In. 12,36). Sfântul Grigore de Nissa spunea că Învierea Domnului a inaugurat o nouă viață și un nou mod de a trăi. Cine este fiu al Învierii va trăi în lumină, iubire și speranță, iar nu în întuneric, nedreptate sau resemnare. Va fi liber și nu prizonier al păcatelor, al fricii sau al morții, așa cum ne încredințează Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.
Cum să nu înțelegem, atunci, că faptul de a fi creștini se împlinește în misiunea de a deveni martori și vestitori ai lui Cristos? Să urmăm, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Petru de a fi mereu pregătiți să răspundem oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (cf. 1Pt. 3,15)! Iar mărturia noastră va fi cu adevărat convingătoare în măsura în care cei din jur vor putea vedea că nu doar vorbim despre lumină, ci că însăși lumina lui Cristos cel Înviat strălucește în gândurile și în faptele noastre.
O asemenea misiune, în lumea de astăzi, pare imposibil de îndeplinit. Cum am putea să mai dăm mărturie despre dragostea lui Dumnezeu într-un ceas al istoriei în care lumea, pe care Papa Francisc o numea „casa noastră comună”, pare mistuită de ură și de violență? Cum să vorbim despre lumină când întunericul se strecoară pretutindeni, invadând fiecare spațiu al vieții și așternându-se peste conștiințe, ca o umbră care nu mai vrea să se îndepărteze? Și, mai ales, cum și-ar mai putea croi drum speranța într-o lume sfâșiată de războaiele din jur și de cele dinlăuntrul nostru, de crizele economice, morale și existențiale, de neliniștile adânci și de o tot mai apăsătoare lipsă de perspectivă? Sub ochii noștri se desfășoară zilnic o litanie a deznădejdii, care este amplificată, pe toate ecranele, de imagini și de știri care ne pot ispiti să gândim că răul ar avea ultimul cuvânt. Cu toate acestea, Biserica ne învață că puterea luminii nu poate fi nimicită de întuneric deoarece Dumnezeu ne este alături chiar și atunci când totul pare pierdut. El aprinde flacăra speranței tocmai în ceasul încercărilor!
Dacă lumina unor stele demult apuse străbate nemărginirea universului pentru a străluci pe cerul nostru și a ne aduce bucurie, și dacă lumina înțelepciunii și a faptelor înaintașilor noștri ajunge peste veacuri până la noi pentru a ne inspira și călăuzi, cu atât mai mult lumina dumnezeiască a lui Cristos se va revărsa asupra noastră și va risipi orice umbră. De aceea, pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru frații noștri din Ucraina și din Orientul Mijlociu, rugăciunea noastră trebuie să se înalțe neîncetat, pentru ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască puterea de a nu ceda disperării și să-i ajute să întrezărească, printre norii negri ai suferinței, licărirea firavă a speranței.
Iubiți credincioși,
Dacă vrem ca mărturia noastră despre Cristos cel Înviat să fie credibilă, atunci este necesar ca noi înșine, în adâncul sufletului, să purtăm candelele speranței mereu aprinse. „Nimeni nu poate da ceea ce nu are”, obișnuia să repete Preafericitul Părinte Cardinal Lucian pentru a ilustra acest principiu al vieții creștine, fiindcă nimeni nu poate împărtăși altora lumina, dacă el însuși nu s-a făcut părtaș luminii, și nimeni nu poate aprinde în inima fratelui flacăra credinței, dacă inima sa nu arde de iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, cântarea „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le” trebuie să se înalțe azi de pe buzele noastre cu sfântă bucurie, dar mai ales să fie ecoul bisericii din sufletul nostru. În acel sanctuar lăuntric, unde Dumnezeu ne așteaptă, suntem invitați să coborâm în fiecare zi. Acolo, la căldura rugăciunii curate, la lumina neînserată a Sfintei Scripturi și sub adierea de viață făcătoare a Spiritului Sfânt, flacăra credinței primite la botez va crește și va străluci tot mai puternic pentru a ne încălzi inimile. Iar atunci când inimile noastre vor arde de acest foc sfânt, ni se vor lumina și ochii minții, pentru a vedea mai limpede ceea ce adesea scapă privirii omenești. Vom putea cunoaște planul mântuitor pe care Dumnezeu îl are cu noi și cu lumea întreagă, dincolo de orice amăgire și de toate perdelele de fum care încearcă să ascundă și să sufoce adevărul.
În acest pelerinaj sufletesc, care ne conduce la frângerea pâinii din Sfânta Liturghie, vom putea simți prezența mângâietoare a Mântuitorului și vom descoperi că niciodată nu suntem singuri. Aceasta a fost și experiența ucenicilor de la Emaus, care L-au întâlnit pe Cristos cel Înviat. Atât pentru ei, cât și pentru noi, Învierea a avut loc, însă depinde cu ce ochi o privim. În fața aceleași realități putem fi lipsiți de speranță și să spunem, asemenea celor doi ucenici, „noi nădăjduiam…” (Lc. 24,21). Aceste cuvinte, însă, exprimă povara unei speranțe rămase în trecut și care face prezentul atât de trist! Dar există și o altă cale, aceea de a asculta glasul Domnului care ne vorbește prin Sfintele Scripturi și de a lăsa ca Vestea cea Bună să ne atingă inima. Atunci și inimile noastre vor arde de bucurie (Lc. 24,32), iar la frângerea Pâinii, ochii sufletului vor ajunge să recunoască prezența tainică, dar reală, a lui Isus în mijlocul nostru. El ne va elibera din lanțurile descurajării și ne va dărui harul de a porni din nou la drum, plini de credință și de speranță.
Aceeași realitate și, totuși, două moduri diferite de a o vedea: una cu ochii lumii, cealaltă cu ochii Cerului. Iată marea provocare în fața căreia ne aflăm și noi: cu ce ochi alegem să îl privim pe Cristos? De această alegere depinde mântuirea noastră!
Dragii mei,
Poate cea mai frumoasă și prețioasă moștenire a Anului național dedicat Cardinalului Iuliu Hossu este această lecție a privirii ridicate dincolo de încercările lumii și ațintite asupra lui Cristos cel Înviat! Tocmai această perspectivă l-a ajutat pe Fericitul Martir să își păstreze speranța neclintită, chiar și atunci când în jurul său se adunau suferința, nedreptatea și întunericul. Tăria lui venea din faptul că nu își sprijinea inima pe cele trecătoare, pe această vale de lacrimi, ci pe dragostea lui Dumnezeu care îi deschidea Împărăția Cerurilor. Cu ochii credinței, el vedea dincolo de umbrele acestei lumi, încredințându-se total iubirii lui Dumnezeu care niciodată nu dezamăgește. Fericitul Iuliu Hossu știa că Mântuitorul nu-și abandonează niciodată Biserica și, de aceea, speranța lui trecea dincolo de timpul prezent și se așeza în lumina veșniciei. În cuvinte simple, dar atât de profunde, el mărturisea un adevăr care poate aduce pace și în sufletele noastre: „perspectiva o dă Domnul”, Domnul și nu oamenii! Nici nu putea să gândească altfel un vrednic fiu al Maicii Sfinte, cea care s-a încredințat pe deplin planului tainic al lui Dumnezeu, fără să ceară explicații și fără să pretindă garanții, rostind cu smerenie și desăvârșită ascultare: „fie mie după Cuvântul Tău” (Lc. 1,38).
Acum este rândul nostru să ne însușim această perspectivă divină, care ne schimbă modul de a privi viața, suferința și viitorul! Celebrarea Învierii Domnului din acest an să devină pentru fiecare dintre noi un pas mai conștient și mai plin de speranță pe calea Veșniciei, pentru care am fost creați și în care se împlinește viața noastră.
Vă încredințez pe toți ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirii Fericiților Episcopi Martiri, dorindu-vă tuturor să vă bucurați de Sfintele Sărbători în pace și să rămâneți pururi în lumina Domnului!
Cristos a înviat!
Cu arhierească binecuvântare,
+ Claudiu
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
-
Din Județacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 12 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro








