Politică
Candidatura lui Victor Ponta la cea mai înaltă funcţie în stat reprezintă victoria generaţiei care va schimba România!

Anii de guvernare ai USL, o guvernare care s-a bucurat de încrederea unei părţi importante a populaţiei şi care s-a destrămat pentru motive pe care nu le înţeleg nici acum, le-au arătat românilor că o nouă generaţie de politicieni înseamnă consolidarea destinului european al acestei ţări. Zilele acestea, lansarea candidaturii premierului Victor Ponta la cea mai înaltă funcţie în stat reprezintă, dincolo de momentul important pentru formaţiunea noastră politică, simbolul victoriei generaţiei tinere în politică şi, evident, dovada clară a faptului că avem puterea de a ne desprinde de trecut. După 25 de ani de la momentul 1989, România are clar nevoie de o abordare politică nouă, bazată pe garantarea independenţei instituţiilor sale, bazată pe calibrarea corectă şi demnă a instituţiei prezidenţiale, bazată pe un preşedinte care să deţină capacitatea de a înţelege ce loc şi mai ales ce rol poate juca această ţară în context regional. Modernizarea României înseamnă, pentru anii care vor urma, păstrarea politicului acolo unde acesta îşi are locul, prin promovarea unui lider ferm, nu conflictualist, prin promovarea unui preşedinte care să înţeleagă că opoziţia e la fel de importantă pentru democraţie precum partidele aflate la guvenare, că politica se face în primul rând pentru bunăstarea oamenilor şi nu pentru încurajarea prăpastiei dintre cei bogaţi, conectaţi la bugetul statului şi cei săraci. Statul modern, în viziunea mea, înseamnă în sens restrâns asocierea dintre perfecţionarea continuă a mecanismelor instituţionale şi nevoile concrete ale acestei societăţi.
Toate aceste principii despre care am vorbit de la intrarea mea în politică se regăsesc acum în candidatura unui om tânăr, care a demonstrat că poate coordona activitatea guvernamentală. Aceste aspecte sunt şi trebuie să fie în continuare dătătoare de speranţă în rândul celor care au crezut multă vreme că epoca Băsescu şi sistemul pe care l-a sprijinit şi dezvoltat nu se vor sfârşi niciodată. Pentru Partidul Social Democrat, în aceste zile se despart apele, în sensul în care generaţia tânără îşi declară intenţia de a conduce această ţară, de a le reda oamenilor sentimentul de apartenenţă la o naţiune puternică şi demnă, nu cel de spectator la diversele conflicte dintre clanuri. Această candidatură înseamnă pentru mine şi colegii din PSD Alba Iulia confirmarea faptului că nivelul comunicării publice se va materializa în alt sens decât până acum, că România primeşte o şansă la dezvoltare durabilă, că principiile în care am crezut în toţi aceşti ani se vor materializa în acţiunile viitoare ale preşedintelui Victor Ponta. Îmi place să cred că acest moment e victoria unei întregi generaţii de politicieni şi că din această toamnă, la Cotroceni, vor locui interesele poporului român şi nu meschinele jocuri politice cu care din păcate ne-am obişnuit în ultimii zece ani.
Ovidiu JIDVEIAN
preşedintele PSD Alba Iulia
Politică
Carmen Spătăcean a câștigat definitiv procesul cu Instituția Prefectului de Alba, în ceea ce privește suspendarea ordinului prin care s-a dispus încetarea mandatului de consilier local
Curtea de Apel Alba Iulia a respins luni, 8 decembrie 2025, ca nefondat recursul declarat de instituție față de hotărârea Tribunalului Alba. Prin urmare, Spătăcean rămâne consilier local până la judecarea pe fond a cauzei.
Instanța s stabilit pentru 23 martie 2025 termenul la care se va judeca procesul prin care Carmen Spătăcean a solicitat anularea ordinului emis de prefectul Nicolae Albu, în 11 iunie 2025.
Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.
„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute. Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut judecătorul de la Tribunalul Alba, care a emis hotărârea ce a fost menținută la Curtea de Apel.
Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.
Politică
Carmen Spătăcean, fostă consilieră locală USR, obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj
Fosta consilieră USR în Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, în 11 iunie 2025, prin care s-a constatat încetarea mandatului de consilier local, înainte de termen.
Hotărârea Tribunalului Alba a fost pronunțată în 15 octombrie 2025 și este executorie, ceea ce înseamnă că aceasta ar trebui să își recapete mandatul de consilier local, până la judecarea pe fond a dosarului în care a solicitat anularea ordinului de prefect. Mandatul de consilier a fost atribuit între timp unei alte persoane din USR, candidat la Consiliul Local Blaj la alegerile locale din 2024.
Prefectul Nicoale Albu a emis ordinul de încetare a mandatului pe baza unei adrese primite de la organizația USR Alba, care a comunicat faptul că Spătăcean a fost exclusă din partid. Aceasta susține, însă, că decizia USR prin care s-a dispus excluderea sa nu era definitivă, termenul de contestare al acesteia nefiind încă împlinit, la momentul emiterii ordinului. De asemenea, a comunicat Instituției Prefectului că intenţionează să îşi exercite dreptul de a o contesta în termenul stabilit prin statutul partidului, ceea ce s-a și întâmplat.
„La o verificare sumară a probelor, specifică procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa observă că asupra Ordinului Prefectului nr. 138/11.06.2025 planează o suspiciune de nelegalitate, din perspectiva momentului emiterii acestui act şi a datei de la care produce efecte. Susţinerile pârâtului în sensul că respingerea definitivă a contestaţiei promovate de reclamantă împotriva Deciziei de excludere din partid ar confirma aparenţa de legalitate a actului nu pot fi reţinute.
Legea reglementează expres două momente distincte la care încetează de drept mandatul de consilier local, stabilite după cum actul de excludere din partid a fost sau nu contestat. Aşadar, faptul că soluţia din contestaţie păstrează sancţiunea excluderii din partid nu este în măsură să înlăture eventualul viciu de nelegalitate care vizează tocmai momentul de la care operează încetarea de drept a mandatului”, a susținut magistratul care a judecat cazul.
Judecătorul a constatat, astfel, că „apare îndeplinită condiţia cazului bine justificat” pentru a se dispune suspendarea executării ordinului emis de prefect, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ.
„În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente, instanţa reţine că încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local al reclamantei, în aparenţă, în mod nelegal, atrage în mod evident un prejudiciu viitor şi previzibil, greu de reparat. Pe de o parte, executarea actului contestat privează reclamanta de dreptul a încasa indemnizaţia de consilier, de a participa la şedinţele Consiliului Local şi de a-şi valorifica mandatul obţinut în mod legal.
Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici prejudiciul nepatrimonial generat de încetarea de drept a calităţii de consilier local ca urmare a aplicării unei sancţiuni”, a mai precizat instanța. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Politică
Prefectul județului Alba a emis ORDIN privind încetarea de drept a mandatului de consilier local, exercitat de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj
Printr-un ordin emis astăzi, 11 iunie 2025, de către prefectul județului Alba, Nicolae Albu, se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier local exercitată de Carmen Spătăcean în cadrul Consiliului Local Blaj.
Ordinul emis de prefectul de Alba a fost între timp remis secretarului general al Municipiului Blaj. Conform ordinului, mandatul a încetat la data de 4 iunie 2025. Locul de consilier local al municipiului Blaj ocupat până la acea dată de Carmen Spătăcean a fost declarat vacant.
Carmen Spătăcean a fost exclusă din USR printr-o decizie luată în ședința Biroului Județean Alba al formațiunii care avut loc în 26 mai 2025.
Filiala Alba a USR a transmis, marți, 3 iunie 2025, o adresă Consiliului Local Blaj în care a cerut legislativului din „Mica Romă” să ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Carmen Spătăcean ca urmare a deciziei amintite și să emită ordinul de încetare a mandatului.
Ordinul prefectului de Alba poate fi consultat AICI.
Contactată de ziarulunirea.ro, Carmen Spătăcean a declarat că va folosi toate căile legale pentru a contesta Ordinul prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității sale de consilier local.
-
Din Județacum o lună
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 7 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025



unu
07.08.2014 la 16:04
Prietene ai gresit partidul. PSD nu poate sa reprezinte o noua generatie. E cel mai vechi partid politic din Romania din cate stiu, cu cei mai controversati oameni, cu cei mai multi politicieni cercetati penal.
Personal, cred ca faci parte din acest partid pentru ca-ti urmaresti interesele personale. Sau, poate gresesc si chiar vrei sa schimbi ceva, caz in care, ma repet, ai gresit partidul.
Ponta si Sova au inceput sa arunce cu mizerii in Johannis de cand si-a anuntat intentia de a candida la presedentie.
Ponta tot ce stie sa faca e sa-l atace pe presedintele votat de 3 ori de majoritatea populatiei tarii.
Un om cu scaun la cap vede aceste marlanii si n-o sa le accepte niciodata. Trebuie schimbata mentalitatea partidului intai de toate.