blajinfo, stiri blaj, informatii blaj

Acasă » Sport » Campioanele de la Volei Alba-Blaj vor fi sărbătorite mâine în cadru festiv

Campioanele de la Volei Alba-Blaj vor fi sărbătorite mâine în cadru festiv

Publicat în 29.04.2015 la ora 13:19

campioane-blaj-apr-2015Volei Alba-Blaj este noua campioană națională a voleiului feminin, iar în „Mica Romă” se scrie istoria sportivă a județului Alba. Adevărata sărbătorire a câştigării titlului de campioană va fi joi, 30 aprilie, de la ora 18.00, în Parcul „Avram Iancu”, evenimentul intitulându-se sugestiv „Seara Campioanelor”.

Este prima întâlnire a voleibalistelor de aur cu publicul blăjean, după cucerirea titlului, iar punctul culminant îl va reprezenta cu siguranță melodia “O rază de soare”, imnul echipei Volei Alba-Blaj, interpretat de formaţia Blackstar, locaţia aleasă fiind sugestivă: locul unde înaintea fiecărui debut de campionat au avut loc prezentările oficiale ale lotului ce reprezintă „Mica Romă”.

Un club ce aniversează numai 4 ani de existenţă a repurtat un succes extraordinar prin câștigarea primului titlu de campioană!

Formaţia condusă de Darko Zakoc a izbutit o adevărată minune şi a spart toate barierele, provocând senzaţie naţională prin această performanţă. Cei prezenţi vor avea parte de un concert susţinut de Hara şi Blackstar, precum şi multe alte surprize, oferite de medaliatele noastre, ce se vor pune la dispoziţia fanilor pentru o sesiune de autografe.

foto: facebook.com

Facebook 

Acest articol a fost citit de: 332 ori

Campioanele de la Volei Alba-Blaj vor fi sărbătorite mâine în cadru festiv
5 (100%) 1 vote

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *