Sport
Campioana României n-a rezistat în fața rusoaicelor: Volei Alba Blaj – Dinamo Moscova 0-3

Incontestabila clasă a echipei din Rusia a ieșit în evidență precum uleiul deasupra apei, Dinamo fiind la alt „level”, comparativ cu gruparea din „Mica Romă”
Peste 1600 de fani au asistat la spectacolul Champions League, oferit în primul rând de forța din Rusia, care a mizat din start pe Garay Rodrigues, campioană olimpică cu Brazilia, ultima venită în tabăra moscovitelor, ce și-a dovedit din plin valoarea.
• Obmochaeva, jumătate din Dinamo!
Blajul a încercat, însă forța oponentelor a fost evidentă, campioana României reușind pe alocuri în primul set să se apropie (18-21).
Mai echilibrat a început setul secund, mergându-se cât de cât aproape până la 9-11, când Blajul a căzut, iar Dinamo s-a îndreptat în stil autoritar spre un set adjudecat net: 25-13
Obmochaeva, vedeta echipei din Rusia și-a continuat recitalul (în partida tur a strâns 25 de puncte) și a punctat fără milă, după setul secund adunând 14 puncte din 50!
Zarurile fiind aruncate, Zakoc a prilejuit debutul în Champions League a tinerei Denisa Viloiu.
Este ultimul joc din 2015 în competiția supremă, Volei Alba Blaj înregistrând al treilea eșec consecutiv. Ultimele două jocuri din Champions League, în Italia cu Nordmeccanica Piacenza și acasă cu Rocheville Le Cannet sunt în ianuarie 2016.
Au evoluat: Ana Grbac, Ivana Plchotova, Leticia Boscacci, Dubravka Duric, Adina Salaoru, Jovana Vesovic și Marina Vujovic (libero), a mai intrat Anamaria Berdilă, Silvana Chausheva, Denisa Viloiu; Adriana Bobi, Ioana Nemțanu – accidentată (n-a fost inclusă în lot Carmen Mateaş).
Sport
Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov
Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.
„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.
Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.
Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.
La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.
Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.
Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.
Sport
Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”
Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.
„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.
Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.
Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.
Sport
Vicecampioana României, triumfătoare la „Nomikeia”: Volei Alba Blaj a învins în finală pe AO Thiras cu scorul de 3-0
Volei Alba Blaj a câștigat turneul internațional Nomikeia, desfășurat la Santorini, după o victorie categorică în finala cu formația gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15).
Vicecampioana României a încheiat cu dreptul ultima repetiție înaintea startului oficial al sezonului. Ediția a 13-a a competiției i-a revenit echipei din „Mica Romă”, care a controlat autoritar finala și a avut emoții doar în setul al doilea, adjudecat la limită, 27-25.
În semifinale, Alba Blaj a furnizat o victorie importantă împotriva campioanei Greciei, Panathinaikos Atena, participantă în Liga Campionilor. Ardelencele s-au impus cu 3-2 (19-25, 25-12, 25-20, 21-25, 15-13), după un meci spectaculos, în care au revenit de la 0-1 și au preluat conducerea cu 2-1.
Elina Rodríguez, cu 21 de puncte, și Sabine Haewegene, autoare a 16 puncte, au fost principalele realizatoare ale Blajului. În statistica echipei au mai punctat Vittoria Piani – 14 puncte și Alexandra Botezat – 13 puncte.
În cealaltă semifinală, AO Thiras a eliminat-o pe Corona Brașov, scor 3-2, după ce formația română a condus cu 2-0 la seturi. În finala mică, Panathinaikos s-a impus în fața Coronei, care a încheiat turneul pe locul al patrulea.
Pentru Volei Alba Blaj urmează debutul în Divizia A1. Prima etapă este programată miercuri, 14 octombrie, la Constanța, partida fiind mutată la solicitarea formației oaspete.
Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16:30, la Tulcea, Alba Blaj va disputa Supercupa României împotriva celor de la CSO Voluntari. Duelul pune în joc primul trofeu al sezonului și reeditează rivalitatea ultimelor ediții.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
Amenzi de peste 8.600 de lei, 2 permise de conducere reținute și 2 certificate de înmatriculare retrase, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Blaj
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” Blaj, prestație excelentă în cadrul spectacolului „Autentic Românesc”, pe scena Sălii Palatului din Capitală
-
Economieacum 12 luni
Locuri de muncă disponibile în comuna SÂNCEL, la data de 21 octombrie 2025
-
Actualitateacum 6 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | blajinfo.ro
-
Sportacum 2 luni
România a învins Ucraina cu 3-1, în primul meci de pregătire pentru Campionatul European, disputat în Alba Blaj Arena



