Rămâi conectat

Sport

Campioana obține, în Bănie, cea de-a cinea victorie consecutivă: SCMU Craiova – Volei Alba Blaj 0-3

Publicat

în

scmu-craiova-volei-alba-blajVolei Alba Blaj a câştigat cu scorul de 3-0 (25-21, 25-21, 25-14), în etapa a V-a a Diviziei A1, în fieful ultimei clasate, SCMU Craiova, însă meciul nu a fost atât de simplu cum pare la prima vedere.

Campioana a turat motoarele doar cât a fost nevoie pentru a se impune, însă în anumite momente a trăit emoţii.

Deşi diferenţa valorică între oponente este una majoră, deţinătoarea titlului a avut dificultăţi în startul disputei ce se anunţa una disproporţională, în primul set formaţia din „Mica Romă” fiind obligată să alerge după egalare.

În setul inaugural, campioana a condus cu 5-1, însă oltencele au întors miraculos scorul şi au avut un avantaj aproape incredibil 12-7. Blajul s-a trezit însă la timp, a echilibrat disputa, a reintrat în meci şi scorul a devenit egal, 12-12. Zakoc a simţit pericolul şi la 17-16 pentru oponente a introdus în teren piesele grele Ninkovic şi Onyejekwe, pentru ca lucrurile să revină la normal.

În următorul set, vizitatoarele au luat lucrurile în serios de la început, s-au distanţat la 11-2, dar iarăşi a urmat o cădere, iar SCMU Craiova a redus handicapul, apropiindu-se periculos, la 20-23 şi 21-25. Antrenorul sârb şi-a permis pe durata jocului să ruleze mai multe formule de echipă, şi să utilizeze anumite jucătoare pe posturi noi, în contextul în care avea certitudinea victoriei, în rândul elevelor sale existând o anumită stare de suficienţă.

Echilibrat a fost şi startul ultimului set, în care Blajul nu s-a putut desprinde la mai mult de două puncte până la primul time-out tehnic, în care vizitatoarele conduceau cu 8-6. Însă zarurile erau deja aruncate, vizitatoarele s-au distanţat confortabil şi Volei Alba Blaj şi-a trecut în cont a 5-a victorie la rând, succes scontat, după calculele hârtiei.

• Zakoc a mizat pe doi libero

Antrenorul Darko Zakoc a mizat pe următoarele jucătoare Ana Grbac – Martina Samadan, Dubravka Duric, Rebecka Lazic, Adina Salaoru Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Marina Vujovic (libero); au mai intrat Nada Ninkovic, Nneka Onyejekwe, Ana Maria Berdilă, Ana Antonijevic, Carmen Dărnescu (fiind rulat întregul efectiv).

La sfârşitul săptămânii sunt programate, la Blaj, 3 întâlniri cu nou-promovata SCM Piteşti, “dubla” din Cupa României şi meciul din campionat. Vineri 4 noiembrie, de la ora 18.00, se va disputa manşa retur din sferturile Cupei României, sâmbătă 5 noiembrie, tot de la ora 18.00, va avea loc partida din etapa a VI-a a Diviziei A1, iar duminică 6 noiembrie, de la ora 11.00, se va disputa întâlnirea tur din sferturile Cupei României. La toate cele 3 meciuri, intrarea în sala “Timotei Cipariu” este liberă.

Foto: Ludovic FERENCZ


Sport

Rezultate excelente pentru atleții de la AC „Mica Romă” Blaj la tRUNsylvania International 10K Brașov

Publicat

în

Atleții Mihaela Blaga, Lenuța Constantin și George Cozma, pregătiți de antrenoarea Cristina Man, au obținut rezultate foarte bune și recorduri personale la tRUNsylvania International 10K, competiție desfășurată la Brașov.

„Cei trei au mers foarte bine și au obținut timpi excelenți. Rezultatele confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun cu pregătirea pentru Campionatele Europene de Cros din luna decembrie”, a declarat Cristina Man, reprezentanta cluburilor AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia.

Mihaela Blaga s-a clasat pe locul 19 în cursa Elite de 10 kilometri, cu timpul de 34:06, rezultat care reprezintă un record personal. Sportiva a fost, totodată, a doua atletă din România în clasamentul probei.

Lenuța Constantin a câștigat cursa Open de 5 kilometri, pe care a încheiat-o în 17:43, stabilind, de asemenea, un record personal.

La aceeași probă, George Cozma s-a clasat pe locul al șaselea, cu timpul de 15:34, un nou record personal.

Competiția tRUNsylvania International 10K face parte din Brașov Running Festival și a reunit atleți aflați în Top 10 mondial, campioni europeni și mondiali, precum și sportivi cu participări la Jocurile Olimpice. Proba de elită, certificată World Athletics Elite Label, a fost principalul punct de atracție al evenimentului, ajuns la cea de-a șasea ediție.

Pentru sportivii pregătiți de Cristina Man și Rareș Miklos urmează o perioadă cu mai multe competiții importante. Mihaela Blaga va participa, pe 18 octombrie, la o etapă de Cupa Europei în Italia. Pe 24 octombrie sunt programate Campionatele Naționale de Cros de la Sânmartin, urmate de Campionatele Balcanice de Cros, pe 14 noiembrie, la Koinare, în Bulgaria. Sezonul va culmina cu Campionatele Europene de Cros, programate pe 13 decembrie, la Belgrad.


Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru, căpitanul CIL Blaj, după înfrângerea de la Pecica: „A fost un meci foarte slab din partea noastră”

Publicat

în

Ștefan Blănaru, căpitanul formației CIL Blaj a analizat în termeni critici prestația echipei după înfrângerea suferită pe terenul celor de la Progresul Pecica, prina din această ediție de Liga a 3-a.

„A fost un meci foarte slab din partea noastră și trebuie să recunoaștem acest lucru. Aproape nimic din ceea ce am pregătit în această săptămână nu ne-a ieșit. Am fost lipsiți de agresivitate și de ritm, iar în cea mai mare parte a meciului am avut o viteză în minus față de adversar.

Progresul Pecica a meritat victoria, deoarece a fost mai prezentă în joc, mai agresivă și a știut să profite de greșelile noastre.

Trebuie să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat, să rămânem uniți și să reacționăm. Un meci slab nu șterge ceea ce am realizat până acum, însă reprezintă un semnal de alarmă. Trebuie să învățăm din această experiență, iar cel mai important este modul în care vom răspunde în următorul meci”, a declarat Ștefan Blănaru la finalul partidei.


Citește mai mult

Sport

Vicecampioana României, triumfătoare la „Nomikeia”: Volei Alba Blaj a învins în finală pe AO Thiras cu scorul de 3-0

Publicat

în

Volei Alba Blaj a câștigat turneul internațional Nomikeia, desfășurat la Santorini, după o victorie categorică în finala cu formația gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15).

Vicecampioana României a încheiat cu dreptul ultima repetiție înaintea startului oficial al sezonului. Ediția a 13-a a competiției i-a revenit echipei din „Mica Romă”, care a controlat autoritar finala și a avut emoții doar în setul al doilea, adjudecat la limită, 27-25.

În semifinale, Alba Blaj a furnizat o victorie importantă împotriva campioanei Greciei, Panathinaikos Atena, participantă în Liga Campionilor. Ardelencele s-au impus cu 3-2 (19-25, 25-12, 25-20, 21-25, 15-13), după un meci spectaculos, în care au revenit de la 0-1 și au preluat conducerea cu 2-1.

Elina Rodríguez, cu 21 de puncte, și Sabine Haewegene, autoare a 16 puncte, au fost principalele realizatoare ale Blajului. În statistica echipei au mai punctat Vittoria Piani – 14 puncte și Alexandra Botezat – 13 puncte.

În cealaltă semifinală, AO Thiras a eliminat-o pe Corona Brașov, scor 3-2, după ce formația română a condus cu 2-0 la seturi. În finala mică, Panathinaikos s-a impus în fața Coronei, care a încheiat turneul pe locul al patrulea.

Pentru Volei Alba Blaj urmează debutul în Divizia A1. Prima etapă este programată miercuri, 14 octombrie, la Constanța, partida fiind mutată la solicitarea formației oaspete.

Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16:30, la Tulcea, Alba Blaj va disputa Supercupa României împotriva celor de la CSO Voluntari. Duelul pune în joc primul trofeu al sezonului și reeditează rivalitatea ultimelor ediții.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj