Sport
Calificare la turneul final, pentru echipa de cadete a Volei Alba Blaj
În primul an de activitate la acest nivel, cadetele de la Volei Alba Blaj, cu Daria Ocenic, componentă a formației de senioare, în efectiv, au reușit un rezultat excelent.
La turneul semifinal, Volei Alba Blaj a câștigat toate cele trei întâlniri, fără a pierde vreun set. În ultimul meci a fost 3-0 (25-20, 25-16, 25-20) cu Bravol Brașov, în duelul celor mai bune formații, ambele calificate în turneul final, Bravol din postura de ocupantă a locului secund!
O atmosferă superbă a însoțit performanța echipei blăjene, în Polivalenta din „Mica Romă”.
Lot: Anastasia Gruiescu, Larisa Rusu, Lara Ștefănescu, Denisa Coman, Claudia Bocăniciu, Antonia Oltean, Simina Spătăcean, Iulia Mărginean, Mara Mihu, Daria Ocenic, Ana Pop, Brianna Narna, Amira Săbăduș (libero) și Anastasia Fekete (libero și căpitan). Antrenor Aleksandar Milovic. Efectivul este format din jucătoare localnice, excepțiile numindu-se Daria Ocenic (Sibiu) și Claudia Bocăniciu (Alba Iulia).
În precedentele jocuri, Volei Alba Blaj – HV Junior Iași 3-0 (25-19, 25-13, 25-21) și Volei Alba Blaj – CSV Craiova 3-0 (25-20, 25-21, 25-11). La finele acestei săptămâni, în „Alba Blaj” Arena se va disputa un turneu semifinal de cadete Under 17, în perioada 18-21 aprilie
O nouă performanță a voleiului juvenil din Blaj, asta după ce echipa de volei feminin gimnaziu a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a câștigat turneul final de la Brăila și a devenit, pentru al doilea an consecutiv, campioană națională, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS). Daria Ocenic, care, la nici 15 ani, este componentă a formației de seniori Volei Alba Blaj, a fost desemnată MVP-ul turneului final al ONSS (a realizat cele mai multe puncte la Brăila). Acestui rezultat extraordinar i se adaugă calificarea la turneul final Under 13 masculin a echipei de minivolei a CSȘ Blaj (antrenor Alexandru Man).
Sport
În cel de-al doilea meci de pregătire: Volei Alba Blaj – CSU Medicina Târgu Mureș 4-0
Volei Alba Blaj a câștigat luni, 22 septembrie 2025, cea de-a doua partidă de verificare disputată în această perioadă de pregătire. Echipa din „Mica Romă” s-a impus iarăși în testul cu nou-promovata CSU Medicina Târgu Mureș.
De această dată, întălnirea a avut loc, fără spectatori, în „Alba Blaj” Arena. La fel ca în precedenta confruntare, s-au jucat tot patru seturi, toate adjudecate de campioana României, 25-16, 25-19, 25-17, 25-18. Și în acest meci, Guillermo Naranjo Hernández a folosit tot lotul avut la dispoziție, lipsind de la pregătire Evilania Martinez, aflată la naționala Cubei.
La finalul acestei săptămâni, Volei Alba Blaj va participa, la Budapesta, la turneul de pregătire organizat de campioana Ungariei, Vasas Óbuda Budapesta, unde campioana României va întâlni, în ordine, Dresdner SC 1898 (vineri, ora 17:00), AO Thiras Santorini (sâmbătă, ora 16:00) și Vasas Óbuda Budapesta (duminică, ora 15:00). Prima întâlnire cu suporterii blăjeni în această toamnă va avea loc săptămâna viitoare, când campioana României va organiza, în perioada 2-4 octombrie, în „Alba Blaj” Arena, Cupa Blajului 2025, un turneu de verificare la care vor fi prezente CSM București și Corona Brașov.
Sport
Echipa din „Mica Romă”, înfrângere în Banat: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS CIL Blaj 2-0 (1-0)
CIL Blaj nu a reușit să păstreze cadența, după victoria repurtată săptămâna trecută cu Politehnica Timișoara, pierzând meciul disputat vineri, în deplasare, cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, scor de 0-2 (0-1).
Cum s-au marcat golurile:
Min. 11 (1-0): Călin Ciobanu reușește să trimită balonul în poartă cu călcâiul, umilind apărarea blăjeană.
Min. 77 (2-0): Datcu a fost faultat în careu și s-a dictat lovitură de la 11 metri, transformată cu siguranță de căpitanul Cosmin Mancaș.
Sport
Victorie pentru echipa din „Mica Romă”, în primul meci de pregătire: CSU Medicina Târgu Mureș – Volei Alba Blaj 0-4
Campioana României, Volei Alba Blaj, a susținut, la finalul săptămânii trecute, prima partidă de pregătire din acest sezon. Volei Alba Blaj s-a deplasat la Târgu Mureș, unde a întâlnit nou promovata CSU Medicina.
S-au jucat patru seturi, toate adjudecate de echipa noastră: 25-12, 25-21, 25-14 și 25-15. Guillermo Naranjo Hernández a folosit tot lotul avut la dispoziție, jucătoarele evoluând, în general, câte două seturi.
În perioada 26-28 septembrie, Volei Alba Blaj va participa, la Budapesta, la turneul de pregătire organizat de campioana Ungariei, Vasas Óbuda Budapesta, unde echipa noastră va întâlni, în ordine, Dresdner SC 1898 (Germania), AO Thiras (Grecia) și Vasas Óbuda Budapesta.
Campioana României va organiza, în perioada 2-4 octombrie, în Alba Blaj Arena, Cupa Blajului 2025, un turneu de pregătire la care vor mai participa CSM București și Corona Brașov.
Sezonul oficial va începe în data de 11 octombrie, cu Supercupa României. Volei Alba Blaj, care a realizat Eventul Campionat-Cupă în sezonul trecut, va întâlni, în Alba Blaj Arena, de la ora 19:30, CSO Voluntari, vicecampioana României și finalista Cupei României.
-
Din Județacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | blajinfo.ro
-
Mondenacum o lună
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | blajinfo.ro
-
Învățământ-Culturăacum 11 luni
Revedere emoţionantă după 50 de ani de la absolvirea liceului, pentru promoția 1974 a Liceului Industrial Nr. 1 Blaj
-
Actualitateacum 5 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | blajinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | blajinfo.ro
-
Din Județacum 5 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | blajinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024 | blajinfo.ro