Rămâi conectat

Sport

Antrenorul Daniel Tătar, după calificarea istorică în play-off-ul Cupei României: „Am dat dovadă de muncă și de spirit de luptă în momentele grele”

Publicat

în

Antrenorul formației CIL Blaj, Daniel Tătar, s-a declarat mulțumit după victoria obținută de echipa sa, în fața celor de la Sănătatea Cluj, subliniind determinarea jucătorilor în fața unui adversar care a pus presiune constantă după deschiderea scorului.

„A fost un meci greu, așa cum mă așteptam și cum le-am transmis băieților. Încă o dată am dat dovadă de muncă și de spirit de luptă în momentele grele, iar acestea nu au fost puține. După 1-0, adversarii ne-au dominat și au pus permanent presiune în zona careului nostru”, a declarat Daniel Tătar.

Tehnicianul blăjenilor consideră că echipa sa ar fi putut tranșa partida mai devreme, după ce a avut două situații clare în care jucătorii au rămas singuri cu portarul advers. În cele din urmă, victoria a fost obținută, iar rezultatul a adus satisfacție în tabăra CIL Blaj.

„Puteam să închidem meciul pe final, când am avut două ocazii în care am rămas singuri cu portarul, dar, una peste alta, am câștigat și asta ne bucură”, a mai spus antrenorul.

Daniel Tătar a remarcat și atmosfera creată de suporteri, despre care spune că au oferit echipei o energie aparte. „Mulțumim celor care ne-au fost alături și ne-au aplaudat după meci. De mult nu a mai fost atâta energie în jurul unui meci al Blajului”, a precizat acesta.

Calificarea în play-off reprezintă o performanță pe care tehnicianul nu o anticipa la începutul pregătirii. Tătar consideră că rezultatul este în primul rând meritul jucătorilor, dar și al conducerii clubului, care a construit lotul.

„Mă bucur că am ajuns în play-off, deși nu mă gândeam la asta când am început pregătirea. Este meritul jucătorilor că suntem aici și al conducerii pentru că a format acest lot. Vedem în play-off ce ne rezervă soarta, dar este bine că am devenit mai vizibili”, a concluzionat Daniel Tătar.


Sport

Elevii lui Daniel Tătar, calificare istorică în play-off-ul Cupei României: CIL Blaj – Sănătatea Cluj 1-0 (1-0)

Publicat

în

CIL Blaj a reușit o calificare istorică în play-off-ul Cupei României la fotbal, după ce a eliminat, miercuri după-amiază, pe Stadionul „CIL-Veza”, o altă formație de Liga 3, Sănătatea Cluj. Echipa pregătită de Daniel Tătar s-a impus cu 1-0 (1-0) și a făcut un nou pas important în aventura din competiția KO.

Partida din Turul 3 al fazei naționale a Cupei României, ediția 2026-2027, a avut o miză uriașă: calificarea în play-off-ul competiției. Blăjenii au început curajos și au reușit să deschidă scorul în minutul 21.

Tineiu a fost omul golului, finalizând cu precizie, la colțul scurt, din interiorul careului. Atacantul a profitat de o pasă de mare finețe și precizie oferită de R. Pîntea, iar reușita avea să se dovedească decisivă.

După pauză, Sănătatea Cluj a încercat să restabilească egalitatea și a pus presiune asupra defensivei gazdelor. Portarul Checicheș, intrat la pauză în locul lui R. Damian, a avut însă câteva intervenții salvatoare, contribuind decisiv la păstrarea avantajului.

Nici goalkeeperul oaspeților nu a fost lipsit de intervenții importante. Bălgrădean a avut mai multe parade, menținându-și echipa în joc până la final.

Fluierul final a consfințit victoria cu 1-0 a CIL Blaj, rezultat care aduce formația lui Daniel Tătar în play-off-ul Cupei României. O performanță remarcabilă pentru fotbalul blăjean și un moment de referință pentru club, care continuă parcursul în competiția națională.


Citește mai mult

Sport

CIL Blaj continuă campania de transferuri. Fundașul Cătălin Pîntea, noua achiziție a echipei

Publicat

în

CIL Blaj continuă să își contureze lotul pentru noul sezon și anunță o nouă achiziție. Formația din Blaj l-a transferat pe Cătălin Pîntea, un jucător născut în 2005, care joacă pe postul de fundaș dreapta și vine de la Ceahlăul Piatra Neamț.

În vârstă de 21 de ani, Cătălin Pîntea reprezintă o soluție pentru viitorul echipei din Blaj, oficialii clubului mizând pe tinerețea, ambiția și dorința acestuia de afirmare.

Noul jucător al CIL Blaj își propune să se adapteze cât mai repede la noua echipă și să contribuie, prin muncă și evoluții constante, la îndeplinirea obiectivelor formației.

Venirea lui Pîntea la Blaj face parte din strategia clubului de a construi un lot competitiv, oferind în același timp șansa unor jucători tineri să își demonstreze calitățile și să facă pasul înainte în carieră.

„Bun venit, Cătălin!”, este mesajul transmis de reprezentanții CIL Blaj, care îi urează noului fotbalist mult succes în tricoul echipei și cât mai multe evoluții apreciate.

Transferul lui Cătălin Pîntea este o nouă mișcare în perioada de pregătire a echipei din Blaj, care își dorește să abordeze sezonul următor cu un lot cât mai bine pregătit și competitiv.


Citește mai mult

Sport

România U17, medalie de bronz la Campionatul Balcanic de volei. Blăjenii Andrei Șuteu și Tudor Bălău, în lotul tricolor

Publicat

în

Naționala masculină de volei Under 17 a României a încheiat pe podium Campionatul Balcanic, după ce a cucerit medaliile de bronz la competiția desfășurată la Tirana, în Albania. Din lotul tricolor au făcut parte și doi tineri voleibaliști de la CSȘ Blaj, centrul Andrei Șuteu și coordonatorul Tudor Bălău.

În finala mică, România a învins categoric Serbia, cu scorul de 3-0, după un meci în care Andrei Șuteu a avut o contribuție importantă. Blăjeanul a reușit 12 puncte și s-a numărat printre remarcații echipei, acumulând în total 31 de puncte pe parcursul turneului. Tudor Bălău a evoluat mai puțin, reușind să înscrie un punct în partida cu Albania.

Pentru România, competiția din Albania a reprezentat ultima repetiție înaintea Campionatului Mondial Under 17. Tricolorii, pregătiți de Marian Apostu și Daniel Borcea, au obținut următoarele rezultate: 3-0 cu Serbia, 3-0 cu Albania, în faza grupelor, 0-3 cu Bulgaria, în semifinale, și 3-0 cu Serbia, în finala mică.

Bulgaria a câștigat trofeul, după ce s-a impus cu 3-2 în finala disputată împotriva Turciei. Totodată, românul Valeriu Verciuc a fost desemnat cel mai bun libero al Campionatului Balcanic U17, distincție pe care a mai primit-o și la ediția Under 18 a competiției.

Șuteu și Bălău, la Campionatul Mondial din Qatar

Performanța de la Tirana vine înaintea celei mai importante competiții a anului pentru generația Under 17. Andrei Șuteu și Tudor Bălău se află în lotul României pentru Campionatul Mondial, programat în perioada 19-29 august, la Doha, în Qatar.

La turneul final mondial participă 24 de echipe, împărțite în șase grupe. România face parte din Grupa B, alături de Italia, campioana mondială en-titre, Tunisia și India.

Cei doi voleibaliști de la CSȘ Blaj reprezintă unele dintre cele mai promițătoare produse ale voleiului juvenil din „Mica Romă”. Șuteu și Bălău au fost descoperiți și pregătiți de antrenorul Alexandru „Delu” Man și au contribuit la ascensiunea voleiului juvenil blăjean din ultimii ani.

Andrei Șuteu și Tudor Bălău au participat și la Campionatul European Under 17 din 2025, desfășurat în Armenia, unde România a obținut calificarea la Campionatul Mondial din acest an.

Pentru Tudor Bălău, parcursul internațional este și mai impresionant: coordonatorul blăjean a ajuns deja la prima reprezentativă a României și se pregătește pentru Campionatul European din luna septembrie, competiție care va avea loc la Cluj-Napoca.


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din Zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

blajinfo, stiri blaj, informatii blaj